Terminal 2

Nu, titlul nu reprezinta o adresa pe cine stie ce aeroport real sau imaginar, nici firma unei agentii de voiaj, nici macar o referinta la o retea de calculatoare, ci o aluzie la o carte relativ veche, "Omul terminal", scrisa de Michael Crichton prin anii ’70 ai secolului trecut (o poveste cu electrozi implantati in creier pentru a stimula niste ipotetici centri ai placerii si a preveni agresivitatea exploziva a pacientului), dar si o referinta deschisa la o persoana, al carei nume, Don Falk, a aparut in presa alaturi de numele celor care l-au tratat.

Pana nu de mult, domnul Falk era trezit din somn de tremuraturi violente, se deplasa cu mare greutate, barbieritul era un cosmar, suferea in public din cauza miscarilor involuntare si in particular de efectele secundare nedorite ale medicatiei. Diagnosticul, maladia Parkinson, adica tulburari de echilibru, miscari nedorite, incetinirea unor functii motorii, depresie, o calitate a vietii foarte departe de cea dorita.

Dar acum pacientul nostru este capabil de manevre relativ complicate, miscarile involuntare au disparut in cea mai mare parte, se simte mult mai bine, mai vesel, mai multumit de viata. Asta fiindca in Mai 2005 un neurochirurg, dr. Richard Veyna, i-a infipt adanc in creier doua sarmulite, electrozii unui mic aparat electric numit neuromodulator, un stimulator al sistemului nervos central, care poate fi folosit in tratamentul unui mare numar de afectiuni, in cazul in care folosind medicamentele si alte metode terapeutice noninvazive nu ajungem la rezultatele dorite.

Rude nu prea indepartate ale stimulatoarelor de ritm cardiac (asa-numitele pacemakers) sau ale defibrilatoarelor la purtator, noile aparate mai au de depasit, pe langa unele probleme strict medicale, procesul de omologare si aprobare al autoritatilor si al societatilor de asigurare, lacunele din educatia medicala, inertia publicului, pentru a ajunge la un succes comercial de multe miliarde de dolari pe an. Deocamdata, implanturile de neuromodulatori, atat cerebrale ca in maladia Parkinson ori in depresiile rezistente la orice tratament despre care vom mai vorbi, sau spinale, destinate tratamentului durerii cronice si a unor forme de epilepsie, fara a mai pomeni protezele robotice de ureche interna, se mentin la preturi ridicate (aparatul plus interventia chirurgicala) si sunt concurate de proceduri mai simple.

Surprinzator sau nu, riscul neurochirurgiei nu-i sperie nicidecum pe viitorii pacienti si nici pe membrii familiilor lor. "Decat sa sufar de Parkinson, spune Don Falk, mai bine sa am doua cicatrici minuscule pe frunte si sa suport doar o treime din medicamentele pe care le luam inainte."

Situatia destul de incerta in care se gaseau stimulatoarele cardiace in urma cu decenii (afectate de tuburile de neon si de cuptoarele de microunde, de primele in realitatea unei paciente din 1967 care a facut apel la vechile si inofensivele becuri incandescente, de celelalte in romanul lui Crichton) nu se repeta in domeniul neuromodulatorilor care le seamana ca structura (generator de impulsuri, electrozi, baterie cu viata lunga), dar au o mult mai mare siguranta in functionare si promit solutii in domenii ca durerea cronica, tulburarile obsesiv-compulsive, obezitatea, angina pectorala, incontinenta, zgomotele imaginare neplacute (tinnitus) si chiar disfunctiile erectile. Relativ usor de imaginat un e-mail din viitorul apropiat cu titlul "Electric Viagra!".

Domeniul de real interes pentru viitor este insa depresia cronica, rezistenta la alte forme de tratament, de la Prozac la terapie electro-convulsiva. Perfectionarea metodelor DBS, adica de stimulare in profunzime a creierului, noile descoperiri legate de aria 25 (a nu se confunda cu zona 51 din Nevada in mitologia OZN!), o regiune a scoartei cerebrale care scade in dimensiuni, dar devine mult mai activa in depresie, legata de domenii precum perceptia fricii, memorie, somn, libido, motivatie (toate profund afectate la depresivi) ofera mari sperante de viitor. Folosind o metafora dura, militarista, specialistii sustin ca tratamentul cu Prozac este un fel de bombardament masiv al intregului sistem nervos central, pe cand stimularea cu un neuromodulator ar fi echivalentul loviturii "chirurgicale" cu bombe sau rachete dirijate pana la tinta finala. Cine stie...

Se cauta solutii simple la probleme mari. Sa nu uitam de fenomenul de imbatranire al populatiei, care face sa creasca vertiginos numarul viitorilor pacienti, de progresele posibile atat in medicina, cat si in electronica care ar mai putea reduce costul tratamentelor specializate, sa speram ca noile unelte si metode vor aduce succesele de care medicina timpurilor noastre are mare nevoie.

Fictiunea de acum multi ani pleca de la o cercetare reala legata de descoperirea unor ipotetici centri ai placerii pe undeva prin adancurile creierului. In conditii de laborator, fericitii sobolani carora li se implanta un stimulator al acestor nuclei, pe care il puteau actiona apasand pe o clapa, uitau sa manance si mureau de foame. Oamenii s-ar multumi sa scape de necazuri.