SMS, E-MAIL sau Fatza-n fatza?

Lumea modernă ne-a pus tuturor în mână un telefon mobil şi un computer în casă. Pentru unii, gadget-urile sunt o reală necesitate, fiind principalul instrument de lucru, de informare, de comunicare, de făcut bani, tranzacţii, prieteni, planuri. Nu cred că ne mai putem ima­gina viaţa fără aceste accesorii aparent vitale, aşa cum nu ne mai pu­tem imagina viaţa fără periuţă şi pastă de dinţi. Telefonia mobilă, poate cea mai prosperă afacere chiar şi în vremuri de criză, ne aduce indubitabil be­ne­ficii de comunicare, de apropiere cu lumea pe care o delimităm ca fiind a noastră. Usurinţa cu care tastăm, prescurtăm, ornamentăm cu icon-uri sau alte simboluri expresive se învaţă mai rapid ca orice altă de­prindere, e mai la îndemână ca facerea pâinii de casă sau ca schimbarea unui bec.

Totul pare în favoarea noastră, căci, cu excepţia facturilor care uneori ne agasează, savurăm toţi beneficiile de "găsire cu celălalt", de accesare imediată, spontană. Numai că rareori cunoaştem contextul în care celălalt primeşte mesajul. Mi-aduc aminte cu duioşie cum se plângea mama lui Ion Cristoiu, într-un interviu pe care am avut privilegiul de a-l avea cu dânsa, că fiul îi dăruise un telefon mobil, ca să ştie mai des despre ea, dar ea-l uita mereu acasă când pleca cu vaca. Iar acasă nu-l auzea decât rar, fiind ocupată cu treburile din curte şi din gospodărie. E un exemplu bizar, poate, dar contextul în care un om primeşte un mesaj sau un telefon nu e întotdeauna cel potrivit gândului nostru.

Un "fatză-n fatză" are avantajul că-i vezi ochii omului, că-l vezi dacă-şi frământă mâinile sau, pur şi simplu, îl vezi cu ce se ocupă în mo­mentul în care-i spui lucruri. Asortezi mai bine comunicarea şi chiar şi-o ceartă are mai multă coerenţă, căci vezi mai mult decât pe ecranul unui mobil sau al unui computer ce face cu adevărat omul cu care vorbeşti.

Pentru unii e un mare avantaj să nu fie văzuţi când sunt accesaţi. Pot minţi că sunt oriunde, că fac orice altceva decât se presupune că fac, că se simt total diferit de ceea ce compun frumos, în scris, că îi defineşte în acel moment.

O scrisoare electronică e astăzi mult mai puţin sofisticată decât defuncta scrisoare "scrisă pe hârtie cretată", primită în cutia poştală. Cumva, parcă tonul oricărei scrisori trimise cu "send" e mereu optimist, promiţător, energizant, căci atmosfera digitală în care-l scrii, cu butoanele pe care le cauţi cu atenţie şi cu teama de a nu fi rătăcit prin inbox, îţi dă alţi parametri de atitudine, de formulare, de aşezare a cuvintelor în gânduri şi a gândurilor în "draftul" mesajului. Parfumul, uneori la propriu, de altădată al scrisorilor timbrate e astăzi înlocuit cu "attach"-uri dintre cele mai neaşteptate, cu semne de punctuaţie dintre cele mai halucinante sau mai de nedescifrat pentru neinitiaţii într-ale digitalului. Te trezeşti cu link-uri către alte lumi, cu "prieteni" pe care nu-i cunoşti, dar cu care împarţi aceeaşi "destinaţie finală" a mesajului, căci s-a operat cu "send to all". Uneori nu mai eşti doar tu, ci un grup de comunicare căruia expeditorul doreşte să-i transmită, ca în piaţa publică, ideea lui imediată. Nu mă aflu în opoziţia erei digitale, dimpotrivă. Simt zilnic cum îmi foloseşte, dar şi cum mă acaparează.

Singura diferenţă, astăzi, după atât timp de operare cu aceste instrumente moderne de comunicare, e că mă gândesc mereu la contextul în care e celălalt, înainte de a-i transmite, pe sms sau e-mail, gândul meu. Verific (de parcă bat la uşă înainte să intru), la telefon, ce face omul cu care vreau să comunic. Vreau cumva să mă asigur că nu deranjez, că nu ajung din greşeală într-o lume în care n-am loc în acel moment, că vorbele mele nu sună ca o notă falsă într-o orchestră deja angrenată în muzica ei.