Soldatul sovietic n-a murit

CIORNE
NATO şi Occidentul îşi dispută un punct pe hartă. O carte dură joacă Rusia. Joacă în felul ei.

CIORNE
Banul de aur al lunii pe cer, furat de la gîtul unei ţigănci frumoase, nopţi cutreierate de mistreţi fantomatici, furişîndu-se printre focuri în lanurile cu ştiuleţi în lapte. Ziua, căldare cu aer încins, zvîntă saliva de pe limba cîinilor care nu mai găsesc umbra. La cinci dimineaţa, pitpalacii cîntă în miriştile de grîu. La nouă amuţesc pîrjoliţi de căldură. Aşa aş încerca să desenez un crochiu de august, cosmic şi volatil. Dar cine îngăduie într-un chenar editorialist preponderent politic libertăţi jucăuşe de pastel? Trag cu coada ochiului spre emisiunile de ştiri şi încerc să realimentez rezervorul niciodată sec al ziaristului de profesie, dator lumii cu un comentariu la zi.

În Georgia, sute de tancuri ruseşti se retrag înaintînd. Turela lor este îndreptată spre Tbilisi. Au încurcat direcţia. Trei soldaţi ruşi jefuiesc o bancă. N-au găsit bani. Negăsind, au şterpelit electronica de birou a funcţionarilor. Ce-mi aminteşte asta? "Davai ceas, davai soţie, haraşo prietenie." Bunicul din partea mamei, tata Mihai, care se întorsese de pe front cu părul complet alb la 28 de ani, îmi povestea, copil fiind, cum e cu soldatul sovietic. Pe terenul de sport din Sîngeru, unde făcuseră tabără ruşii, fierbeau cazane uriaşe cu oi pe jumătate jupuite. Soldaţii umblau prin curţi şi case mai mereu beţi. Împuşcau butoaiele cu vin şi ţuică şi cădeau lîngă ele. Partea feminină a satului, de la copilă pînă la bătrîna de 90 de ani, se refugiase în desişurile Pădurii Călugăreasca. Ruşii voiau "potcă şi votcă". Primul cuvînt indica, am înţeles, ceva ce femeia nu oferă cu plăcere prin viol. În cămăşi de noapte, femeile unui sat din Moldova au fost scoase iarna la marginea tranşeelor şi violate în masă pe pămîntul îngheţat. Eram aliaţi cu ruşii în acel moment. "Lasă, mă, că vă înmulţim neamul", a rîs gros un ofiţer sovietic.

Cum era soldatul sovietic? Cel pe care l-am învăţat la şcoală cu nemuritoare fapte de vitejie? Cel care mergea de la Moscova la Berlin cu un biscuit în gură şi acolo îl dăruia unei mame cu copil în braţe? Sau cel care trăgea cu o armă automată după bibilicile din curtea bunicului meu, păsări iuţi, care scăpau întotdeauna peste uluci. Cel care uita să se spele cu săptămînile? Trei nemţi care se întorceau din Rusia după spargerea frontului poposiseră la marginea satului şi se spălau la izvor pe dinţi, ceea ce mira sătenii. Războiul se vedea într-un fel din manualul anilor ’50. Cei trei nemţi au fost capturaţi şi împuşcaţi în ceafă. Soldaţii sînt întotdeauna fiare în război, spune un ţăran şi el întors cu un glonţ în picior de la Odesa. Nu contează că sînt nemţi, ruşi, americani. Războiul din Georgia are, fireşte, dedesubturile lui geopolitice. Se joacă interese legate de conductele de petrol. NATO şi Occidentul îşi dispută un punct pe hartă. O carte dură joacă Rusia. Joacă în felul ei. Soldatul sovietic a reapărut pe ecrane. El fură dintr-o bancă, aruncă în aer poduri şi fabrici. Unde? În Georgia, ţară pînă ieri componentă a sovietelor. Călare pe turela tancului răspunde zeflemitor unui ziarist care-l întreabă dacă a primit ordin de retragere. Unor ziarişi turci li s-a răspuns simplu cu o rafală de Kalaşnikov. Soldatul sovietic n-a murit. Eroismul lui care alimenta peliculele alb-negru care rulau în deceniul şase în căminul cultural din satul meu se vede din nou.