Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In anii de după război, păinea s-a dat pe cartelă. Despre cartelă, lumea vorbea ca despre un drept. Unii n-aveau dreptul, pentru că măncaseră pe săturate inainte de război. Pentru copilul Vasile B., ce spunea unul şi altul in cartier aşa era. Altfel, ar fi trebuit să creadă că oamenii mari erau unul mai tămpit ca altul.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In anii de după război, păinea s-a dat pe cartelă. Despre cartelă, lumea vorbea ca despre un drept. Unii n-aveau dreptul, pentru că măncaseră pe săturate inainte de război. Pentru copilul Vasile B., ce spunea unul şi altul in cartier aşa era. Altfel, ar fi trebuit să creadă că oamenii mari erau unul mai tămpit ca altul. Mă, i-a zis un vecin, ai tăi s-au imbuibat, c-au fost cărciumari, acum e răndul nostru să măncăm. Vasile B. avea de mic simţul echităţii. Deşi nu ştia cum trăiseră ai lui inainte de război, i s-a părut corect ce-i zisese vecinul şi şi-a propus să rabde vreo cinci ani, ca să-l vadă mulţumit. A răbdat de foame două zile, dar vecinul nu dădea semne c-ar fi sesizat vreo schimbare in raporturile dintre sătui şi flămănzi şi a devenit agresiv. Acum e vremea noastră, a proletariatului, i-a zis el copilului Vasile B., destul aţi supt săngele poporului!
La centrul de distribuţie, păinea nu venise de o săptămănă, totuşi oamenii stăteau la coadă, iar cei din faţă făceau scandal c-au fost primii. Vasile B. n-avea nici bani, nici cartelă, totuşi s-a aşezat şi el la coadă. Şi, fiindcă era mic, s-a strecurat pănă aproape de ghişeul unde se străngeau bonurile. Mă Vasilică, i-a zis vănzătoarea care se uita de o săptămănă in lungul străzii să-i vină păinea şi s-o impartă la oameni, poate că ai talent la păine. Ia du-te, mă, pe la primărie, unde se dau cartele. Să le spui că ţi-e foame şi că eşti mic.
La Primărie, de distribuirea cartelelor la cei care nu supseseră săngele poporului se ocupa nea Trăienică, beţivul cartierului. Acum era asesor popular şi secretar de partid, dar tot beat. Vasile B., cu mintea lui curată de copil, i-a zis lui nea Trăienică exact ce-i spusese femeia de la păine, că are talent la păine şi că are dreptul, datorită acestui dar incă necunoscut in cartier, să mănănce pe cartelă. Beţivul de nea Trăienică, omul partidului, nu ştia ce inseamnă talent. Nici celălalt asesor popular, care ii scria intr-un catastif pe cetăţenii veniţi in audienţă, nu ştia, insă, fiind oarecum mai treaz, considera că era de datoria lui să pară că ştie. Şi a dat din cap cu subinţeles, ca şi cum era vorba despre o indicaţie de la judeţ.
Un singur tămpit poate să-ţi facă viaţa amară, dar, cănd dai de mai mulţi, e ca la algebră, minus cu minus dă plus. Din alte birouri au scos capul alţi asesori populari analfabeţi, care dădeau bonuri pentru ulei şi zahăr ca să-l vadă pe copilul cu talent la păine. Să-i dăm, mă, a zis unul din ei, şi cartelă de ulei şi zahăr, că poate are şi alte talente, dar a uitat să ne zică. Acasă, mama lui Vasile B. a inceput să plăngă şi l-a străns in braţe. Cum ai făcut, băiatul mamei? - l-a intrebat ea ştergăndu-se la ochi. Vasile B. nu-şi amintea cănd le supsese el săngele lui Trăienică şi celorlalţi asesori populari numiţi de partid să impartă bonurile, insă in gură simţea un gust dulceag necunoscut. Să fi fost de la foame? Să fi fost de la foamea de păine? Să fi fost de la foamea de sănge?
In anii de după război, păinea s-a dat pe cartelă. Despre cartelă, lumea vorbea ca despre un drept. Unii n-aveau dreptul, pentru că măncaseră pe săturate inainte de război. Pentru copilul Vasile B., ce spunea unul şi altul in cartier aşa era. Altfel, ar fi trebuit să creadă că oamenii mari erau unul mai tămpit ca altul. Mă, i-a zis un vecin, ai tăi s-au imbuibat, c-au fost cărciumari, acum e răndul nostru să măncăm. Vasile B. avea de mic simţul echităţii. Deşi nu ştia cum trăiseră ai lui inainte de război, i s-a părut corect ce-i zisese vecinul şi şi-a propus să rabde vreo cinci ani, ca să-l vadă mulţumit. A răbdat de foame două zile, dar vecinul nu dădea semne c-ar fi sesizat vreo schimbare in raporturile dintre sătui şi flămănzi şi a devenit agresiv. Acum e vremea noastră, a proletariatului, i-a zis el copilului Vasile B., destul aţi supt săngele poporului!
La centrul de distribuţie, păinea nu venise de o săptămănă, totuşi oamenii stăteau la coadă, iar cei din faţă făceau scandal c-au fost primii. Vasile B. n-avea nici bani, nici cartelă, totuşi s-a aşezat şi el la coadă. Şi, fiindcă era mic, s-a strecurat pănă aproape de ghişeul unde se străngeau bonurile. Mă Vasilică, i-a zis vănzătoarea care se uita de o săptămănă in lungul străzii să-i vină păinea şi s-o impartă la oameni, poate că ai talent la păine. Ia du-te, mă, pe la primărie, unde se dau cartele. Să le spui că ţi-e foame şi că eşti mic.
La Primărie, de distribuirea cartelelor la cei care nu supseseră săngele poporului se ocupa nea Trăienică, beţivul cartierului. Acum era asesor popular şi secretar de partid, dar tot beat. Vasile B., cu mintea lui curată de copil, i-a zis lui nea Trăienică exact ce-i spusese femeia de la păine, că are talent la păine şi că are dreptul, datorită acestui dar incă necunoscut in cartier, să mănănce pe cartelă. Beţivul de nea Trăienică, omul partidului, nu ştia ce inseamnă talent. Nici celălalt asesor popular, care ii scria intr-un catastif pe cetăţenii veniţi in audienţă, nu ştia, insă, fiind oarecum mai treaz, considera că era de datoria lui să pară că ştie. Şi a dat din cap cu subinţeles, ca şi cum era vorba despre o indicaţie de la judeţ.
Un singur tămpit poate să-ţi facă viaţa amară, dar, cănd dai de mai mulţi, e ca la algebră, minus cu minus dă plus. Din alte birouri au scos capul alţi asesori populari analfabeţi, care dădeau bonuri pentru ulei şi zahăr ca să-l vadă pe copilul cu talent la păine. Să-i dăm, mă, a zis unul din ei, şi cartelă de ulei şi zahăr, că poate are şi alte talente, dar a uitat să ne zică. Acasă, mama lui Vasile B. a inceput să plăngă şi l-a străns in braţe. Cum ai făcut, băiatul mamei? - l-a intrebat ea ştergăndu-se la ochi. Vasile B. nu-şi amintea cănd le supsese el săngele lui Trăienică şi celorlalţi asesori populari numiţi de partid să impartă bonurile, insă in gură simţea un gust dulceag necunoscut. Să fi fost de la foame? Să fi fost de la foamea de păine? Să fi fost de la foamea de sănge?
