Spionul de lângă noi

Un subofiţer al Ministerului Apărării Naţionale a fost prins, după ani întregi de supraveghere, în timp ce vindea informaţii secrete unui bulgar, conectat la sufletul slav care aspiră teoretic la intrarea în NATO şi UE.

Lăcomia şi disperarea după un ban în plus l-au transformat pe subofiţer într-un pion într-un joc pe care nu-l interesează. A fost preocupat să înveţe metode de a livra informaţiile şi de a rămâne ascuns şi a reuşit acest lucru mai bine de şase ani. Cazul său este unul clasic în lumea spionajului, când una dintre slăbiciuni, calitate sau defect, este exploatată la maximum. Dar problemele majore abia de aici încep. Dacă serviciile de informaţii ucrainene au pus la punct un aşa mecanism complex pentru obţinerea de informaţii printr-un subofiţer care avea un acces limitat la informaţii secrete şi întrucât prinderea subofiţerului Floricel a necesitat o întreagă desfăşurare de forţe a SRI, a procurorilor DIICOT, a Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, înseamnă că putem presupune că la vârf e jale. E de înţeles că pentru a penetra zonele de decizie ale României, Guvern, Parlament, ministere, partide politice de la putere şi din opoziţie, şi nu o unitate militară, serviciile de informaţii ucrainene, moştenitoare şi ele ale concepţiilor KGB, dar şi alte servicii mai puternice îşi folosesc toată energia şi creativitatea. E banal pentru un spion versat să găsească nişte frustraţi, avizi după funcţii şi bani şi să se infiltreze prin intermediul unei firme care furnizează câte ceva unei instituţii. E foarte simplu pentru un serviciu de spionaj puternic să bage în Parlament sau într-un minister agenţii lor şi să facă prăpăd. Se prea poate ca majoritatea să nici nu aibă habar că au ajuns spioni pentru Ucraina sau alt stat din zona Mării Negre şi să creadă că servesc un occidental, o multinaţională, o fundaţie, o firmuliţă care i-a ajutat în campania electorală cu un mic, o bere şi un afiş.

În cercurile politice şi elitiste ale României s-a tot luat în răspăr, în ultimii ani, faptul că ţara noastră poate fi ţintă a unor acţiuni de spionaj. În spaţiul public, măcăitori de duzină s-au chinuit să explice faptul că nu mai avem secrete, iar asupra serviciilor de informaţii au aruncat o ploaie de lături. Decredibilizarea SRI, SIE şi a structurilor ministeriale de informaţii a căpătat un caracter sistematic şi, după cum se vede, nu întâmplător. Le-au dat apă la moară vremelnici politicieni  care au promovat în serviciile de informaţii, pe diferite trepte de conducere, indivizi care şi-au concentrat întreaga activitate pentru slujirea intereselor de partid, de grup şi personale. Întotdeauna, aceşti mari maeştri ai destabilizării sistemului nervos al ţării au avut grijă ca ofiţeri de informaţii de valoare să fie puşi pe liber sau "îngropaţi" în zone inofensive. 

Cât de atenţi sunt politicienii noştri cu problemele reale ale României, aşa cum apar în documentele serviciilor de informaţii, se vede din dezinteresul cu care sunt tratate rapoartele SRI în Parlament. Acestea ajung să nu fie discutate cu anii şi zac uitate în sertare. Câteodată, vreun demnitar în funcţie sau care a avut o funcţie înaltă se trezeşte să spună că informaţiile pe care le-a primit de la servicii nu fac două cepe degerate. Fireşte, este metoda cea mai bună de a-şi ascunde incompetenţa, orgoliul nemăsurat de mari lideri ai patriei, ignoranţa, lipsa spiritului analitic şi lăcomia pentru satisfacerea propriilor interese.

Ar fi ideal ca subofiţerul respectiv să fie singurul care a vândut informaţii secrete unui serviciu de spionaj şi a periclitat grav securitatea naţională a României. Totuşi, informaţiile lui Floricel nu au dat gata companii naţionale, uzine şi fabrici în cazul unor privatizări, nu au provocat manifestaţii de stradă sau alte mişcări sociale, nu au pus România în faţa faptului împlinit în cazul unor anumite negocieri internaţionale. Să nu fim naivi!