Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
L-am zărit în câteva rânduri purtând ochelari negri şi mergând grăbit, temându-se parcă să nu fie recunoscut şi arătat cu degetul, pe unul din subiecţii unui mare scandal de acum câţiva ani. Notorietatea când vine brusc, creşte stihinic şi apoi îl prăbuşeşte dureros pe individ în anonimatul tihnit de unde a fost scos pentru câtăva vreme. Ea lasă, ca şi unele boli rele, sechele sufleteşti. Urmări care se tratează, dar nu se vindecă niciodată complet.
Bărbatul cu ochelari negri, mult prea mari şi mult prea întunecaţi ca să nu fie mai mult decât nişte simpli ochelari, ar trece neobservat fără ei. E posibil să fie lovit clinic de întâmplările nenorocite prin care a trecut, dar e la fel de posibil ca acum să sufere de neluare în seamă. Şi să forţeze, prin aerul său de agent secret rătăcind printr-un cartier de oameni obişnuiţi, memoria colectivă. Eu sunt ăla. Cum, nu vă mai amintiţi? Dar am fost câteva săptămâni pe prima pagină în toate ziarele şi pe toate canalele tv! E imposibil să nu vă amintiţi! Cum adică nu vă mai interesează?!
Când toată ţara se implică afectiv într-o istorie grozavă, plină de nedesluşiri la cel mai înalt nivel şi care pe măsură ce pare să se limpezească se încarcă, de fapt, cu tot mai mult mister, ţara îşi revarsă frustrările pe eroii acelei istorii. Victimele sunt privite cu suspiciunea cuvenită vinovaţilor. Publicul simte că a fost manipulat, provocat să se manifeste cu exces de sentiment, dar în afara cauzelor reale ale evenimentelor.
Omul păcălit masiv se poartă cu victimele întâmplării grozave ca şi cum ar fi avut lepră. Cine garantează celui minţit cu atâta cinism că lepra, oricât de bine ar fi izolată, nu se mai ia prin lucrurile bolnavului, prin aerul pe care-l respiră, prin pomenirea numelui său? O memorie poate fi tot atât de contagioasă ca şi o epidermă cu bube şi infecţii.
Televiziunea a nenorocit multă lume, făcând-o subiect pentru o seară, pentru o săptămână, pentru o lună. Faima venind pe neaşteptate, fără o explicaţie portabilă, şi topindu-se la fel de repede şi inexplicabil, îl zăpăceşte pe individul obişnuit, fără chemare în artele şi funcţiile publice care aduc notorietate de durată.
Ca şi bogăţia nemuncită, notorietatea le ia minţile celor slabi din fire, iar cel mai adesea şi firilor mai tari. Ea dă un tip de dependenţă de memoria unui moment de glorie, de care scapă doar persoanele cu mult umor. Cât timp o să mai poarte oare subiectul naţional de o lună ochelarii lui negri de orb? După ce o să-i lepede, se va găsi din când în când cineva care să-l oprească pe stradă şi să-l întrebe: Ia stai, nu cumva eşti matale băiatul ăla care viola capre? Sau alte întrebări la fel de deplasate şi de supărătoare. Fiindcă aceasta e pedeapsa notorietăţii construite de televiziune, să-ţi ţină minte mutra câţiva, dar să uite pentru care pricină. Tu să fi fost un erou, iar oamenii să te confunde cu un manelist sau cu un travestit.
Citește pe Antena3.ro
