Ştie cineva, urmează schimbarea?

După cum arată sondajele de opinie zilele acestea, alegerile prezidenţiale care urmează seamănă destul de mult cu cele din 1996. Înainte de a face o analiză concretă, pe cifre, menţionez doar atât. Acum 13 ani, Ion Iliescu era poate chiar mai puternic decât actualul şef al statului. Avea doi contracandidaţi cotaţi mai slab. Şi, cu toate astea, a fost învins. Istoria politică recentă ne oferă astfel un precedent interesant.

Pe finalul primului mandat şi jumătate, ce a însumat şapte ani de preşedinţie, Ion Iliescu se apropia fără să ştie de o schimbare istorică. Liderul mişcărilor vizibile şi invizibile din Decembrie 1989 ajunsese la un capăt de drum. Cel care îl răsturnase pe Ceauşescu de la putere cu ajutorul revoltei populare şi al unui sprijin extern concret se vedea la rândul său ajuns în pragul predării mandatului. Anul 1996 îl găsea pe Ion Iliescu domindând copios un stat condus integral de lideri PDSR. Prim-ministrul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Camerei deputaţilor Adrian Năstase, preşedintele Senatului Oliviu Gherman. Şef al SRI Virgil Măgureanu, şef al SIE Ioan Talpeş. Interesant este că din toată această garnitură, doar şefii serviciilor secrete aveau să bată palma cu Traian Băsescu. Evident, în spiritul loialităţii care-i caracterizează.

Totul era sub controlul PDSR, care era numit atunci de opoziţie drept "partidul stat". Nimic nu mişca în front. Finanţele statului erau la picioarele lui Florin Georgescu, un finanţist priceput, foarte autoritar şi spurcat la gură. Toate premisele indicau o victorie clară a lui Ion Iliescu. Cele două formaţiuni de opoziţie aveau lideri cotaţi mai slab, în comparaţie cu principalul competitor. Emil Constantinescu din partea CDR, Petre Roman din partea USD. Ca un ultim efort suprem, semn al vieţii sale extraordinare, Corneliu Coposu a contribuit şi prin moarte la propulsarea forţelor de dreapta la putere. Milionul de oameni ieşiţi în stradă să-l conducă pe Senior pe ultimul drum a fost un semnal de coeziune maximă, aproape nesperată.

Să rememorăm cifrele de atunci. Turul 1. 3 Noiembrie 1996. 13.088.388 alegători prezenţi. Ion Iliescu pe primul loc, cu 32,25% (4.081.093 voturi). Pe locul doi Emil Constantinescu, 28,22% (3.569.941 voturi), urmat de Petre Roman, 20,54% (2.369.941 voturi).

Luând în calcul scăderea semnificativă a celor care participă la vot, procentele din 1996 par interesante raportate la 2009. Traian Băsescu are în jur de 32%, Mircea Geoană va urca graţie forţei PSD pe undeva pe la 27%-28%. Iar Crin Antonescu are toate şansele să ajungă şi el la 20%-21%, de la 17%-18% unde este în prezent, dar pe un trend crescător. Actualul şef de stat domină şi el copios piaţa politică internă, printr-un control autoritar al executivului, format acum doar din membrii partidului său. Dar şi al instrumentelor de forţă: internele, serviciile de informaţii, armata şi procurorii. Prin alungarea unui partener de guvernare care-l stânjenea, PD-L a devenit acum partidul-stat, la fel ca PDSR acum 13 ani.

Unii cred că diplomatul de carieră Mircea Geoană n-are suficientă vână, la fel cum credeau şi despre Emil Constantinescu. Crin Antonescu are un şarm şi o eleganţă asemănătoare lui Petre Roman. Rolurile par să se potrivească perfect.

Cu ajutorul forţei PD-L şi a structurilor de putere pe care le controlează sută la sută, preşedintele Băsescu are cele mai mari şanse pentru turul doi. Spun asta luând în calcul şi meseriaşa diversiune a referendumului în ziua de 22 noiembrie, pe o temă dragă românilor, care-i suflă în pânze actualului titular de la Cotroceni. Pentru 6 decembrie, jocul e foarte aprins şi tensionat. Favorit rămâne Băsescu, dar trendul său e descendent, oamenii ies în stradă împotriva guvernului său. Ridzi, Udrea, Pinalti şi EBA nu-l avantajează. Mai mult, voturile cumulate ale contracandidaţilor săi depăşesc 65%. Aici e o nouă paralelă interesantă cu 1996.

Singurul fapt ce deosebeşte fundamental cele două alegeri este apariţia unui personaj-surpriză. După ce a declarat că nu e Pinocchio să plece de la Primărie pentru a candida la Preşedinţie, doctorul Sorin Oprescu şi-a luat bisturiul în mână. A plecat de pe Kogălniceanu, şi-a luat ceva sprijin de la Spitalul Universitar şi urcă spre Palatul Cotroceni. Nu ştim dacă ajunge, pe cine încurcă mai abitir şi cu cine e înţeles. Dar începe să conteze atitudinea sa chirurgicală, cu atât mai mult cu cât trăim într-o ţară foarte bolnavă. Dacă ne îndreptăm spre schimbare, încă nu ştiu. Sondajul prin care Traian Băsescu e învins în turul doi de oricare dintre contracandidaţi trebuie confirmat pe teren. Şi în confruntările televizate ce vor urma. Prefer să-mi reprim orice speranţă de schimbare până în seara de Sfântul Nicolae.