x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sofica

5
Autor: Lucian Avramescu 02 Ian 2013 - 17:31
Merg spre oraş, într-o maşină cu geamurile îngheţate, pe care o pilotez înmănuşat. Mai sunt două zile până la Anul Nou, pe care academicienii politicii îl desenează scofâlcit şi sărac, bogat însă în datorii care trebuie plătite. Din dreptul staţiei de autobuz de după Sărăţica, unde era povarna lui Moşneanu, îmi face cu mâna o mogâldeaţă  înfofolită în cârpe, înconjurată de puzderie de sacoşe şi trăişti din rafie. Mi-e imposibil să ghicesc o identitate. Merg mai departe. E greu, în zilele noastre, să-ţi asumi riscul de a face un bine, suind în maşina ta un necunoscut. Şi totuşi, urmărit de o remuşcare, opresc şi întorc. Mai întorc o dată în faţa staţiei unde femeia privea nedumerită manevrele maşinii de oraş. De astă dată n-a fost greu s-o recunosc. Suie, Sofica, am zis. A înghesuit, precipitată şi bucuroasă, puzderia de paporniţe pe bancheta din spate şi s-a culcuşit între ele. Mergea la târgul din Urlaţi unde vinde, o dată pe săptămână, produse ale gospodăriei ei. Într-o sacoşă, nemulţumite de strâmtoare, se foiau nişte orătănii. Am, zice, o găină şi un cocoş. Mi le-a comandat cineva. Cu cât le dai? Cu 25 bucata. Lei de ăştia noi. Mai are sticle cu lapte, brânză. Sofica a născut, în viaţa ei, cinci copii. Trei fete şi doi băieţi. Acum, la 68 de ani, se bucură de fete care sunt la casele lor şi i-au dăruit şapte nepoţi. Nu mai are grija lor. Are în schimb grija băieţilor, ambii fără servici, unul de 41 de ani, iar cel mare de 48. Unul o ajută la vite. Ambii sunt neînsuraţi, cu toate că unul a încercat o experienţă care-a eşuat. De ce te căzneşti atâta cu vitele (are 30 de oi şi şapte cornute), cu orătăniile, cu alergătura? Ai avut un accident acum ceva vreme, te-au adunat fărâme de sub un autobuz, de ce nu te potoleşti? Da, confirmă femeia, care stă nu departe de casa fratelui meu, unde am copilărit şi eu, am o tijă de 40 centimetri într-un picior, mă mai doare la ger, dar mă mişc. Băiatul fumează, mai scapă şi la băutură că aşa sunt bărbaţii. Cine să facă rost de un ban? Nefericito, zic eu în cap, dar tac. O ascult. Bărbaţii, aşa era şi al meu până a murit, au două cusururi, cu băutura şi cu muierile. De muieri se lecuiesc la bătrâneţe. De băutură nu scapă niciodată. Şi muierile mai beau. Pe mine m-a ferit Dumnezeu. Aşa, un pahar la un eveniment, beau şi eu, dar atât. Nici cu carnea nu mă omor. Am mâncat de Crăciun şi nu m-am simţit ca înainte, când posteam şi urcam coasta cu vitele de parcă zburam.

Sofica e singura femeie din sat care are o puzderie de vite, păsări, fără să aibă însă pământ pentru ele. Ea utilizează multele terenuri lăsate în paragină. Mai primeşte amenzi, mai intră în conflicte. Aşa e viaţa, se resemnează. Aşa e viaţa. Viaţa ei e o alergătură nesfârşită. Văduva de 68 de ani mai are în întreţinere doi băieţi care merg şi ei spre 50. Mama din ea se simte însă tot datoare.

Am lăsat-o în faţa pieţei din Urlaţi. Două precupeţe s-au repezit s-o ajute la descărcat. M-a adus domnul Lucian, le explică Sofica, cu un aer de mândrie. Negustoresele oricum mă ştiau. Sunt oameni înhămaţi, o viaţă, viaţă care rămâne săracă, la un plug care tot ară şi ară, până când ei se isprăvesc. Se isprăvesc, dar fără aura de a încerca ceva, şi cei care-s sortiţi să nu facă nimic, înveliţi într-o puturoşenie dezlânată. Afară e tot ger, orăşelul mişcă pe centru contururi de oameni care se strâng în haine, iar piaţa rămâne în urmă aproape pustie.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de