Teii

Iaşi-Tei-Eminescu.
Când spui Iaşi, spui Eminescu, Creangă, Junimea, tei...
Dacă ai puţin romantism în tine, nu poţi trece prin capitala Moldovei fără să mergi să mângâi teiul lui Eminescu, să-i asculţi şoaptele.
Tei- Eminescu-Iaşi. Poveste de dragoste. Tei şi luceferi. Poet naţional. 
Teii din Iaşi, bucuria primăverii, parfumul suav, umbra din vară.
Iaşii şi teii lui, împreună, sunt un monument.
Dar...
Într-o  zi, Doamne!, s-a trezit un “peisagist”, a privit de-a lungul şi de-a latul bulevardelor Iaşilor şi a decis: “teii sunt prea înalţi, nu se văd monumentele; deci să tăiem teii!”
Şi ideea a fost aprobată. Şi s-au apucat să ucidă, unul câte unul, teii de poveste, teii de iubire, teii de basm... 
S-au mişcat repede. I-au tăiat şi imediat au plantat salcâmi japonezi!
Să citim : “Pe genunchii mei şedea-vei,/Vom fi singuri-singurei,/Iar în păr înfiorate/Or să-ţi cadă flori de tei”. (Mihai Eminescu -Dorinţa).
Nu cred că vrea nimeni să i se spună că ar vrea să-i cadă în păr flori de salcâm japonez! Se ştie, de altfel, că Făt Frumos coboară din tei, nu din salcâm japonez. Nu la Iaşi! Şi cred că niciunde în România.
A... domnule peisagist, vedeţi că plopii sunt fără soţ. Corespunde asta cu lumea perfectă pe care o vreţi?