”Sindromul de neprezentare” la bacalaureat

Alegerile din Romania au umbrit intens bacalaureatul si, mai ales, o stare de spirit negativa, ce pare sa se ascunda in neprezentarea a mii de copii la examen. O asemenea stare de spirit nu poate trece neobservata si neinvestigata, fiindca ea sugereaza existenta unei 'deprimari colective', care poate avea cauze serioase in sistemul de educatie. Cauzele unui fenomen negativ, inca nedescoperite, risca sa se perpetueze, sa se accentueze si sa produca neasteptate consecinte pe termen lung.

Neprezentarea masiva la examenul de bacalaureat pare a fi semnalul unei stari de deprimare, a neincrederii copiilor in ei insisi, a fricii de rigorile impuse in sistem, dar – in mod special – semnalul unui 'esec anticipat'. 'Daca esuez, daca nu pot sa iau, daca nu am sanse, nu mai dau examenul' pare sa scrie pe acest sindrom de neprezentare la bacalaureat si, daca-i asa, problema nu-i atat in insuficienta pregatirii, cat in simptomele psihologice de anticipare a esecului, de neincredere, de lipsa de speranta, lipsa de curaj si absenta pregatirii psihologice pentru viata.

Copilul poate fi pregatit pentru note mici, dar – ceea ce-i mai important pentru el este tocmai intelegerea si acceptarea faptului ca si bacalaureatul poate fi luat cu note mai mici, cu o conditie; sa te prezinti la examen. Neprezentarea este o evitare si o autoprivare de sansa de a lua examenul, fie si cu note mai slabe. Intrebarea este: de ce atatea mii de copii s-au autoprivat de aceasta sansa? Ce mod de gandire, evident neproductiv si distructiv, si-a pus pecetea pe psihologia adolescentului, absolvent de liceu, pentru a-l determina sa evite confruntarea cu un esec sau cu un posibil succes prin neprezentare?

A da ochii cu esecul este o experienta, care se repeta in viata, pe toate dimensiunile ei. Pentru a da ochii cu esecul, ca si cu succesul, cu reusita sau cu nereusita, nu se poate decat participand. Nu a ajunge primul la linia de sosire inseamna a reusi; a reusi inseamna, inainte de toate, a participa, a intra in cursa; conditia numarul unu pentru esec sau succes este participarea. Poate ca despre aceasta ar fi fost bine sa invete copiii la scoala si chiar cu mult timp inainte de a ajunge la varsta bacalaureatului. Nu ai de unde sa stii daca circumstantele unei situatii nu te favorizeaza. Am observat si la alegerile politice implinirea acestui principiu al participarii si al succesului; pentru unii dintre candidati, carora nu li se dadea nici o sansa de castig, s-a dovedit a fi fost providentiala participarea.

De unde stii ca nu te asteapta o surpriza frumoasa in orice loc, in orice situatie, in orice imprejurare? Despre asta ar trebui invatati copiii, despre acest univers al posibilitatilor, despre a nu te izbi in esec pentru totdeauna, despre a incerca. Daca scoala nu-i invata pe copii sa aiba curaj, sa infrunte esecul, sa ramana modesti si blanzi in fata succesului, sa vada in obstacole provocari ale puterii umane de a le depasi se poate ca scoala sa nu-si atinga tinta: aceea de a crea modele de oameni puternici, iar omenii puternici sunt aceia pregatiti emotional sa participe, chiar si daca au unu la suta sansa de castig. Daca te nimeresti sa fii tocmai unul dintr-o suta'? Un asemenea mod de a gandi n-ar fi impins mii de copii la neparticipare. Pentru gandirea deprimanta a copiilor suntem responsabili, inainte de a fi responsabili pentru pregatirea scolara obisnuita.