Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mercer CFA Institute Global Pension Index 2025 nu oferă răspunsuri definitive, dar pune pe masă o hartă a lumii în care fiecare stat își arată vulnerabilitățile. 52 de sisteme de pensii sunt evaluate după trei criterii - adecvare, sustenabilitate și integritate -, iar rezultatul nu este doar un clasament, ci o radiografie a modului în care societățile își gestionează timpul lung. În esență, sistemele de pensii sunt un test de încredere între generații.
Nordul disciplinat: acolo unde pensia este parte din infrastructură
În partea superioară a indexului regăsim țări care au înțeles că un sistem de pensii nu se construiește din cicluri electorale, ci din consecvență. Olanda, Islanda, Danemarca, Singapore și Israel nu sunt doar economii bogate; sunt economii care au tratat pensia ca pe o piesă de infrastructură, la fel de importantă ca energia sau transportul.
Acolo, contribuțiile sunt clare, regulile sunt stabile, iar fondurile acumulate sunt investite global. Nu există improvizație, ci arhitectură. Nu există promisiuni, ci contracte.
Aceste state au acceptat un adevăr simplu: nu poți finanța bătrânețea din declarații politice.
Zona mediană: echilibrul precar dintre două modele
Sub acest nucleu disciplinat se află o zonă largă, în care se regăsesc atât economii dezvoltate, cât și state din Europa Centrală și de Est. Toate se confruntă cu aceeași dilemă: cum împaci un model vechi, bazat pe redistribuire, cu unul nou, bazat pe acumulare?
În Vest, tranziția este mai avansată, dar nici acolo nu este complet încheiată. În Est, încă se negociază.
-
Polonia și Ungaria au pornit ambițios pe drumul capitalizării, dar crizele au împins statele să recâștige controlul.
-
Slovacia a oscilat între deschidere și restricție.
-
Bulgaria și România au păstrat structura multipilon, dar fără masa critică necesară pentru a schimba fundamental sistemul.
-
Țările baltice au fost mai consecvente relativ la regiune, iar în pensii, consecvența valorează mai mult decât designul.
Regiunea nu duce lipsă de reforme. Duce lipsă de consecvență.
Problema nu este arhitectura, ci continuitatea. Reforma începută și abandonată costă mai mult decât lipsa reformei.
Demografia: variabila care nu poate fi păcălită
Indiferent de model, există un factor care apasă uniform: demografia. Europa Centrală și de Est pierde populație activă. Migrația reduce baza de contribuții, natalitatea scăzută subțiază generațiile viitoare, iar speranța de viață în creștere prelungește perioada de plată.
Piramida demografică nu mai este piramidă. Este un turn răsturnat, sprijinit pe o bază tot mai îngustă.
Iar un sistem bazat pe redistribuire nu poate funcționa dacă intrările scad și ieșirile cresc. Nu există magie fiscală care să compenseze această ecuație.
Dincolo de UE: sisteme care funcționează ca plasă de siguranță
În Balcani, în Caucaz sau în unele economii emergente, pensia nu este un instrument de planificare, ci o formă minimă de protecție. Spațiul fiscal este redus, reformele sunt lente, iar pilonii privați sunt încă marginali.
Acolo, întrebarea nu este „cum optimizăm?”, ci „cum menținem sistemul în viață?”.
Periferia globală: acolo unde sistemul are acoperire limitată
În coada clasamentului Mercer, state precum India, Filipine, Thailanda sau Argentina se confruntă cu o altă realitate: o mare parte a populației nu este acoperită de niciun sistem formal. Pensia devine o combinație de familie, economii personale și intervenții ocazionale ale statului.
Acolo, bătrânețea nu este un drept, ci o loterie.
România: între inerție, corecții și presiunea generațiilor active
România se află într-o zonă intermediară, cu un sistem care funcționează, dar într-un echilibru fragil.
-
Pilonul public rămâne dominant și depinde de un raport contributori-pensionari tot mai nefavorabil.
-
Pilonul II este solid, dar încă limitat ca dimensiune și rol sistemic, frânat de decizii politice și de absența unei direcții consecvente.
-
Pilonul III rămâne marginal, pentru că veniturile disponibile sunt reduse, stimulentele fiscale sunt limitate, educația financiară rămâne modestă, iar încrederea în sistem nu este încă pe deplin consolidată.
Peste toate acestea se suprapune o problemă structurală: productivitatea scăzută. Generațiile active duc simultan povara consumului public, a investițiilor insuficiente și a unui sistem de pensii care cere tot mai mult.
Iar instabilitatea legislativă acumulată în timp - schimbări frecvente, anunțuri contradictorii, ajustări motivate politic - erodează încrederea. Fără încredere, participarea scade. Fără participare, sustenabilitatea devine iluzorie. Pentru că, în fond, un sistem de pensii funcționează doar dacă această încredere între generații rămâne intactă.
Lecția globală: coerența bate designul
Privind întreaga hartă, concluzia este limpede: nu modelul face diferența, ci consecvența. Țările din top au ales o direcție și au mers în ea. Țările din zona mediană au oscilat. Iar oscilația are un cost: încredere redusă, participare limitată, incertitudine.
Războaiele, crizele și promisiunile politice nu plătesc pensii. Le plătesc oamenii care muncesc astăzi - dacă rămân, dacă sunt motivați, dacă au încredere.
Pensia, ca test de maturitate economică
Mercer Index 2025 nu este doar un clasament. Este un test de maturitate. Arată cât de dispuse sunt societățile să gândească dincolo de prezent, să accepte costuri astăzi pentru stabilitate mâine. În esență, este vorba despre aceeași încredere între generații - despre disponibilitatea celor activi de a susține un sistem în care cred că vor fi, la rândul lor, susținuți.
România nu este în colaps, dar nici în siguranță. Este într-un echilibru care poate rezista, dar nu la infinit. Pentru că sistemele de pensii nu se prăbușesc brusc. Se erodează încet, în tăcere. Iar când fisura devine vizibilă, nota de plată nu mai poate fi amânată.
Citește pe Antena3.ro
