Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trăim, mulţi dintre noi, cu iluzia că tot ceea ce ne inconjoară este relativ nou şi aproape indispensabil. Cum aş putea trăi fără computerul pe care scriu (mai mic şi mai puţin inzestrat decăt un laptop, dar mai comod), fără telefon celular (başca ruda lui cu sau fără fir din fiecare cameră), fără cuptorul cu microunde in care imi incălzesc chifla scoasă din congelator.
Trăim, mulţi dintre noi, cu iluzia că tot ceea ce ne inconjoară este relativ nou şi aproape indispensabil. Cum aş putea trăi fără computerul pe care scriu (mai mic şi mai puţin inzestrat decăt un laptop, dar mai comod), fără telefon celular (başca ruda lui cu sau fără fir din fiecare cameră), fără cuptorul cu microunde in care imi incălzesc chifla scoasă din congelator.
Asta deşi stau la o masă de bucătărie, opera unui tămplar mai mult sau mai puţin talentat, beau cafea dintr-o ceaşcă banală de porţelan şi mi-am fiert apa intr-un ceainic cu fluier, neschimbat de la apariţia sa in secolul al XVII-lea! Mă aflu printre obiecte dintre care doar căteva pot fi considerate ca aparţinănd tehnologiei moderne, care ne ajută să fim ceva mai eficienţi. Moderne? Claviatura computerului este de tipul QWERTY, patentat in 1878.
"Omul este un animal care foloseşte unelte, oriunde s-ar afla, fără unelte nu ar fi in stare de nimic!", spunea acum două sute de ani filozoful scoţian Thomas Carlyle. Entuziasm pentru tehnologie? De ce nu? E nevoie insă de o viziune istorică a progresului, nu orice noutate este un progres.
Există tendinţa de a considera de la sine inţelese lucrurile ceva mai vechi, deşi viaţa noastră ar fi imposibilă fără ele. Chiar dacă inovaţiile au reprezentat, fiecare la vremea sa, inceputul unei noi epoci, importanţa pare să fie nu invenţia, ci utilizarea ei. Cel puţin aşa crede autorul unei cărţi cu un titlu surprinzător de previzibil: "Şocul trecutului", istoricul britanic David Edgerton. Să sperăm că nu face aluzie la von Daniken (Amintiri despre viitor), Toffler (Şocul viitorului) sau la alte profeţii despre trecut...
Printre intrebările sale, una legată direct de al doilea război mondial - ce tehnologie este cea mai semnificativă dintre cele folosite intre 1939 şi 1945? Rachetele V-1 şi V-2 lansate de nazişti asupra Londrei, ajunse in romanul lui Thomas Pynchon "Curcubeul gravitaţiei" cu definiţia zguduitoare: "Un urlet care traversează cerul?" Poate bombele atomice aruncate peste Hiroşhima şi Nagasaki?
Nicidecum, spune Edgerton. Proiectul rachetelor V-1 şi V-2, care a costat multe sute de milioane de dolari, a fost total iraţional din punct de vedere economic şi militar. Mulţi oameni au murit lucrănd la realizarea proiectului, mai mulţi decăt cei care i-au căzut victime. Efectul rachetelor V a fost mai modest decăt cel al unui singur raid de bombardament convenţional. La fel, banii aruncaţi pe proiectul Manhattan ar fi putut fi utilizaţi cu mai mult spor prin achiziţionarea de armament convenţional.
Atunci ce tehnologie a fost importantă? Surprinzător, transportul cu tracţiune animală, tunurile trase de cai, mult iubite de generalul Patton, marele tanchist, care a folosit mai bine de zece mii de cai (şi de catări!) şi şi-ar fi dorit mult mai mulţi, mai ales pentru acţiunile in zone muntoase din Tunisia şi Sicilia. Caii şi-au dovedit incă o dată utilitatea in Afganistan, in vremurile noastre.
Tehnologie mai nouă combinată cu cea veche? In Darfur (Sudan) localnicii sunt măcelăriţi de războinici inarmaţi cu săbii, pe cai sau pe cămile, susţinuţi de trupe aeropurtate. Dezastrul din 11 Septembrie 2001 a inclus avioane Boeing şi cuţite de tăiat carton. Războaiele din Irak au văzut folosirea clorului (de pe vremea primului război mondial), dar şi a agenţilor neurotoxici ultramoderni. Au fost şi episoade care s-au terminat pentru comandanţi pe eşafod, la spănzurătoare, tehnologie a execuţiei din vremea marelui imperiu persan.
Entuziasme şi dezamăgiri? Cu nemiluita. Unde este energia nucleară ieftină şi sigură, promisă prin 1950, care avea să desfiinţeze sărăcia? Ce s-a ales de "birourile fără hărtii", pur electronice, despre care se vorbea acum treizeci de ani? Detaliu, un funcţionar din SUA consuma 12 mii de pagini de hărtie pe an!
De ce nu a avut succes poşta pneumatică, marea speranţă a secolului al XIX-lea? Simplu, a fost alungată, incet-incet, de progresele electronicii - nu demult in Anglia se anunţa inchiderea iminentă a căteva sute de oficii poştale, victime ale faxului şi e-mail-ului.
Carl Sagan spunea că ar fi nevoie de o tehnologie care să ne deschidă gustul pentru cunoaştere. Folosim obiecte pe care nu le inţelegem? Aceasta este chiar definiţia succesului tehnologiei, nimeni nu vrea să ştie cum funcţionează obiectele de uz curent, ci doar să nu aibă prea mare bătaie de cap. Dar dacă am face căte un mic efort, poate că ne-ar veni idei. Idei noi, mai bune sau mai proaste, dar noi.
