Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cinstit vorbind, nici azi nu-mi e clar dacă sunt de stănga sau de dreapta. Fiind eu atăt de nedesluşit, sunt prudent cu cei care se declară in chip foarte hotărăt de o parte sau de alta.
Cinstit vorbind, nici azi nu-mi e clar dacă sunt de stănga sau de dreapta. Fiind eu atăt de nedesluşit, sunt prudent cu cei care se declară in chip foarte hotărăt de o parte sau de alta.
Normal mi se pare să fii ca măinile pe un trup, una in stănga şi cealaltă in dreapta, insă aparţinănd definitiv aceluiaşi intreg. In 1990, lucrurile imi păreau şi mai puţin limpezi ca acum. Iar cum primii care ne vizitau ţara erau aventurierii, escrocii, politicienii şi misionarii, am fost de-a dreptul şocat cănd tot grupul de tineri, instalat pentru o noapte in casa mea, mi s-a mărturisit că-i de stănga. Nu putea fi decăt un grup de aventurieri. Tinerii erau italieni instăriţi din Nord, aveau şcoală şi slujbe bănoase, părinţii moşteneau şi le lăsau moştenire vii şi crame, casele in care locuiau erau conace, ferme şi vile şi, totuşi, se făcuseră comunişti.
Spun se făcuseră, pentru că nimeni nu se naşte de stănga sau de dreapta. Grupul era şi mai contrariat de dezorientarea mea ideologică. Pentru ei, revoluţiile nu puteau fi decăt de stănga. Intre fleacurile, cu care ar fi fost să-şi onoreze găzduirea, se găsea şi un cozonac la cutie. O cutie atăt de arătoasă, că nu mai conta ce se găsea inăuntru. Nu eram, de bună seamă, singurul romăn care, din cauza ambalajelor occidentale, elegante şi provocatoare, socotea că şi conţinutul trebuie să fie la fel. Din modul cum a evoluat conversaţia am realizat că nu sunt aventurieri, ci un fel de misionari comunişti, care colindau Romănia pentru o cură de comunism de la sursă şi ca să ne prevină ce pierdeam optănd pentru capitalism.
Citește pe Antena3.ro
Cu acest prilej am aflat că stănga italiană e foarte puternică şi că avea să invingă. Să ducă Italia, cum se spunea la noi cu o metaforă cam şchioapă, dar pe care o invăţaseră şi copiii de grădiniţă, spre comunism, in zbor.
Dacă pricep eu bine, le-am zis, voi vreţi să vi se naţionalizeze cramele şi vilele, să vi se trimită părinţii la puşcărie, fiindcă au fost exploatatori, fiii şi fiicele voastre să nu mai aibă voie să dea la facultate şi, in loc să cutreieraţi lumea in Mercedesuri, să vă duceţi cu autobuzul şi cu aprobare de sus doar pănă la Ruse. După cum vedeţi, eu vă tratez cu salam Mortadella italian de la ajutoare. Ei, luaţi-vă găndul de la Mortadella, c-o să măncaţi numai salam cu soia, dar şi din ăsta cu stat la cozi.
Discuţia s-a precipitat pănă in punctul in care, uitănd că-mi sunt oaspeţi şi că aveam, ca şi ei, dreptul la o părere, au devenit exageraţi. Nu din proastă creştere, ci pentru că erau zece, adică mulţi, mulţime, popor, iar eu eram unul, adică minoritatea, intelectualitatea retrogradată şi de dreapta. Erau masele largi contra individului indărătnic, căruia trebuia să i se facă binele cu forţa, aşa cum ne invăţa şi Lenin: Nu ştii - te invăţăm! Nu poţi - te ajutăm! Nu vrei - te obligăm!
Numai că Lenin, nefiind de faţă, ca să mă oblige să-i indur şi a doua zi, dimineaţa le-am cerut să-şi vadă de drum. Au plecat repede luănd şi cozonacul.
