Topul prostiilor fără anestezie

Pe fondul unei a­gresiuni media­tice internaţionale având drept ţintă alungarea poten­ţialilor investitori în România, o de­claraţie precum cea a preşedintelui Traian Băsescu se constituie într-o armă puternică pentru meşterii agresiunii mediatice

1) Preocuparea multor candidaţi în colegiile uninominale de a inventa fel de fel de mijloace publicitare fanteziste.
Toate datele realităţii arată că decisivă rămâne, în această campanie electorală, prima în condiţiile votului uninominal, ceea ce s-ar numi munca de la om la om. Mijloacele obişnuite de campanie ş panouri, fluturaşi, chiar scrisori ş au menirea de a aduce la cunoştinţa alegătorilor că un anume candidat le vrea votul. Când  un candidat fără prea mare notorietate se confruntă cu unul beneficiind de un partid simpatizat într-un anume colegiu, vizita la alegător acasă, dublată de o discuţie despre problemele acestuia din urmă, poate înclina balanţa. Mijloacele publicitare fanteziste pot cel mult stârni interesul, dacă nu chiar hazul. Ele nu aduc însă în chip automat votul.

2) Declaraţia-şoc a lui Traian Băsescu despre o lovitură de stat care s-ar pregăti, după alegeri, în eventualitatea că nu va desemna un premier de-al coaliţiei majoritare.
Prin lovitură de stat, Traian Băsescu înţelege suspendarea sa de către Parlament. Să lăsăm deoparte faptul că nici un partid ce ţine cât de cât la capitalul său politic nu s-ar înhăma la aşa ceva în decembrie 2008. Să reamintim însă că suspendarea preşedintelui e prevăzută în Constituţie. Deşi Traian Băsescu a definit şi suspendarea din mai 2007 o lovitură de stat, faptele arată că la vremea respectivă s-au respectat toate procedurile. Parlamentul n-a ţinut cont de decizia Curţii Constituţionale. Da, dar această decizie, potrivit Constituţiei, e doar consultativă. Poreclirea unei acţiuni strict constituţionale drept lovitură de stat poate fi opera unui ziarist. şi atunci, a unui ziarist senzaţionalist, pe care nu-l dă rigoarea afară din casă. Un politician se descalifică însă dacă apelează la astfel de formule bombastice. Traian Băsescu e mai mult decât un politician. E şeful statului român. La un asemenea nivel, principala cerinţă rămâne maxima prudenţă în afirmaţiile publice. O declaraţie-şoc precum cea despre lovitura de stat ce va avea loc peste o lună (iată-ne operând şi cu profeţii de vrăjitoarea Rândunica!) riscă să pună la îndoială necesara seriozitate a unui şef de stat. Dar nu numai atât. Pe fondul unei agresiuni mediatice internaţionale având drept ţintă alungarea potenţialilor investitori în România, o declaraţie precum cea a preşedintelui Traian Băsescu se constituie într-o armă puternică pentru meşterii agresiunii mediatice. Dacă în România va avea loc o lovitură de stat, ce rost are să mai investeşti în România?

3) Înscrierea lui Theodor Stolojan în corul celor care pledează pentru mărirea cu 50% a salariilor din învăţământ.
Imaginea păstrată în conştiinţa românilor e cea a premierului Theodor Stolojan confruntat, în 1991, cu puternice revendicări sindicale. La vremea respectivă, Theodor Stolojan a impresionat prin încăpăţânarea unui economist de a nu ceda presiunilor populiste. Acum însă, economistul Theodor Stolojan pledează pentru salarii mari mai ceva decât un politician absolvent de Conservator. Chiar dacă PD-L şi-a făcut din mărirea salariilor în învăţământ o armă electorală, nu era obligatoriu ca şi Theodor Stolojan să cânte în cor.
E o prostie, aşadar, pentru că intră în conflict cu imaginea publică despre Theodor Stolojan.
E o prostie însă şi pentru că singurul candidat la funcţia de premier care-şi putea asuma tema crizei economice era Theodor Stolojan. Concentrat exclusiv pe această temă, Theodor Stolojan ar fi adus PD-L mult mai multe voturi decât diversiunea cu lovitura de stat lansată de Traian Băsescu.

4) Mai multe ONG-uri se întrec în a publica pe internet liste cuprinzând candidaţi care, în opinia lor, n-ar trebui aleşi pentru că sunt corupţi sau pentru că ar fi votat, vezi Doamne!, împotriva unor prevederi ale statului de drept.
Astfel de iniţiative şi-au dovedit inutilitatea exemplară chiar şi în cazul votului pe liste. După ani de campanii duse de presă sau de ONG-uri împotriva unor politicieni ş cam aceeaşi ş, electoratul s-a convins că e vorba de acţiuni strict politicianiste, lipsite de obiectivitate. În consecinţă, electoratul a votat cum a găsit el de cuviinţă, fără a citi măcar poliloghiile din listele meşterite de ONG-uri.
Cu atât mai mare e prostia unor astfel de iniţiative în condiţiile votului uninominal. Campania de până acum arată că alegătorii se mulţumesc să rămână într-o pasivitate exemplară faţă de candidaţi. Ei iau cunoştinţă de concurenţi în colegiile lor şi de datele acestora doar în măsura în care candidaţii se zbat să-i vâre pe gât pliante, panouri electorale. În nici un caz alegătorul dintr-un colegiu nu va pierde timp şi energie să acceseze site-urile cuprinzând listele incriminatoare pentru a vedea dacă ele îl cuprind şi pe candidatul din colegiul lui.

5) Campania dusă de mai multe ONG-uri împotriva deciziei BEC de a restricţiona accesul presei şi al observatorilor la alegeri.
De fapt, cuvântul restricţionare e folosit de ONG-urile respective în scopuri de manipulare. BEC nu a restricţionat accesul presei şi al observatorilor în secţiile de votare. BEC a restricţionat umblatul aiurea prin secţiile de votare. Experienţa ultimilor alegeri a arătat că, făcând rost de o legitimaţie de ziarist sau de observator, membri ai partidelor s-au implicat în procesul de vot. Un asemenea fenomen ar fi deosebit de periculos în condiţiile votului uninominal. Numărul mic de alegători face preţios fiecare vot.