Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Problema este însă că nici după romanizarea geto-dacilor nu și-a făcut loc logica. Taxele și tarifele românilor sunt precum înșiruirea de cuvinte de mai sus.
E de neînțeles, de pildă, de ce locuințele sunt impozitate cu taxe locale, dar când proprietatea e închiriată, impozitul aferent venitului obținut se colectează la bugetul administrației centrale. Se poate presupune că în primul caz venitul din taxare se corelează cu cheltuielile legate de proprietate. În cel de-al doilea, din păcate, banii din impozitare se duc în altă parte, deși e vorba fix de aceleași bunuri publice oferite.
Iar în situația în care grosul impozitelor pe salarii se redistribuie către administrațiile locale, în funcție de adresa de pe cartea de identitate a angajatului, acest fapt ar trebui să motiveze primăriile să creeze locuri de muncă, să genereze business nou, cu parteneriat public - privat, ca să li se redistribuie mai mult, nu să facă întrecere care să subvenționeze mai mult transportul local de la suprafață pentru inactivi: pensionarii.
De la transportul de suprafață ajungem repede în subteran unde se vede că banii pentru transportul cu metroul ajung în conturile bugetului central, fiindcă acest tren, spre deosebire de tramvaiul local, e „strategic”! Sunt curios dacă la Cluj-Napoca, unde are loc Untold-ul, metroul va fi considerat tren sau tramvai.
Acestea ar fi „nepotrivelile” centrale - locale, dar există și unele locale - locale. Mașinile cu numere verzi, electrice, ecoeuropene, se taxează altfel decât cele clasice, cu numere negre. Adică, deși în taloanele auto la puterea motorului apare menționat la ambele categorii numărul de kilowați, taxele locale le discriminează pe cele cu numere negre, pe motorină și benzină, și le impozitează în funcție de cilindree. Ba chiar le suprataxează pe cele de peste 2.000 centimetri cubi, ca să nu se mai spună că nu există impozit pe avere.
Rămâne totuși o curiozitate, dacă automobilele sunt proprietate cum le consideră administrația locală sau bunuri de folosință îndelungată cum le apreciază a fi programul central Rabla, pentru că dacă-s proprietate atunci ar trebui incluse în aceeași categorie și frigiderele, deoarece multe dintre acestea au și ele roți.
Varză, barză, viezure, mânz! Și în măsura în care apare și elementul de reglementare european, asimilat de cadrul central și local de la noi: Varză de Bruxelles!
Totuşi nu vreau să termin în cheie daco-europeană, ci să-i aduc în discuţie pe vikingi. Danemarca este un loc vestit pentru fiscalitatea opresivă. Da, numai că acolo, unde există taxe mari, cu care se colectează mult, impozitele sunt puţine şi transparente. Există o corelaţie clară sursă-destinaţie, statul percepe impozite semnificative, pe care apoi le dirijează către domeniile cheie ale dezvoltării. La noi, cu aspect de „paradis”, povara fiscală e percepută ca fiind poate la fel de grea ca în spațiul scandinav. Oare de ce? Din cauza multitudinii de taxe și parataxe, care reprezintă un soi de „taxă de protecţie” dată diverselor autorități, comitete și comiții ce parazitează mediul de afaceri.
Dacă nu credeţi că aparențele induc în eroare, angajatorii de la noi alocă 1,8 euro pentru a putea da un euro salariu net, iar cei danezi doar 1,6. Diferența o face eficiența, alocarea resurselor pe considerente de piață!
Cu excepţia celor din Slovacia, niciun patron est-european nu bugetează costuri salariale, impozite şi contribuţii de 1,8 euro pentru a da un euro salariu net. Ba în Japonia, Marea Britanie şi Irlanda angajatorii plătesc 1,5 euro, iar în Statele Unite - 1,35.
