Spania, a opta minune a fotbalului

Mondialul african este deja fapt consumat, fapt împlinit. Spania a triumfat în finala de la Johannesburg, devenind a opta echipă a lumii care reuşeşte să-şi adjudece Cupa Jules Rimet. Performanţă uriaşă. Performanţă care lasă în urma sa loc poveştii, o poveste pe care fiecare o va nuanţa în funcţie de raportarea subiectivă la eveniment.Victoria Spaniei s-a conturat încă din proiect, înaintea debutului CM, atunci când casele de pariuri, prin votul contribuabililor, au desenat diagrama şansei. Ei, pariorii, au plasat Spania pe o poziţie favorabilă în cursa pentru câştigarea trofeului.

Salutul jocului concret, în meciurile din grupe, a adus argumente pro şi contra previziunilor lansate pe piaţă de pariori. Dispariţia prematură din competiţie a Franţei, a Italiei, a Angliei şi a altor combatante bine preţuite a subţiat evident concurenţa greilor în fazele superioare ale turneului. Ceea ce a fost de bine pentru Spania. Pe de altă parte, surpriza plăcută pe care a adus-o în joc Germania, aplombul maradonian al argentinienilor sau consistenţa prestaţiei olandezilor ameninţau serios abonarea Spaniei la victorie.

În cele din urmă, semnele bune şi semnele rele s-au contopit într-o realitate favorabilă spaniolilor. Iar acum, când discutăm concret despre Spania ca nouă campioană a lumii, trebuie să recunoaştem că jocul şansei şi al neşansei s-a aşezat corect peste realitatea de fapt. Spania a convins prin prestaţiile sale că a meritat din plin victoria finală. Recunoscând corecta întronare a Spaniei continuăm totuşi să rămânem prizonierii unor omeneşti reacţii provocate de neîmplinirea câtorva opţiuni personale. Mi-au plăcut Joachim Low şi tinerii pe care el i-a reunit în naţionala Germaniei.

Tocmai Germania a fost echipa care la recent încheiatul turneu final a salvat uneori spectacolul şi de aceea aş fi vrut-o supremă. Dar n-a fost să fie. Nemţii au luat totuşi, în afara bronzului, şi un premiu de consolare. Thomas Muller, cu cinci goluri şi trei assisturi, a fost declarat cel mai bun tânăr jucător al turneului african. Un alt fotbalist care a strălucit într-o echipă care nu l-a ajutat extraordinar a fost uruguayanul Diego Forlan. şi în cazul său FIFA a regizat corect un premiu de consolare. Forlan a fost declarat cel mai bun fotbalist al turneului. Îmi pare rău că a ratat bucuria finală un greu de talia lui Robben.

Dar mă încearcă şi regretul că Wesley Sneijder, colegul lui Cristian Chivu de la Inter, a ratat singurul trofeu care-i lipsea în acest an. În fine, ultimul reproş ar fi acela că se tace prea mult despre Maradona. Nu ştiu dacă nostalgiile mele au temei sau sunt cauzate doar de vârstă. Dar cred în continuare că turneul african rămâne pentru istorie unul marcat de personalitatea lui Maradona, omul, magnificul care a răsfăţat ca nimeni altul fotbalul. Spania a devenit a opta minune a fotbalului. Bravo ei! Mă bucur pentru spanioli, dar şi mai tare mă bucur pentru că astfel Hagi, Belodedici sau Gică Popescu, fost făptaşi ai campionatului spaniol, rămân autori ai pronosticului corect.