Ţăranii şi PIB-ul (2)

Scriam, lunea trecută, că scoaterea din blocaj a agriculturii româneşti nu va fi posibilă fără bani, doxă şi o bună organizare. Numai că nici banii n-au cum să ajungă deocamdată la ţărani, deşi băncile au surplusuri, nici ideile bune şi organizarea performantă nu se fac încă simţite în spaţiul satului. Deşi, mai ales acum, cînd România consumă mai mult decît produce, mult mai mult – iar din acest motiv, în primul rînd, o mare parte a populaţiei a început să vadă prosperitatea tot aşa cum călătorul din deşert, flămînd şi însetat, are continuu impresia că zăreşte în apropiere oaza salvatoare, Fata Morgana – de creşterea producţiei satului românesc e nevoie mai mult decît oricînd în trecut.

Scriam, lunea trecută, că scoaterea din blocaj a agriculturii româneşti nu va fi posibilă fără bani, doxă şi o bună organizare. Numai că nici banii n-au cum să ajungă deocamdată la ţărani, deşi băncile au surplusuri, nici ideile bune şi organizarea performantă nu se fac încă simţite în spaţiul satului. Deşi, mai ales acum, cînd România consumă mai mult decît produce, mult mai mult – iar din acest motiv, în primul rînd, o mare parte a populaţiei a început să vadă prosperitatea tot aşa cum călătorul din deşert, flămînd şi însetat, are continuu impresia că zăreşte în apropiere oaza salvatoare, Fata Morgana – de creşterea producţiei satului românesc e nevoie mai mult decît oricînd în trecut.

Acesta e tabloul. Starea generală a societăţii. Satul face parte din tablou. Satul şi ţăranul. Dar ţăranul, astăzi, rămîne o mare necunoscută a societăţii româneşti în cel de-al doilea an în Uniunea Europeană. Poate cea mai mare. Pentru că nimănui nu i-a mai trecut prin cap să finanţeze o cercetare de amploare, care să pătrundă în intimităţile unui univers extrem de interesant: ţăranul român în actuala clipă a istoriei, cînd încă mai învaţă să uite "colectiva"
şi se antrenează să se acomodeze cu noua lui condiţie de mic proprietar al pămîntului.

De demult, din vremea în care echipele profesorului Gusti au împînzit ţara pentru a surprinde lumea satului în totalul manifestărilor ei, economice, spirituale, juridice şi politice, nimeni nu ne-a mai spus adevărul despre ţărani. Acum, nu-i mai avem nici pe Gusti, cu echipele lui de sociologi, nici pe Spiru Haret, cu învăţătorii lui, care îi ajutau pe ţărani să înţeleagă rostul creditului şi să pună pe roate cooperative de credit. Iar sociologii noştri sînt mult prea ocupaţi să facă şi să refacă, de mii de ori, topul partidelor politice.

La urma-urmei, ce ştim noi acum despre ţărani? Că în anii 2000, în România europeană, creşte distanţa dintre viaţa la oraş şi viaţa la ţară. Atît autorităţile, cît şi societatea în ansamblu par să fie prea puţin preocupate de adevărul că satul, înainte de a fi locul unde s-a născut veşnicia, este o realitate economică. Ţăranul, la rîndul lui, este un operator economic. Dar noi ne amintim numai ocazional de ţărani şi de sat. Cînd se dezlănţuie apele, cum s-a întîmplat zilele trecute; sau cînd nu se fac recoltele aşteptate.

Viitura a pornit dintr-o dată, în Moldova; realitatea a devenit dramatică. Un ţăran, pe un post de televiziune, ne vorbea vineri seara de pe acoperişul casei lui gîtuite de apele furioase: "Natura nu ne mai ajută". Şi-atunci, ce-ar putea să ne mai ajute? "Banii, au spus mai multe voci, dacă i-am avea". Cred însă că, înaintea banilor, e nevoie de o organizare modernă, de servicii specifice eficiente, de contracte ferme, care să ţină seama de noua realitate a agriculturii româneşti: milioane de proprietăţi, cele mai multe mici, şi milioane de proprietari în minţile cărora sînt amestecate învăţăturile de la părinţi şi relele deprinderi din anii colectivizării.

La agricultura de care România are nevoie nu vom ajunge fără mai multă iniţiativă individuală, mai multă înţelepciune şi mai mulţi bani. Notînd însă, apăsat, că o lucrare performantă a pămîntului, de preferinţă în condiţii ecologice, ne-ar aduce ea însăşi bani. Şi încă mulţi.

Continuare: lunea viitoare.