Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tensiuni politice cotidiene, tele-justiţie şi anti-corupţie, scandalul Volkswagen, criza provocată de copleşitorul val de emigranţi, războiul sirian şi multe alte titluri curente au reuşit să împingă în plan secund o temă care a rămas nerezolvată şi la fel de acută: Grecia. Bruxelles-ul pare să o fi trecut la capitolul „diverse”, preocupările imediate şi urgente fiind altele. Dar asta nu înseamnă că bomba e dezamorsată. Poate că situaţia actuală îi va determina totuşi pe mai marii Europei să accepte o nouă abordare în cazul elenilor, una care să se distanţeze de eternul şi sterpul concept de austeritate. Ar fi oportun, pentru că nu există nimic mai nociv, mai puţin funcţional, decât tentativa unor “atotştiutori din afară” de a impune nişte măsuri “în interior”, fără a ţine cont de specificul problemei. Cam asta e şi povestea obsesiei unui nou plan de sihăstrie economică în Grecia, în contextul în care co-vinovaţi sunt şi cei care acum vor să facă ordine. Orice s-ar încerca de acum înainte pe formatul de măsuri clasice, ar fi în van. E ca la şpagă, vina e împărţită: unii dau, alţii iau. Nici Merkel, nici LaGarde, nici Draghi n-au vrut să depăşească stadiul abordării contabile, deşi au parte din vină. Iar contabiliceşte, nu mai funcţionează, cu atât mai mult cu cât grecii nu mai au nimic de pierdut. Nu sunt nici proşti, nici leneşi, dar e greu să accepţi “nasoleli” ştiind că acestea nu vor face nicidecum vreo diferenţă, cel puţin nu în bine. Cu sau fără ele, tot în rahat rămâi. Iar o Europă care susţine că nu a ştiut de şmecheriile grecilor, e precum fostul şef Volkswagen care susţine că nu ştia nimic de software-ul secret. Indiferent de probleme, europenii încă nu au înţeles că „we are all in this together”.
