Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când vorbeşti despre normalitate vorbeşti şi despre genul proxim, dar şi despre diferenţele specifice. Normalitatea presupune deopotrivă bucurie şi supărare. Avantaje şi dezavantaje. Extremele astea se manifestă, vizibil, în fiecare individ, şi după aia, urcând, progresiv, prin relaţiile dintre două persoane, ajung, în final, la cea mai complexă formă de organizare umană. Unde întâlneşti săraci şi bogaţi, oameni puternici şi oameni slabi. Încât stai şi te întrebi ce ţine laolaltă particulele astea care, în mod firesc, s-ar respinge. Cum s-or fi angrenând rotiţele astea – atât de esenţial diferit calibrate şi proiectate! – ca să rezulte un mecanism funcţional?
Pe lângă multe alte alea, normalitatea mai presupune ceva, esenţial: bunul-simţ. Hopa! Dom’le, dacă eşti nesimţit, nu eşti normal, asta e! Mitocanii nu intră în lunga listă a contrariilor care alcătuiesc normalitatea. Mincinoşii, treacă-meargă. Însă prost-crescuţii nu. åia să stea acasă la ei, bre. Eu le-aş face un ţarc numai al lor, le-aş da un judeţ întreg din ţară, şi să facă ce vor acolo, ei între ei. Din când în când, aş survola zona cu elicopterul ca să-i observ, să-i studiez, să văd cum o mai duc. Probabil că primul lucru care ar fi desfiinţat într-un astfel de teritoriu ar fi cozile. Pentru că însăşi noţiunea de aşteptare, în spatele cuiva, este extirpată din creierele nesimţiţilor.
Aşa că ar da buluc peste tot, încă din primele zile de convieţuire, exclusivistă, în comun. De aici, evident, s-ar ajunge la haos social. Imposibilitatea de a impune norme organizaţionale ar duce, treptat-treptat, în mod firesc, la dispariţia interdicţiilor. Dispariţia interdicţiilor ar duce această, să-i zicem rezervaţie a nesimţiţilor, la violenţe fizice: de la cele din trafic la cele din relaţiile de parteneriat. Violenţele din trafic ar duce la blocarea unei aprovizionări fireşti a populaţiei, pe când cele din relaţiile de parteneriat s-ar solda cu desfiinţarea respectului, apoi a protocolului şi în final ar duce la absenţa unei strategii şi a unei culturi instituţionale. Sau, dacă ar reuşi totuşi până la urmă să se organizeze, puşi la punct de ghiorţăitul maţelor, rezervaţia nesimţiţilor ar fi una tribală. Pentru nesimţiţi, democraţia nu există decât ca expresie a obţinerii unor avantaje personale prin manipularea, dacă nu prin bruscarea celor mulţi care au bun-simţ şi ştiu fie să stea la coadă, fie să se dea la o parte.
Încartiruiţi într-o rezervaţie, nesimţiţii ar ajunge, într-un interval de timp nu foarte lung, sunt sigur, să nu mai trăiască decât un singur sentiment: ura.
Ş-acum: Ion Ţiriac dacă ar fi stat la coadă ca să se întoarcă de la Predeal la Bucureşti s-ar chema că aşa i s-a năzărit lui. Dar normal ar fi fost să folosească elicopterul.
Normal. Cuvântul care ni se adresează nouă, ăstora de stăm la coadă şi cărora ni se pretinde să facem sacrificii, să nu ne mai plângem. „Normalitatea” asta unii o survolează cu elicopterul, dar nu pentru că aşa e „normal”, ca parte firească a acestei bipolarităţi, ci pentru că au minţit cu nesimţire.
Citește pe Antena3.ro
