Sufletul ”copilului” care caută vindecare!

In trecut oamenii nu divortau prea usor, dar se practica o casatorie fara dragoste, o casatorie pentru zestre si avere; casatoriile 'aranjate' erau un deliciu al adultilor, la randul lor mutilati sufleteste din pricina lipsei de iubire in care erau obligati sa traiasca. Copiii veneau pe lume intr-un climat rece, instabil emotional, iar energia acestei raceli afective era preluata de ei si transmisa mai departe, copiilor. Daca privim dinamica unor familii de-a lungul a doua, trei sau patru generatii putem observa cu usurinta cum copiii repeta inconstient istoria emotionala a parintilor, uneori manifestand aceleasi comportamente, atitudini si alegeri in relatiile lor de viata. Libertatea de alegere de care ne bucuram astazi nu izbuteste sa ne abata de la eroare, nu ne face neaparat parinti mai buni, nu ne face copii mai buni si nu ne ajuta sa manifestam mai multa iubire in relatiile apropiate. Un soi de 'energie karmica' pare a se transmite peste generatii, iar noi pare ca ne miscam in limitele acestei energii, constransi de ea, in acelasi timp, sa repetam istoria strabunicilor, a bunicilor, a parintilor nostri, iar apoi ne trezim constransi sa privim catre copiii nostri, care continua sa ne repete povestile. Poate de aceea Isus a spus ca 'pacatele se transmit pana la al saptelea neam', poate ca asta-i energia, care ne constange sa repetam vietile emotionale ale mamelor, tatilor si bunicilor nostri.

Unii spun: ' Dar parintii mei nu s-au despartit, sunt impreuna si acum, nici nu m-au abandonat. De ce eu ma despart, de ce copiii mei nu au parte de mama sau de tata?' Poate se intampla asa tocmai pentru ca avem parinti separati afectiv, iar faptul ca ei au fost privati de manifestarea iubirii in copilarie, nu au manifestat iubirea in relatia cu copiii lor. Copilul din noi a fost abandonat uneori si de aceea fiecare noi se poate sa avem nevoie de vindecare. Copilul din noi s-a simtit lipsit de iubire si de aceea copiii nostri reali pot sa reflecte catre noi aceasta privatiune cand vom fi obligati sa ne separam de ei. Ne vom desparti de soti si de sotii, iar copilul va resimti lipsa de iubire si pentru ca, prin aceasta, noi avem sa ne amintim ca ne-am simtit lipsiti de iubire in copilarie. Daca vorbim despre pacatele care nu mor, despre pacatele ce ne urmeaza peste timp si mutileaza sufletele, mintile si vietile a generatii intregi de copii, intrebarea ar fi: care sunt aceste pacate si cum putem noi sa ne vindecam, de vreme ce ele ne limiteaza alegerile emotionale si par sa ne orienteze spre parteneri de viata, care ne vor duce direct catre 'usa pacatului'? Unde incep aceste'pacate', unde si cum pot fi ele oprite pentru ca generatiile ce vor veni sa traiasca libere de emotii distructive mostenite din familie? Ei, bine, curatarea pacatului ar putea incepe in copilarie, cu iubirea pe care copilul trebuie s-o primeasca neconditionat de la parintii sai. Unui copil ii pot lipsi adidasii, masina, mancarea buna si telefonul mobil, fara repercursiuni asupra sufletului. Daca copilului ii lipseste mangaierea, dragostea parintilor, fie ei si adoptivi, daca nu se simte iubit si nu dezvolta in copilarie puterea de a exprima iubirea, sufletul lui va simti acut ca nu iubeste si nu este iubit. Sufletul bolnav al copilului va cauta vindecare de-a lungul intregii sale vieti, va cauta iubirea absenta, iar daca el nu va reusi sa gaseasca iubirea, va transmite 'pacatul /boala' de a nu iubi si a nu fi iubit...mai departe. A simti ca nu iubesti si nu esti iubit, acesta-i pacatul care ne separa si de aceea, pentru ca pacatul sa se opreasca, trebuie sa ne ajutam sufletul sa iubeasca!