Teoria cimitirului

SCRIITORULUI DE LA PAGINA 3
O formă de corupţie dublată de o formă şi mai specială de trufie, despre care nu scrie şi nu vorbeşte nimeni, priveşte accesul în cimitirele pentru personalităţi, la locurile de veci de protocol naţional. Cînd, cu cine ştie care ocazie funerară, te trezeşti la Ghencea Militar şi vezi cum e înghesuit un deputat între mormintele unor eroi veritabili, căzuţi în războaie, te întrebi cine i-a decis personajului locul. Şi, în definitiv, ce merite trebuie să fi avut în viaţă ca să ajungă vecin de veşnicie cu mai-marii neamului?

SCRIITORULUI DE LA PAGINA 3
O formă de corupţie dublată de o formă şi mai specială de trufie, despre care nu scrie şi nu vorbeşte nimeni, priveşte accesul în cimitirele pentru personalităţi, la locurile de veci de protocol naţional. Cînd, cu cine ştie care ocazie funerară, te trezeşti la Ghencea Militar şi vezi cum e înghesuit un deputat între mormintele unor eroi veritabili, căzuţi în războaie, te întrebi cine i-a decis personajului locul. Şi, în definitiv, ce merite trebuie să fi avut în viaţă ca să ajungă vecin de veşnicie cu mai-marii neamului?

E de ajuns să-ţi pui o singură întrebare, fiindcă alte cîteva zeci se nasc parcă de la sine, dintr-un adînc secret al conştiinţei, care aştepta numai prilejul ca să devină activ. Cine stabileşte ierarhiile în cimitire: administraţia prezidenţială, Guvernul, Parlamentul? Cui i te adresezi, dacă vrei să-ţi asiguri încă din timpul vieţii un loc de veci în faţă? Locurile acestea, de mare protocol naţional, se şi cumpără sau doar se decid în cabinetele Puterii? La decesele neaşteptate funcţionează sistemul tradiţional de relaţii, trafic politic şi presiuni ale grupurilor de interese? Cum se manifestă în familia defunctului mîndria de a fi ajuns, nu contează cu ce virtuţi, în clasa morţilor prestigioşi? În corupţia din cimitirele faimoase încape mai multă ruşine decît în corupţia de rînd? În cazul notorietăţilor, despre care se ştie că n-or s-o mai ducă mult, cine şi cum declanşează nominalizarea pentru un mormînt cu vedere spre Gloria Postumă? Oi fi fiind eu suficient de valoros, de important sau de influent, ca să încep diligenţele pentru un loc la Bellu? Şi, la urma urmei, în ce cimitir mi-o fi dat să eşuez după ce toată viaţa am crezut că sînt cineva?

Sînt convins că în orice cortegiu funerar la Bellu oamenii sînt năpădiţi de întrebări de acest gen, dar şi de altele, pe care nu ar fi cutezat să le formuleze. Nu-i deloc confortabil să-ţi faci planuri referitoare la condiţia ta viitoare de mort. Între cei care se îngrijesc din timpul vieţii să nu-şi pună la o adică familia într-o situaţie imposibilă, foarte puţini au vanităţi de mare postumitate. Unii însă le au. Unii se laudă chiar cu faptul că şi-au procurat o groapă aproape de Eminescu sau la doi paşi de generalul Magheru. Oare oamenii politici, cînd se încîrdăşesc în afaceri, tranzactează şi cavouri? Unde şi-o fi cumpărat Gigi Becali pămînt pentru a-şi nemuri ambiţiile, la Bellu sau la Pipera, într-un cimitir privat cu dotări de Panteon?

Cînd începi să te întrebi, afli şi răspunsuri. Iar dacă acestea se înmulţesc, rişti să înţelegi că fudulia clinică a unora e foarte probabil să se lăţească spre infinit. Că nici măcar moartea nu ne va scăpa de nişte nenorociţi, care ne-au otrăvit existenţa cu lăcomia lor, cu trufia şi prostia lor, cu delirul lor public, fiindcă, spre deosebire de noi, cei mulţi, ei şi-au aranjat zece metri pătraţi de posteritate naţională.