Stabilitatea sistemului financiar

Este de salutat atentia pe care BNR o acorda stabilitatii sistemului financiar.

BNR a anuntat inasprirea severa a conditiilor in care bancile comerciale pot acorda credite in valuta. Guvernatorul Isarescu a subliniat ca ponderea acestor credite a ajuns la circa 70% din total, ceea ce ar ameninta stabilitatea sistemului financiar. El a mentionat totodata ca in jur de 5 miliarde de euro au marit indatorarea externa a sectorului privat in ultimul an. Aceste intrari masive de bani au avut loc in contextul liberalizarii contului de capital, care este impusa de aderarea Romaniei la UE. Mersul acestui proces nu este predeterminat, liberalizarea deplina fiind o obligatie numai la momentul aderarii. BNR aminteste opiniei publice ca, alaturi de stabilitatea preturilor, nu mai putin importanta este protejarea stabilitatii sistemului financiar.

In presa, bancheri comerciali, analisti, unii comentatori critica ingrijorarea BNR si a unor economisti (inclusiv subsemnatul) fata de intrarile mari de fonduri, altele decat FDI (investitii straine directe). Sprijinirea dezvoltarii pietelor financiare nu echivaleaza cu liberalizarea deplina a acestora, a contului de capital indiferent de circumstante. Economiile imature au numai de suferit daca se ignora acest adevar. Criza din Asia de Sud este de acum sapte-opt ani, cea din Rusia in 1998, crizele recurente in America Latina vorbesc elocvent in acest sens. Chiar FMI a fost nevoit sa-si reconsidere optica in aceasta privinta la finele deceniului trecut. Ceea ce am sustinut de-a lungul anilor sustin ca a fost validat de timp si, nu intamplator, FMI a avut o argumentatie similara in discutiile cu Guvernul roman si BNR in ultimii ani in privinta calendarului pasilor de liberalizare a contului de capital.

A critica BNR pentru mefienta fata de intrari financiare mari, mai ales acum, cand aprecierea puternica a leului nu isi are corespondent in castiguri de productivitate si cand deficitele externe au explodat, dovedeste lipsa de realism. Nici nu este de inteles malitiozitatea care pune pe seama unui prizonierat cultural teama fata de fondurile speculative. Dupa o astfel de logica, Alan Greenspan si alti bancheri centrali sufera de aceeasi meteahna atunci cand avertizeaza fata de pericolele nereglementarii activitatii hedge-fund-urilor, a produselor derivative. Si tot dupa aceasta logica, Banca Centrala a SUA (FED-ul) nu ar fi trebuit sa intervina, fie indirect, atunci cand prabusirea LTCM (Long Term Capital Management, un hedge-fund), in 1998, a periclitat sistemul bancar nord-american. Nu am avea deci nevoie nici de Basel II, de reglementarea pietelor financiare. Si poate nici de banci centrale, ca supraveghetori ai sanatatii sistemelor bancare (financiare). Dupa aceasta gandire, pare ca solutia ar fi reintoarcerea la free banking, asa cum era in Evul Mediu, cand orice aristocrat sau oras cu stare putea bate moneda proprie.

Liberalizarea deplina trebuie facuta cand sistemul bancar este solid, cand bugetul public este consolidat, cand exista disciplina financiara adecvata in economie (arierate mici), cand pietele financiare au reglementari eficace (sa ne amintim de crahurile financiare de la noi in anii trecuti). In articolul evocat mai sus se afirma ca s-a ratat ocazia de dezvoltare a pietei capitalului cu ani in urma; afirmatia este cel putin hazardata. Sa ne amintim de deficitele bugetare mari si cele cvasifiscale masive, un sistem bancar cu mult putregai, reglementarile pe piata financiara (ca si in sistemul bancar) mai mult pe hartie si pline de goluri. Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat in 1998 sau in 1999, cand Romania avea plati externe de miliarde de dolari de facut, daca pietele financiare interne ar fi fost liberalizate, cum cereau unii; incetarea de plati ar fi devenit, probabil, un deznodamant inevitabil.

Piata capitalului nu poate fiinta intr-un vacuum. Dovada este ca Bursa a luat-o din loc ca tendinta de durata numai dupa ce economia a intrat pe traiectorie de crestere, cand bugetul public s-a consolidat, cand s-a conturat perspectiva de aderare a Romaniei la UE. Este adevarat ca suntem obligati sa deschidem contul de capital deplin la momentul intrarii in UE. Dar trebuie sa intelegem ca aceasta echivaleaza cu un cost pentru noi, in masura in care economia nu are fiziologia si caracteristicile care-i permit sa fie competitiva, sa faca fata usor la socuri adverse. Indiciul cel mai clar ca avem probleme cu intrarile de capital este aprecierea severa a leului, care nu are la baza cresteri de productivitate. Aici nu este vorba de functionarea pietei de capital, ci de cat de multe lichiditati poate absorbi economia romaneasca in mod eficace.

Nevoia de capital a unei economii nu poate fi judecata in termeni abstracti, prin raportarea la PIB-ul pe locuitor sau nevoia de infrastructura etc. Si este incorect sa echivalam orice lichiditate cu "capital ce lucreaza si produce valoare". Avem o economie cu capacitate limitata de absorbtie, avem castiguri de productivitate scazute; ultimele luni arata chiar o deteriorare! De aceea am evocat spectrul unei "boli olandeze": o apreciere severa a leului care nu ar fi intemeiata pe castiguri de productivitate. Avem un sistem monetar dual (puternic euroizat/dolarizat), o intermediare financiara subtire (ponderea masei monetare in PIB este de circa 25%), iar diferentialele de dobanzi sunt inca mari. De aici decurg implicatii majore asupra politicii monetare si liberalizarii contului de capital. Deschiderea deplina a pietelor financiare trebuie facuta la momentul intrarii in UE, dar aceasta nu inseamna sa inchidem ochii la implicatiile asupra politicii economice de ansamblu.

Dificultatile pe care le are banca centrala in a concilia exigentele tintirii inflatiei si liberalizarii contului de capital cu cele ale protejarii echilibrelor macro (ca si riscul supraimpovararii bugetului public) arata catre ce punct de vedere se inclina balanta. Nu este vorba aici de ideologie, ci de realism, pragmatism. Aprecierea severa a leului, explozia deficitelor externe, costurile sterilizarii pentru BNR, asimetria tot mai flagranta intre structura depozitelor si cea a imprumuturilor bancilor ar trebui sa dea de gandit celor care judeca economia prin prisma unor clisee hipersimplificatoare.