Stranut aviaro-bugetar

Ecuatia e simpla: democratii vor folosi si acest prilej pentru a-i face o demonstratie de forta premierului, care, astfel, trebuie sa inteleaga faptul ca razgandirea sa de a demisiona din vara s-a iertat cu jumatate de gura, dar nu s-a uitat.

Prezentarea proiectului de buget pe 2006 a facut prima victima. I-as spune colaterala, dar nu sunt convinsa ca nu e, de fapt, conjuncturala. Ministrul Educatiei a preferat sa-si dea demisia decat sa accepte bani mai putini chiar si decat au investit cei dati jos de la putere, la alegerile de anul trecut. Mai ales ca daca in alte privinte, programul de guvernare al Aliantei nu este atat de specific, in privinta invatamantului promisiunea a fost clara: 6% din PIB.

M-as fi asteptat ca si ministrul Sanatatii sa faca un gest similar, avand in vedere tensiunile acumulate in acest domeniu, care se rasfrang asupra populatiei in momentele cele mai dificile: atunci cand da semne de subrezeala si are nevoie de medic, spital, medicamente. Numai ca si de data aceasta, in chestiuni strict financiare, politica bate logica, asa cum functia bate gradul.

Ministrul Miclea si-a permis sa-si dea demisia, pentru ca nu premierul este seful sau de partid, ci domnul Boc ar fi cel caruia oficial ii da socoteala, iar presedintelui Basescu, in calitatea sa de parinte spiritual, chiar si mai mult. Lui Eugen Nicolaescu, manager peste Sanatate, nu-i da mana sa-i creeze dificultati suplimentare bunului sau coleg de partid liberal, Sebastian Vladescu, si, cu atat mai putin, superiorului sau atat pe linie guvernamentala, cat si politica, premierul si presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu. De aceea, desi e constient ca nu va darama zidurile necazurilor din Sanatate, prefera sa taca.

Acum, este de vazut al cui comportament este mai moral. Al ministrului care, prin demisie, coboara, ca gestica, in strada, in randul manifestantilor, care scandeaza sloganuri impotriva Cabinetului Tariceanu, sau al ministrului, care e constient ca banii n-o sa-i asigure cu nici un chip ameliorarea sistemului de sanatate, ci tot, eventual, supravietuirea, contrar promisiunilor din campania electorala, dar care pretuieste mai mult armonia Guvernului in ansamblul sau.

Ecuatia e simpla: democratii vor folosi si acest prilej pentru a-i face o demonstratie de forta premierului, care, astfel, trebuie sa inteleaga faptul ca razgandirea sa de a demisiona din vara s-a iertat cu jumatate de gura, dar nu s-a uitat. Si, daca tot a luat misiunea de sef al Cabinetului pe cont propriu, acum sa-si asume si crizele din interiorul Executivului, care, pentru politicieni, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi mai napraznice decat inundatiile sau decat pericolul epidemiei de gripa aviara.

Acestor doua tipuri de comportamente ministeriale - demisie si acceptare - li se mai adauga precizarea presedintelui Basescu, cel care promite ca nu va promulga Legea bugetului daca nu respecta filozofia programului de guvernare al Aliantei D.A., in stare sa-i duca pe romani la nivelul de a trai macar decent, daca nu bine!

In replica, primul-ministru recunoaste ca proiectul de buget a fost intocmit pe resursele financiare existente, amintind ca, fata de campania electorala, cand nu avea nimeni de unde sa ghiceasca venirea inundatiilor si oprirea exporturilor de carne de pasare, prioritatea bugetului este infrastructura.

Analistii politici cu tenta portocalie se grabesc sa dea deja ca sigure alegerile anticipate si reformarea Parlamentului. Ar fi singura sansa prin care Alianta D.A. nu i-ar dezamagi flagrant pe sustinatori. Cat despre fostii guvernanti, cei care fac acum glume ca rescriu si ei bugetul, sincer cred ca isi freaca palmele a satisfactie, ca nu sunt intr-un an atat de greu la guvernare.

Plus ca sunt ocupati cu micile batalii politicoide ale marilor lor lideri, incat cu greu mai observa ca maine-poimaine se organizeaza din nou alegeri si iar vor da vina pe Basescu, acuzandu-l ca isi aranjeaza emisiuni la televiziuni ca sa iasa presedinte.