Terorismul individual şi Marea Teroare (III)

Motto: "Cresterea de dragul cresterii este «ideologia» celulei canceroase" (Edward Abbey)

"Era un om cu totul remarcabil: mun­cea 18 ore pe zi" si "Nimic si nimeni nu-l putea opri: tot ce-si punea in min­te reusea" – sunt doua dintre la­u­­dele rostite la televizor de notabi­li­tati ale presei, patronatului si culturii ro­ma­ne, la adresa unui afacerist. Aflat in clasamentul Forbes 500 de miliardari si supranumit "regele me­ze­lurilor", omul decedase intr-un accident nautic produs de viteza. Ba­tra­nul actor Ion Dichiseanu subliniase si generozitatea mortului: "Ma sur­prin­dea de fiecare data cand imi tri­mi­tea cosuri intregi cu mezeluri pro­du­se la fabrica lui", iar alt actor, Mircea Diaconu, afirma ca intrepin­zatorul fusese un "om deosebit", fiindca venea la spectacolele Teatrului "Nottara" tinute la la Calarasi, oraselul unde "regele mezelurilor" tro­na; faptul indreptatindu-ma sa cred ca si in cazul sau aterogenul cos cu sunci a avut un important rol spiri­tual.

Detaliile insignifiante si picante ale biografiei defunctului, tinand pagi­na intai a jurnalelor de stiri, conturau personalitatea unui banal absolut: om din categoria "baietilor buni", "dastepti", "de viata", a "iubitorilor de adrenalina", cu casnicii multiple si copii naturali nerecunoscuti. Altfel spus, "un om de succes", dupa toate canoanele actualitatii, care substituie valoare prin pret, confundand-o cu notorietatea.
Am cunoscut astfel de afaceristi apucati si oricat m-as stradui sa vad in ei "deosebitul", "remarcabilul" – in sensul pozitiv – nu reusesc. Nu reu­sesc sa vad nici generozitatea care, in­sem­nand bun simt si masura, este rara si de nepretuit, pe cand mila faloasa – singura de care ei sunt in stare –, lipsita fiind de cele doua atribute, este frecventa si amarnic de ieftina.

Grava este insa convingerea opi­niei publice ca daca "nimic si nimeni" nu poate opri pe un astfel de intreprinzator, care reuseste "tot ce-si pu­ne in minte", faptul este de absoluta la­u­da. Daca intr-un cabinet de psihi­a­trie un astfel de comportament contureaza medicului un diagnostic se­rios ce reclama, pe langa izolarea in­di­vi­dului, si o terapie medicamentoasa de urgenta, iata ca in tumultul ca­pitalismului triumfator – unde no­ile toxice "patron", "sfanta proprie­tate", "locuri de munca", "concu­ren­ta", "profit" si "investitie" sunt pa­na­ce­e – cei intoxicati cu ele devin, din bolnavi cu capul, exponenti ai sa­na­ta­tii mintale, ai reusitei si idealului co­lectiv. Stilul lor de viata insa – su­brezindu-le trupul sau ucigadu-l brusc – dovedeste fara tagada boala mintii lor care, permeabila la orice na­zarire aducatoare de profit, imagi­ne si adrenalina, nu iarta.

Daca boala nu ar ierta strict pe pro­priii sai infectati, randurile acestea nu ar fi fost scrise. Din nefericire, boa­la roade si in afara trupului, in­tru­cat terenul pe care actioneaza aceasta devine, ca intr-un experiment de­­ce­rebrat, discretionar si crud, tara cu toate ale sale: "fiinte vii, lucruri ne­­in­sufletite, sesuri, munti si ape" – cum, atat de complet, sugera chipul Pa­­mantului scriitorul Ionel Pop. Iar pen­tru imbolnavirea asta, doar in­di­fe­ren­ta si ignoranta sociala poarta vina.

De ani de zile, politicienii si ba­ro­nii locali ai Romaniei investesc: po­cesc orasele, betoneaza arabilul si as­fal­teaza salbaticiile montane. Mai nou, pe raurile de munte, declarate pe vremuri "fond rezervat de interes re­publican, destinat reproducerii pas­tra­vului", ei isi amplaseaza hidrocentralele private. Tot ei intermediaza cu investitorii straini "exploatarea opor­tunitatilor": zacaminte aurifere, autostrazi scumpe si implanturi in­dus­triale alungate din alte parti de lu­me, cum sunt colosii mancatori de pa­dure Kronospan si Schweighofer – Egger, aflati in posesia "regilor lemnului" mort.

"Nici una dintre dispozitiile prezentei carte nu trebuie sa fie interpretata ca implicand vreun drept de a desfasura orice activitate sau de a indeplini orice act indreptat impotriva oricaruia dintre drepturile si li­bertatile recunoscute prin prezenta carta" – scrie in ignoratul articol 54 al Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, intitulat "Interzicerea abuzului de drept". Asadar, o actiune in interesul privat al oricui nu poate prejudicia interesul comunitar, cel patrimonial si nici pe fiinta care traieste cu masura.

Nu demult am urcat in Suhard voind sa ajung pe varful Omului: un pisc maiestuos si curat, ridicandu-si crestetul la 1.932 de metri, acoperit cu afinis si bujor de munte, printre cohorte de jnepeni. Deopotriva un loc in care vazusem, nu o data, cerbii si ciutele stapane. Ceasul tarziu m-a intors insa din drum. Atunci, exact pe varful privit prin binoclu, s-a ivit jeepul unui "adrenalienat". Cred ca Cel de Sus ne-a pazit pe toti. Daca m-as fi aflat acolo la aparitia soferului ce strivea sub sub roti linistea si afinisurile, l-as fi abordat ferm, explicandu-i ca face rau, chiar daca este pe proprietatea sa. fii, daca prostanul s-ar fi isterizat in vreun fel, cu siguranta ca mi-as fi asumat riscul unei lectii dure, precum si con­se­cin­te­le juridice ale acesteia.