Toate avioanele mele

Bazil Cremene s-a aşezat cuminte pe penultimul scaun al rândului doi în sala Teatrului Naţional. Are nevoie de linişte lăutrică, după zbuciumatele luni în care a tot evaluat spuma achiziţiilor Armatei, avioanele multirol. Generalul în rezervă este astăzi consilier al consilierilor Preşedinţiei, CSAT-ului, Statului Major General, Senatului, asociaţiilor patronale şi al marilor companii de armament care sunt conştiente că succesul trece prin stomac. Bazil Cremene este un geniu al tehnicii militare, iar debutul şi l-a făcut în forţă în tinereţe, când a inventat locomotiva cu roţi pătrate, pe care erau obligaţi să o împingă pe şine condamnaţii de la Batalionul Disciplinar. A fost şi este adeptul disciplinei prusace: nătărăii din formaţie trebuie să execute măreţele directive rezultate din calculele geopolitice de anvergură.

Când Mimi, minunea lui blondă de secretară i-a făcut cadou biletul la "Toţi fiii mei" s-a bucurat nespus de surpriză. Nu mai fusese la teatru, ehehei, nici minte nu mai ţinea. Mimi i-a zis că joacă Victor Rebengiuc şi i-a fost de ajuns. Cortina s-a ridicat, iar actorii au apărut pe rând cu replici îndrăzneţe şi de sfredelit sufletul. În loc să-l liniştească, pe Bazil Cremene spectacolul din faţa ochilor îl tulbura din ce în ce mai mult. "Ce i-o fi venit lu' Mimi să mă trimită la un teatru despre avioane? Ia uite la Rebengiuc ăsta ce seamănă cu Gherţoiescu, marele om de afaceri pe care l-am cuplat eu politic cu băieţii de la putere. Ai văzut, dacă a fost de comitet, îi intră banii de la Armată şi pe uşă şi pe fereastră", se umflă în sinea lui în pene generalul în rezervă. În câteva clipe se şi dezumflă, fiindcă actorii vorbesc despre cilindri de avion făcuţi ferfeniţă şi, cu toate acestea, vânduţi de buni Aviaţiei Militare. "Măi, ăştia ştiu ceva? Cine-o fi scris piesa asta atât de insinuantă?", se întreabă tensionat.

Odată venită pauza, dă buzna după o plasatoare ca să cumpere programul. Pe copertă un stol de avioane în picaj sunt pe post de steluţe ale steagului american.  Dar albastrul este cernit şi sugerează doliu. Bazil Cremene se uită cu atenţie şi citeşte despre autor. "Aha, Arthur Miller. Da, da, da, dar ce i-a apucat pe ăştia de la Teatrul Naţional să monteze o piesă americană de-acum 60 de ani? Caramitru regizor? Păi băiatul ăsta nu era cu englezii? S-a sucit Albionul în politica externă?", se luminează la faţă dintr-odată. Înţelege! Englezii de la BAE Systems se bat să prindă contractul cu avionul multirol, ca participanţi în proiectul european "Eurofighter". Şi i-ar mai mulţumi, cât de cât, şi proiectul suedez "Gripen". Acestea sunt avioane noi, pe când americanii au venit la înaintare cu F-16.

În partea a doua a spectacolului soarbe fiecare cuvânt din dialogul personajelor. Rebengiuc se gândeşte la familie şi la dreptatea pe care şi-a câştigat-o cu justiţia oarbă şi şchioapă, fiu-său din piesă, Dragoş Stemate, îşi permite să fie idealist, chinuit de amintirile colegilor morţi şi îndrăgostit de logodnica fratelui dispărut, că nu moare de foame, nevastă-sa, Sanda Toma, trăieşte într-o lume paralelă, cu apăsarea că banii pe care i-a vânat o viaţă i-au făcut băiatul, pilot militar, dispărut. Astfel de sentimente îl răscolesc pe Bazil Cremene şi se miră că o piesă de teatru poate stoarce lacrimi din el, stânca achiziţiilor pentru securitatea naţională.

La terminarea spectacolului, după ce s-a intonat imnul american, cu steagul ridicându-se deasupra unei păduri de cruci şi în ropotele de aplauze ale sălii, Bazil Cremene l-a auzit pe-un bărbat de pe rândul din spate care se întreba retoric: "Şi chiar aşa, avioanele acestea F-16 pe care ni le dau americanii au cilindrii buni?". "Iată dovada! Caramitru este subversiv! Trebuie neapărat să merg şi la «Evgheni Oneghin» de la Operă, tot în regia lui, să văd cum de şi-au băgat ruşii coada, tocmai cu o poveste dramatică de dragoste", pleacă Bazil Cremene la un whisky. În noile rapoarte către toţi cei consiliaţi, generalul în rezervă va indica suflatul în cilindrii tuturor avioanelor multirol aflate în competiţie.