x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ţinta USL şi efectul Orban

Ţinta USL şi efectul Orban

de Sorin Roşca Stănescu    |    18 Ian 2012   •   21:00

Un jurnalist deosebit de inspirat, Razvan Dumitrescu, adresandu-se telespectatorilor, i-a intrebat, in urma cu cateva zile, cum procedeaza atunci cand singurul bec din camera s-a ars. Il lasa acolo asa cum e? Sau il inlocuiesc? Daca actuala putere s-a compromis, daca regimul Traian Basescu si-a dat arama pe fata si ceea ce se vede ii dezgusta pe romani, atunci singura reactie fireasca este o schimbare politica. Aducerea, prin urmare, a opozitiei la putere. Cat mai curand. Exista, insa, si o alta solutie?

Reactia fata de Ludovic Orban din Piata Universitatii, dar si alte semnale pe care le primim din orasele tarii in care au loc manifestatii de protest, sugereaza un raspuns afirmativ la intrebarea de mai sus. Cumva ne este indusa o idee strans imbratisata in ultima vre­me de presa portocalie si de li­derii PDL, conform careia ce­ta­te­nii s-au saturat nu numai de PDL si de aliatii acestui partid, ci de in­trea­ga clasa politica. Cu alte cu­vin­te, nici unii, nici altii nu ar fi buni. Acesta ar putea fi primul 'efect Orban'. Astfel am putea in­ter­preta gestul alungarii acestuia din Piata Universitatii. Sau pancar­tele, e adevarat extrem de pu­tine, pe care le-am vazut totusi in unele orase si pe care scrie ca PDL este egal cu USL.

As putea fi ispitit sa cred ca Ludovic Orban a fost confundat cu fratele sau Leonard, fost consi­lier al presedintelui Traian Ba­ses­cu, iar acum ministru in Guvernul Boc. Sau sa pornesc de la pre­mi­sa ca, indeosebi in Piata Universitatii din Bucuresti, au fost in­fil­trati cativa agenti de influenta ai pu­terii, care au plantat in cateva ora­se si pancartele la care m-am re­ferit. Dar nu cred ca asa stau lucrurile.

Si atunci ce cred? Re­cu­nos­cand ca este vorba doar de o sim­pla supozitie, imi exprim con­vin­gerea ca prioritatea numarul 1 a tuturor miscarilor populare din Ro­ma­nia este – chiar conform lo­zin­cilor si scandarilor pe care le ve­dem si auzim – demisia primului ministru si al Presedintelui si or­ganizarea de anticipate. Pe cale de consecinta, cine ar putea veni peste 3 luni in fata alegatorilor pentru a castiga alegerile? Ras­pun­sul este unul singur: USL. Dar mai exista o priori­ta­te. Pe care trebuie sa o identifi­cam daca citim cu intelepciune mul­ti­tudinea de me­saje pe care ni le transmit ce­ta­te­nii. Acestia do­resc ca si opozitia sa se re­for­me­ze. Sa nu vina la pu­te­re asa cum este in acest moment si sa nu gu­ver­ne­ze asa cum s-a mai guvernat inainte de calamitatea regimului Traian Basescu.

Si cum s-ar putea schimba lu­crurile intr-un interval atat de scurt? Intr-un singur fel. Prin trans­fu­zie. Prin transfuzie de energii dinspre societatea civila catre USL.
Daca nu ma insel, daca inteleg bine 'efectul Orban', atunci cred ca este necesar ca un numar cat mai mare dintre cetatenii care cred ca au ceva de spus sau de facut in folosul Romaniei, in beneficiul democratiei sa se inscrie intr-unul sau altul dintre cele trei partide USL.

×
Subiecte în articol: editorial