Un el şi o ea. El o ţine pe ea în braţe. Ea îl ţine uşurel de după gât. O glumă proastă a cuiva sau o furtună mai puternică i-a retezat ei picioarele şi l-a dărâmat pe el. Îi văd în fiecare dimineaţă. De vreo doi ani. Şi în fiecare dimineaţă am o strângere de inimă. Este o statuie din ipsos (cred), oricum dintr-un material ieftin. Habar nu am cine şi cu ce ocazie a aşezat statuia în grădiniţa aceea de bloc. Habar nu am dacă este copia vreunei opere celebre sau pur şi simplu creaţia unui pseudoartist anonim. Zilele trecute m-am oprit lângă statuie. Trebuia să mă lămuresc de ce îmi dă strângeri de inimă.
Faţa fetei nu iese cu nimic în evidenţă. Trupul ei este acoperit de o rochie de balerină. E problema picioarelor retezate, dar înţelegi imediat că e vorba de faptul că au căzut de pe soclu. Mă uita la faţa lui. Şi ochii mei se opresc în ochii lui. Asta era! Cine a creat cuplul acesta, a reuşit să-i planteze "lui” o privire perversă, rea. Dacă ar fi fost vorba despre iubire adevărată aici, ochii lui ar fi fost larg deschişi, visători, blânzi, zâmbitori. Dar privirea pe care o susţin acum are tăişuri de răutate, el se uită printre gene şi are o grimasă care nu promite nimic bun. Brrr...