Sunt tâmpit, deci exist

Pe croll-ul unei televiziuni de ştiri apare scris "sezonul spargerilor". Deci, ca să înţeleagă toată lumea, titlul materialului care urma să fie difuzat era "Sezonul spargerilor". Imediat apare un reporter, care din stradă, pe un ton extrem de serios, dar totodată având o oarecare doză de optimism spune: "Bună seara tuturor!".

Ei bine, această extrordinară combinaţie, felul în care intră în rezonanţă ceea ce se presupune a fi o informaţie cu gradul de impact asupra fiecăruia dintre noi (repet: "Sezonul spargerilor", "Bună seara tuturor!") poate fi scenariul unui film reuşit în genul celor regizate de Quentin Tarantino, Pulp Fiction, de exemplu.

Sezonul spargerilor. Bună seara tuturor! Lucrurile trebuie oprite aici, pentru ca imaginaţia să curgă liber şi să-şi arate roadele. Personal, am simţit o nostalgie, amestecată cu tristeţe, dar şi cu speranţă. La început, o căldură pe dinăuntru, "sezonul spargerilor", m-am gândit la ceva frumos, imaginaţia m-a purtat pe litoralul Mării Negre sau la munte, vorba filmului, "B.D. la munte şi la mare". Pe scurt, nostalgia unei vacanţe reuşite. Pe urmă însă, o umbră de tristeţe mi-a încruntat fruntea.

Mie încă nu mi-a spart casa nimeni, deşi cel mai adesea las uşa de la intrare deschisă atunci când plec undeva chiar şi pentru câteva ore. Însă speranţa mi-a revenit o dată cu primele cuvinte ale reporterului. "Bună seara tuturor!". Deci mi se poate întâmpla şi mie!, a exclamat sinele meu plin de speranţă. Poate că nu azi, poate că nu mâine şi nici răspoimâine, dar până se închide sezonul poate-poate o să-mi spargă şi mie cineva casa.

Adevărul este că e un privilegiu să fii tâmpit. Mărturisesc asta din experienţa proprie prin care privesc la oamenii ăia care lucrează în televiziunea cu pricina, copilul frumos şi deştept care a ocupat funcţia de reporter de teren în urma unei dorinţe arzătoare şi a unor strădanii asidue, nu au nici o vină. Sunt rotiţe bine unse într-un mecanism care funcţionează exemplar: acela al globalizării. Miss Septembrie din Playboy e mai frumoasă decât o pictură a lui Rubens. Fără discuţie.

De ce să investeşti în artă atât de mult, culmea!, pentru a fi nefericit, când o poţi avea lângă tine pe Alinuţa la preţul unei beri? Şi să fii fericit. Înainte de a se produce marele fenomen al internaţionalizării capitalului şi a culturii, s-a produs, pe nesimţite (sic!), pandemia de tâmpenie. Un virus încă nenumit a început să bântuie prin avioane de când cu "libera circulaţie", printre paginile revistelor, la început, apoi s-a adaptat, s-a modificat genetic şi a penetrat reţele de transmisie prin cablu, pe urmă internetul, în final a ajuns în toată atmosfera terestră şi a infestat transmisiile wireless.

Acum, majoritatea suntem tâmpiţi. Dar fericiţi. Epuizat de fericiţi. Practic, nu mai există nici un motiv să te odihneşti din fericire. De ce să nu fii fericit? Uite, un nou tip de telefon mobil, iată dincolo un alt model de ecran LCD pentru computer, cutare e plin de bani, îl cunoşti foarte bine, îi ştii toată viaţa şi metodele prin care s-a îmbogăţit, tu ce mai aştepţi?! S-a deschis sezonul spargerilor! Fă ceva! Dacă nu poţi să fii infractor, nu-ţi pierde speranţa. Poate că cineva va face munca în locul tău şi va pătrunde prin efracţie în locuinţa ta. Dacă fură, înseamnă că are de unde.

Fii fericit! (Nu mai ştiu care, Mark Twain sau Bernard Shaw, spunea că cea mai mare dezamăgire din viaţă a trăit-o atunci când hoţii i-au spart casa şi nu au avut ce să-i fure.) Dar ţie nu o să ţi se întâmple aşa ceva. Ceea ce am spus în paranteză se petrecea în alte vremuri, când mai existau dezamăgiri, tristeţe, melancolie. Gata, astea sunt boli eradicate. Ţie sigur o să-ţi fure ceva, computerul, laptopul, televizorul cu plasmă, în fine, mă rog, măcar unu-două telefoane mobile, ceva aur sau o sumă de bani cât de cât să simţi că trăieşti, că faci parte din rândul lumii.

Îmi place să fiu tâmpit, mă simt în siguranţă şi fericit. Pentru mine, "gândind la lumi ce nu există" înseamnă să-mi imaginez că Arnold Schwarzenegger ar fi un slăbănog pe care îl bate oricine, oricând vrea. Pentru mine, "eu nu strivesc corola de lumini a lumii" înseamnă să-mi plătesc la timp abonamentul pentru internet. Pentru mine, "stelele deasupra mea/ nimeni nu mi le-a fura" înseamnă că hoţii, oricât de şmecheri ar fi ei, când o să se îndure să-mi spargă şi mie casa, spoturile încastrate în tavan tot nu mi le fură.