Standard & Poor’s umblă cu zăhărelul

Adresându-se direct românilor, de parcă ar fi fost Papa de la Roma, un biet vărgăleţ de la agenţia de rating Standard & Poor’s a spus: „Dacă gu­vernul vostru menţine ritmul re­for­me­lor structurale pe care le-a ini­ţiat şi dacă va consolida un istoric de pru­denţă în politica fiscală şi va men­ţi­ne stabilitatea sectorului financiar, am putea majora ratingul.” Măi să fie, ce mai grijă are dresorul de anima­lele lui din cuşcă pe care chiar le ade­me­neşte cu puţin zăhărel dacă vor face tumbe frumoase în continuare sub cupola circului mondial!

Până-ntr-atât a ajuns, din păcate, insolenţa acestor autoproclamaţi „cavaleri ai drep­tăţii” pe care îi constituie agen­ţii­le internaţionale de rating, ce au de­­venit însă un fel de decidenţi ai sor­­ţii economico-financiare a tutu­ror năpăstuiţilor din lume pentru că li s-a dat nas în acest sens de către fi­nanţa mondială şi pentru că joacă de fapt la comenzile ei. Cum acesteia nu-i convine ceva într-o ţară, harşt! agenţiile de rating degradează cota acelei ţări.

Semnalul este dat în atenţia „in­ves­­titorilor”, de fapt a investitorilor fi­nan­ciari care nu acceptă nici un fel de pierderi, deşi în capitalism, investito­rii ar trebui să preia şi câştigurile, dar şi pierderile! Degradarea ratingului este semnalul fie de a nu se mai avea de-a face cu ţara cu pricina, fie de a se cere acesteia dobânzi mai mari, care să acopere „riscurile”! Un fel de jec­mănire şi mai severă tocmai a celor mai nenocociţi! „Up­gra­darea” în­seam­nă o invitaţie la pla­sa­mente fi­nan­ciare mai consistente în ţara vi­za­tă.

Atâta s-au întors lucrurile cu fundul în sus în aria capitalului financiar-bancar actual încât culmea este că, dacă te chiverniseşti rezonabil, este mai bine cu un rating degradat decât cu unul „upgradat”. Oricum, adevăraţii investitori – cei ce vor să facă profit nu direct din speculaţii pe titluri, pe curs sau pe dobânzi, ci indirect prin afaceri – nu prea se uită la ce spun agenţiile de rating, pentru că, vizând o piaţă anume, îşi fac propriile analize şi evaluări de plasament investiţional într-o ţară. Şi atunci cota agenţiilor de rating are semnificaţie mai mult pentru investitorii financiari. Iar pentru o ţară în dificultăţi – dar chiar şi pentru una fără dificultăţi, dar mai mică şi mai puţin dezvoltată – un rating bun poate determina un aflux de investitori financiari care pot face mai mult rău decât bine! Dimpotrivă, o ţară cu ra­ting mai slab, chiar nemeritat, se poate descurca mai lesne, căci este scutită de asemenea investitori şi de banii lor otrăviţi.

Cu România, lucrurile stau cum nu se poate mai semnificativ. Ca orice ane­xă bananieră, România a fost, este şi va fi în criză. Fundamentele sale eco­nomice, mereu proaste, au fost ace­leaşi şi înainte de intrarea în rece­siu­ne, şi în recesiune şi au rămas in­tac­te şi la ieşirea prezumtivă din rece­siu­ne. La o analiză normală, Ro­mâ­nia trebuia să aibă în toate aceste pe­rioa­de acelaşi rating. N-a fost aşa, pentru că agenţiile internaţionale de ra­ting acordă cotări nu în funcţie de fundamentele economice, ci în funcţie de interesele capitalului inter­na­ţional. Astfel că, în perioada creş­te­rii economice de dinaintea recesiu­nii, când fundamentele economice se degradau alert, România a primit „in­vestment grade”, adică un fel de in­vi­taţie la bucate pentru investitorii fi­nanciari, care chiar au venit şi au con­tribuit masiv la accentuarea con­su­mului fără producţie şi a importu­ri­lor fără exporturi!

Când, inevitabil, s-a ajuns la recesiune, agenţiile de rating, în frunte cu Standard & Poor’s, au coborât cota României sub „investment grade”. S-au cerut în această bază ajustări draconice de la salariaţi, pensionari, contribuabili. Cu ajutorul FMI şi cu concursul băncii centrale şi al guvernului, s-au luat în România măsuri de austeritate fără egal în Europa. România a făcut pentru capitalul internaţional ceea ce acesta ar vrea să facă în ţările sale de origine, dar nu îndrăzneşte social. S-a gândit pentru acest serviciu să-i dea României o bucăţică de zahăr. Dar, vai!, nu vreo investiţie într-o afacere care să producă ceva, ci o creştere de rating care s-o expună şi mai tare prădătorilor financiari internaţionali. Stimaţi S&P-işti, lăsaţi-ne dracu’ cu ratingul scăzut pentru a mai respira şi noi puţin înainte de a fi omorâţi de tot!