Surori siameze

Dar pretul creditului nu este o realitate dependenta numai de banci. De altfel, bancile nici nu-si doresc un credit scump. Dimpotriva, interesul lor ar fi sa vada creditele ieftinandu-se, pentru ca ar castiga mai mult. N-au insa incotro. Sunt nevoite sa tina seama de anumite realitati, cu deosebire de rata inflatiei.

Depozitele din banci ale populatiei au fost vreme indelungata o buna sursa de castig pentru milioane de romani. Desigur, cele in lei.
Acum nu mai sunt. Reducerea remuneratiei pentru banii economisiti nu e insa vazuta cu ochi buni de depunatori. Iata de ce, in aceasta privinta, bancile manifesta inca o prudenta excesiva. Dobanzile scad, dar cu incetinitorul.
Scaderea dobanzilor e insa bine primita, fara indoiala, de acea parte a populatiei care apeleaza la credite de consum. Si de intreprinzatori, fireste, care asteapta ieftinirea banilor.
Dar pretul creditului nu este o realitate dependenta numai de banci. De altfel, bancile nici nu-si doresc un credit scump. Dimpotriva, interesul lor ar fi sa vada creditele ieftinandu-se, pentru ca ar castiga mai mult. N-au insa incotro. Sunt nevoite sa tina seama de anumite realitati, cu deosebire de rata inflatiei.

Cine dicteaza scumpirea sau ieftinirea banilor? Multi spun: Banca Nationala, si chiar asa gandesc, ca Banca Nationala traseaza directia de miscare a dobanzilor. Numai ca realitatea e cu totul alta. Factorii determinanti sunt in economia reala. Banca Nationala doar vegheaza ca dobanzile sa nu se rupa de miscarile din economie. Stabilirea dobanzii de politica monetara, cu un rol important in dinamica creditelor, e o prerogativa a BNR, dar fara vreun drept al bancii centrale de a sfida starea economiei.

Semnalele pe care le analizeaza Banca Nationala vin insa din piata. Dar nici piata nu e de capul ei, fiind nevoita sa tina seama de principalii indicatori economici. Or, atata timp cat numerosi operatori economici - fie companii ale statului sau societati comerciale cu capital de stat, fie societati comerciale cu capital privat - n-au iesit inca din cercul vicios al deficitelor de eficienta, de performanta si de concurenta, piata va semnaliza ca dobanzile nu pot fi impinse prea mult in jos.
Operatorii economici in cauza produc si vand marfuri. Sau servicii. Pe o piata in prea mica masura concurentiala, multi dintre ei si-au permis sa faca din preturile libere acoperisuri pentru incompetenta, lene, risipa, proasta organizare a productiei, ineficienta, furturi, coruptie. Totodata insa, companiile care vand scump au nevoie de materii prime, de energie, de masini. Asa ca nu doar vand, ci si cumpara. Numai ca produsele cumparate de unele companii sunt si ele scumpe, fiind vandute de companii bolnave si ele de aceleasi mentalitati si de aceleasi rele obiceiuri. Aici se inchide cercul vicios. Prin arterele economiei circula prea multe produse inflationiste. In consecinta, preturile inca mai cresc. Incet, dar cresc. Iar dobanzile nu se pot departa prea mult de ele.
Companiile ce-si scumpesc produsele ar dori, in schimb, sa obtina bani ieftini. Numai ca asa ceva nu-i posibil. Dobanda si inflatia sunt surori siameze.