x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Test ratat

Test ratat

de Dan Dumitrescu    |    08 Feb 2008   •   00:00

PUNCTUL PE EI
România a pierdut meciul cu selecţionata Israelului. Rezultatul nu-mi produce însă trăiri de excepţie. Pentru că într-un meci de pregătire tabela de marcaj nu furnizează neapărat verdicte. Altele sunt argumentele decisive în aprecierea reuşitei sau ratării unei astfel de acţiuni.


PUNCTUL PE EI
România a pierdut meciul cu selecţionata Israelului. Rezultatul nu-mi produce însă trăiri de excepţie. Pentru că într-un meci de pregătire tabela de marcaj nu furnizează neapărat verdicte. Altele sunt argumentele decisive în aprecierea reuşitei sau ratării unei astfel de acţiuni. Apreciez, în consecinţă, că rezultatul meciului este doar un blând reproş în raport cu nivelul evoluţiei tricolorilor. Nu mă las păcălit de liniştea pe care selecţionerul a afişat-o în declaraţiile de după meci. Victor Piţurcă interpretează un rol. Are de urmat o strategie care nu-i permite să fie sincer. Tactul şi diplomaţia sunt prioritare în resuscitarea echipei care peste câteva luni ne va reprezenta la turneul final al Campionatului European. Nu-i doresc decât să găsească răspunsul potrivit frământărilor care-l bântuie.


Fotbaliştii pe care Victor Piţurcă i-a împrumutat din campionatul intern, cu excepţia lui Bogdan Lobonţ, au dezamăgit. Nu mă aşteptam ca ei să rupă gura târgului. Parţial funcţionează scuza că veneau în meci din toiul cantonamentelor. Dar la acest nivel concentrarea şi disciplina tactică nu se mai antrenează. Nicoliţă nu a mai fost redutabil nici măcar la atletism, Goian a rătăcit printr-o surprinzătoare nesiguranţă, Dică a ratat toate tentativele execuţiilor de altădată. Iar despre Ovidiu Petre ce să mai spun? Eliminarea în urma unui gest gratuit, iresponsabil, de o stupiditate maximă nu rămâne doar o pedeapsă personală. El a compromis, prin lăsarea echipei în zece oameni, chiar scopul acţiunii. A ratat propriul antrenament, a anulat şansa pe care ar fi avut-o vreun alt coechipier de a participa la joc, l-a obligat pe antrenor să schimbe partitura pe care iniţial şi-o propusese. Vorbind despre fotbaliştii din campionatul intern nu ne mai pierdem vremea cu analizarea prestaţiilor fără nici un fel de semnificaţie.


Dintre jucătorii care activează în străinătate, Contra şi Marica s-au situat clar sub cota mediei. Bifăm în dreptul lor doar dezamăgire. Cociş a fost surpriza plăcută. Note bune pentru Tamaş şi Chivu. Cu atât mai bune cu cât cei doi au evoluat în vecinătăţi periculoase. Tamaş a suplinit ezitările lui Goian, în timp ce Chivu a trebuit să compenseze prin efort suplimentar eliminarea lui Ovidiu Petre. Ceea ce nu s-a întâmplat cu Mutu. El a evoluat bine pentru sine, uneori chiar strălucitor, dar mai puţin bine pentru echipă. Dorinţa exagerată de a se juca singur l-a costat în aprecierea generală. Nu disperăm în urma acestui test ratat, dar nici nu ne putem permite să-l trecem cu vederea.

×
Subiecte în articol: editorial