x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ţărani dansând Ciuleandra desculţi în faţa plutonului de execuţie

Ţărani dansând Ciuleandra desculţi în faţa plutonului de execuţie

de Florin Condurateanu    |    14 Iul 2017   •   08:10
Ţărani dansând Ciuleandra desculţi în faţa plutonului de execuţie

Incinerarea lui Sergiu Nicolaescu a ridicat proteste cât muntele din partea numeroşilor români care l-au îndrăgit, procedura de la crematoriu i-a lipsit pe admiratori să facă o cruce în timpul slujbei de la biserică, slujbă inexistentă în situaţia incinerării. Soţia regizorului a susţinut sus şi tare că asta a fost dorinţa lui Sergiu, să fie incinerat, nu înmormântat. S-au aprins vâlvătăile contrazicerilor. Un regizor, prieten cu Nicolaescu, îşi amintea că Sergiu era în admiraţia scenelor din filmul “Vikingii” cu trupul conducătorului arzând ca o torţă pe o plută lăsată în imensitatea oceanului. De altfel, Nicolaescu a inserat şi în “Dacii” o scenă în care războinicul tânăr din familia lui Decebal era ars după răpunerea lui în bătălie. Cei revoltaţi de incinerarea lui Sergiu contraziceau aceste variante prin acele scene cu slujbe ale unui sobor de preoţi la înmormântarea vitejilor, secvenţe prezente în peliculele istorice realizate de Nicolaescu. În emisiunile mele,   Nicolaescu se fălea că a avut curajul să filmeze preoţi slujind la înmormântări, ca şi la încoronarea lui Mihai Întregitorul în Catedrala Unirii din Alba Iulia. Era mulţumit Nicolaescu şi de scena finală din “Osânda”, în care ţăranul năpăstuit pe nedrept urca un deal cu o cruce pe umeri şi jandarmii îl ţinteau cu gloanţe până şi-a dat ultima suflare. “Am reconstituit prin această scenă Drumul Golgotei al lui Iisus, am recurs la o metaforă cinematografică!” Va curge multă vreme până se va potoli vontroversa cu privire la ultimul drum al lui Nicolaescu. Impresionante sunt şi alte finaluri din producţiile lui Nicolaescu, în care e vorba de moarte. În filmul de suspans “Întâlnirea”, ultimele secvenţe îl arată pe căpitanul de jandarmi Sergiu cărând în spate trupul ciuruit de gloanţe al lui Ovidiu Iuliu Moldovan, fugăriţi de un plutor de nemţi cu o mitralieră. Nu se poate uita scena când Nicolaescu vâsleşte împotriva valurilor barca unde pusese corpul neînsufleţit al lui Moldovan, fără nicio şansă de scăpare, mitraliera secera cu rafală de gloanţe, pe o muzică superbă, şi barca rămânea singură în voia valurilor cu doi eroi răpuşi. Memorabile şi filmările din “Ciuleandra”, ţăranii condamnaţi la moarte pentru participarea la Răscoala din 1907 sunt ţintiţi de plutonul de execuţie şi ei dansează clocotitor cu picioarele goale în nămol şi noroiul le sare în barbă. Ţăranii înfruntă moartea dansând ca dacii.

×