x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tacerea zmeelor

Tacerea zmeelor

de Dan Constantin    |    10 Dec 2006   •   00:00
Tacerea zmeelor

Alt binevoitor ne aduce stirea ca prestatia de la conferinta de presa a domnului Ioan Ion, secretar de stat la Aparare, a fost trecuta la capitolul "mai bine tacea". Alt zmeu ce va avea lacat la gura.

Romanii au multe prioritati in aviatie. Vlaicu, Vuia, Coanda sunt nume inscrise cu litere de aur in istoria zborului. O industrie autohtona de profil are radacini inca din perioada interbelica, iar Ceausescu a avut ambitia de a dezvolta aceasta ramura atat spre zona militara, cat si cea civila. Ce a ramas se stie. Am rememorat aceste cateva informatii pentru a arata ca aviatie nu suntem adusi cu pluta; numerosi specialisti sunt inca in masura sa comenteze in cunostinta de cauza programele de dotare, achizitiile pe care statul le face pentru dotarea flotei aeriene militare sau civile.

Dupa Revolutie, fiecare contract incheiat pe bani publici a avut un grad mai mare sau mai mic de transparenta, dar nici unul nu a trecut neobservat, fara sa fie supus judecatii critice.

Dupa obiceiul locului, discutia a atins si subiectul sensibil al comisioanelor de succes care insotesc asemenea contracte. Primele aeronave AIRBUS cumparate de TAROM la inceputul anilor ’90, pe cand ministru la Transporturi era Traian Basescu, au fost puse in legatura cu nostalgia lui Petre Roman pentru anii studentiei de la Toulouse. Cateva biletele scrise de mana, schimbate intre partile contractante, nu au putut constitui probe pentru procurorii cu manusi de catifea ai vremii.

Contractul de modernizare a avioanelor MIG a lasat ca amintire dintii noi ai premierului Radu Vasile, pusi in Israel. Dantura fostului premier este la locul ei, avioanele sunt insa mai putine, flota militara fiind tot mai stirba in urma catastrofelor cu avioane modernizate. Mierea contractelor bantuie iar aviatia militara, ultima afacere, care se ridica la peste 300 de milioane de euro, fiind iar subiect de vorbe si galceava. Cand oferta acceptata de comisia de licitatie este mai scumpa cu 12 milioane de euro, ceata se ridica si adevarul ramane in pozitie de drepti, dar fara pantaloni. Dedesubturile licitatiei castigate de firma italiana Alenia cu avionul Spartan vor fi cu siguranta de mare interes pentru CSAT. Mai ales ca perdantii - concernul EADS - contesta licitatia si ambasadorii Spaniei si Frantei au lansat semnale spre autoritatile romane.

Mesajele primite pe internet in urma articolelor pe care le-am scris pe aceasta tema il aduc in prim-plan pe generalul Ion Magdalena, pensionat acum si reprezentant al firmei Alenia. Domnia sa tace, precum zmeele inaltate de copii. Doar zbarnaie (telefoanele). Un alt binevoitor ne aduce stirea ca prestatia de la conferinta de presa a domnului Ioan Ion, secretar de stat la Aparare, a fost trecuta la capitolul "mai bine tacea". Alt zmeu ce va avea lacat la gura. Nici ministrul Frunzaverde nu pare dispus sa explice cheltuiala suplimentara cu Spartan. Ambasadorii Frantei si Spaniei ar fi fost trimisi la plimbare pana prin februarie, cand le-a aprobat dl ministru audienta solicitata. Daca avionul-sita, in care intra apa, va ateriza in flota militara, am credinta ca tacutii de azi vor da declaratii scrise maine.

×
Subiecte în articol: editorial