x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Superstiţii de vedete

Superstiţii de vedete

de Florin Condurateanu    |    27 Dec 2018   •   08:30
Superstiţii de vedete

Mari vedete ale scenei, ale terenului de derbiuri sunt încrezătoare că pot atrage norocul sau goni ghinioanele apelând la diferite superstiţii. Ştefan Iordache, un uriaş al scenei şi ecranului, îmi destăinuia în emisiunea mea de la Antenă că se fereşte mergând spre spectacol să se intersecteze cu o pisică neagră şi evită să meargă pe trotuar alături de un popă, crede că ar avea parte de neşanse. Culmea, spaima de pisica neagră în drum spre teatru era contrazisă de faptul că această confesiune o făcea în prispa casei sale ţărăneşti de pe malul Snagovului, mângâind un motan negru ţinut în poală. Era motanul preferat al tatălui celebrului actor. Spunea Ştefan Iordache că recurge şi la alte superstiţii. Merge pe acelaşi drum la spectacolele cu o piesă, pe aceeaşi rută pe care s-a dus la premiera piesei cu pricina. Iordache mai avea un obicei care credea că-l păzeşte de nenoroace. Când se termina spectacolul şi publicul părăsise sala, Iordache revenea pe scenă şi rostea o replică din rolul interpretat; îl auzea doar femeia de serviciu care mătura printre scaune. Pe fotbalişti îi observăm cum la pătrunderea pe teren smulg câteva fire de iarbă din gazon şi le introduc în sân, după care îşi fac o cruce mare. Belodedici îmi spunea că nu crede în superstiţii, dar ca să nu intre în conflict cu nevasta, îi făcea pe plac şi sucea tacâmurile la masă înainte de meci, furculiţa în locul lingurii şi invers. Gică Popescu nu dădea multe parale pe superstiţii, totuşi se alinia la o părere care i-a intrat în minte, să nu-şi taie unghiile de la mână în ziua derbiului. Cel mai sensibilizat la superstiţii este totuşi Ilie Dumitrescu. La Mondialul din America în 1994, primele trei partide nu evoluase bine, era sleit de putere, nu dormea bine după noile fusuri orare. La sfatul unor apropiaţi, Ilie a schimbat maseurul, apoi bucătarul, dar ghinionul a persistat. A cerut de acasă busuioc sfinţit la biserica din Ghencea, l-au adus piloţii Tarom, şi Ilie şi-a aşezat busuiocul în jambiere, dar nici aşa nu a ademenit norocul. Dar când Ilie Dumitrescu a schimbat poziţia cu Dan Petrescu în alinierea de la intonarea imnului, a prins aripi, le-a marcat două goluri argentinienilor, campioni mondiali, şi i-a servit o pasă de gol lui Hagi. 

×