x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Smecheria cu acoperire legala

Smecheria cu acoperire legala

de Ion Cristoiu    |    19 Feb 2007   •   00:00
Smecheria cu acoperire legala

Cine cunoaste cat de cat realitatile dambovitene isi da seama ca Rezolutia scrisa de mana presedintelui a avut alt rol decat cel de a-l decide pe PD-istul Gheorghe Dobre sa se puna in miscare pentru a obtine creditul necesar recuperarii creantelor de catre firma lui Dumitru Bucsaru. Documentul s-a dorit o acoperire legala in eventualitatea izbucnirii unui scandal. Traian Basescu si ministrul s-au inteles in prealabil ca firma lui Dumitru Bucsaru trebuie ajutata.

12 aprilie 2005. Daca ar fi sa credem presei cotroceniste, presedintele Traian Basescu e ocupat pana peste cap cu o actiune tipica ipostazei de autopropus Salvator al neamului: eliberarea celor trei jurnalisti din ghearele fiorosilor teroristi.
Cu toate acestea, Comandantul Suprem al navei numite Romania gaseste timp sa se aseze la birou si sa scrie cu propria-i manuta o Rezolutie favorabila pe Memoriul prin care o firma privata, Art Constructii ’92, se plange ca CNCF CFR SA nu i-a platit o suma restanta de bani. In aceeasi zi, Documentul e trimis ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre.
De ce ministrului, si nu managerului CNCF CFR SA, societate comerciala functionand autonom din punct de vedere financiar, potrivit regulilor economiei de piata?
Pentru ca - asa cum va dezvalui fostul demnitar Gheorghe Dobre - de ministrul Transportului depindea posibilitatea ca CNCF CFR SA sa aiba banii pentru plati prin renegocierea unui credit extern.
Gestul prezidential face minuni.
Desi subordonat primului-ministru si nu presedintelui, Gheorghe Dobre se pune in miscare. In scurt timp, creditul e renegociat. CNCF CFR SA primeste banii. Care bani ajung de-indata la firma Art Constructii ’92.
Vineri, 16 februarie 2007, cotidienele Ziua si Adevarul dezvaluie intreaga tarasenie.
Dand curs traditiilor politicianismului romanesc, izbucneste un nou scandal. Luat prin surprindere, Traian Basescu procedeaza in stilu-i specific. Desi gata sa iasa in public pentru orice fleac, sub semnul naravului bolnavicios de starleta tv, de data asta sta pitit in adancurile palatului prezidential. O trimite in schimb pe nefericita Adriana Saftoiu sa faca fata intrebarilor incomode ale putinilor jurnalisti ramasi neinhamati la sareta de la Cotroceni.
Bocii din politica si din presa, uitand ca pana acum au sustinut ca presedintele se poate apara si singur, sar in ajutorul Marelui Ocrotitor cu doua argumente mai mult decat ridicole:
1. Ca si in cazul Alro, gestul lui Traian Basescu de a scrie o rezolutie si a trimite memoriul unui membru al Guvernului s-ar inscrie in practica normala a Presedintiei de a nu lasa fara solutie nici o plangere adresata de simplii cetateni.

Presedintele Romaniei n-are insa nici o prerogativa constitutionala in ce priveste relatia dintre o firma privata si un ministru.
Contrar a ceea ce sustine Administratia prezidentiala, Memoriul Art Construct ’92 n-a ajuns la Traian Basescu pe calea normala a petitiilor cetatenesti.
In nici un caz, Memoriul n-a venit prin posta la Cotroceni sau i-a fost inmanat lui Traian Basescu in timpul vizitei de lucru la Urziceni de catre cetateanul disperat Dumitru Bucsaru, ajuns in preajma presedintelui dupa ce s-a batut cu SPP-istii.
Dar indiferent de cum i-a parvenit Memoriul, presedintele trebuia sa-l returneze cu o adresa tip, prin care s-ar fi mentionat ca problema nu e de competenta Cotrocenilor.
Sa nu ne spuna domnul presedinte ca, primind petitia unei femei parasite de barbat, o trimite sotului cu o rezolutie scrisa de mana sa prin care ii cere sa se intoarca acasa!
2. Daca ar fi vrut sa intervina in favoarea unui personaj controversat, Traian Basescu n-avea nevoie de o Rezolutie. Ajungea sa-i dea un telefon lui Gheorghe Dobre.
E un argument in stare sa convinga doar fetele de pension sau, eventual, pe fanii inraiti ai starletei Traian Basescu.

Cine cunoaste cat de cat realitatile dambovitene isi da seama ca Rezolutia scrisa de mana presedintelui a avut alt rol decat cel de a-l decide pe PD-istul Gheorghe Dobre sa se puna in miscare pentru a obtine creditul necesar recuperarii creantelor de catre firma lui Dumitru Bucsaru.
Documentul s-a dorit o acoperire legala in eventualitatea izbucnirii unui scandal. Traian Basescu si ministrul s-au inteles in prealabil ca firma lui Dumitru Bucsaru trebuie ajutata. Cum insa asta cerea renegocierea unui credit extern, Gheorghe Dobre avea nevoie pentru a-si justifica demersul de Rezolutia pusa de Traian Basescu. La rindu-i, Traian Basescu avea nevoie, pentru a-si justifica interventia in favoarea unei firme apropiate, de un Memoriu. La o adica - asa cum de altfel s-a si intamplat - ar fi raspuns ca n-a facut altceva decat sa dea curs unei petitii adresate de un om al muncii.
N-are importanta ca Dumitru Bucsaru nu e un simplu cetatean. N-are importanta ca zeci, sute de alte firme autohtone s-au confruntat si se confrunta cu dramatica problema a recuperarii creantelor de la stat.
Important e ca prostii de romani sa fie din nou trasi pe sfoara. Numai ca nu toti romanii sunt prosti!

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial