Spațiul personal - o enclavă suspectă și tolerată în interiorul spațiului public

Suntem îndoctrinați de mici cu sintagma „interesul public". Care nu are nimic de-a face cu educația firească înspre generozitate, bunăvoință și compasiune față de semeni. Ci cu ideea perversă că există un interes comun, al tuturor și al nimănui, ale cărui coordonate pot fi cunoscute doar de instituțiile de stat special abilitate. Ele, în consecință, capătă dreptul de a face cele mai absurde și abuzive lucruri, întrucât au, nu-i așa, competențe inaccesibile oamenilor simpli. Oameni care trebuie să li se supună, spre binele lor.

Evident că tot acest construct ideologic nu este decât o imensă manipulare, care nu servește decât interesul instituțiilor respective, al șefilor lor văzuți și nevăzuți și al clientelei aferente. Și este pus în practică zi de zi, pentru consolidarea dresajului mental al cetățenilor în a crede că instituțiile lucrează în interesul lor, echivalent cu „interesul public”.

Problema e că demersurile de promovare a interesului public, în imensa lor majoritate şi pe bani colectați de la contribuabili, nu fac decât să lezeze interesele private, reale ale oamenilor, fie ele strict individuale, fie colective, în grupuri și comunități mai mari sau mai mici. Interesul public abstract (și de fapt perfect circumscris la nivelul câtorva oligarhii dominante) subminează interesele private. Iar atunci când nu e vorba de-a dreptul de subminare directă, intervine nepăsarea față de interesele private a instituțiilor însărcinate cu interesul public.

Ca să discutăm concret, într-o metropolă înțesată de oameni, precum Bucureștiul, străzile se blochează cu dispreț suveran fără a se da cuiva socoteală când se termină Pasajul Colentina, se extinde Prelungirea Ghencea sau metroul din Drumul Taberei până la Universitate. În context uzual, când drumurile nu sunt îngrădite de cei de la gaze, apă sau termoficare accesul e interzis din considerente de siguranță națională.

Din păcate, în timpul acesta, de interesul privat nu vorbește nimeni și nici de lipsa de respect față de cetățean, care e contribuabil şi din moment ce dă banii, ar trebuie să stabilească regulile. Auzim discutându-se doar de interesul public, motiv pentru care se acționează discreționar, aşa cum se întâmplă în statele sociale, care, de fapt, socializează incapacitatea de a conduce a politicului.

Interesele personale, individuale, eventual de familie, au devenit sinonime cu furtul și frauda, împotriva logicii și minimului bun simț. Individual aproape că a ajuns să însemne antisocial și sociopat. Spațiul personal a devenit o enclavă suspectă și tolerată în interiorul spațiului public.