Toţi ne-au luat de proşti, dar şi suntem!

Ministrul Elena Udrea a declarat la un moment dat că restrângerile de salarii şi pensii propuse de Guvern ar fi putut fi mai mici dacă dl Patriciu şi-ar fi plătit, acum, la scadenţă în 2010, cele aproape 600 de milioane de dolari către statul român, obţinute contra obligaţiuni de răscumpărat la privatizarea Rafinăriei Petromidia.

Cu problema banilor în sine, dna Udrea are într-un anumit fel dreptate, căci, deşi suma cu pricina nu prea era acoperitoare, ar fi putut totuşi îndulci amputările. Referirea la dl Patriciu a fost însă pur politică. Acesta a vândut de mult întregul grup Rompetrol, din care făcea parte şi Ra­fi­năria Petromidia, iar cum­pă­ră­torul a luat grupul - pe cât l-o fi luat! - cu toate crean­ţele şi cu toate datoriile, deci şi cu obli­gaţia de a răs­cum­păra la termen cele 600 de milioane de dolari. Cum­pă­rătorul - compania de stat kazahă Kazmunaigaz - pre­tinde că este criză şi că deci nu poate plăti, în consecinţă cerând din partea statului român o reeşalonare a răs­cum­părărilor. Statul are posibilitatea de a executa grupul Rompetrol şi de a redeveni în contrapartidă acţionar, deşi nu majoritar. În această pri­vinţă ar fi trebuit să îndrepte dna Udrea săgeţi împotriva dlui Patriciu, deşi acesta ar fi ieşit iarăşi din cauză, căci de incriminat ar fi nu dl Patriciu, ci acei reprezentanţi ai statului român care au admis această tranzacţie, respectiv fostul prim-ministru Năstase şi fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, cel care ne tot dă sfaturi acum când am ajuns la ananghie, uitând de contribuţia domniei sale în domeniu. Mai mult ca sigur, statul român, care aleargă cu limba scoasă după bani, se va mulţumi cu o primă rată de firimituri pe care o va arunca grupul kazah în cadrul reeşalonării cerute. Şi se va aplica astfel celebra zicere strămoşească, perfect potrivită cu orice se referă la România: "... şi cu banii luaţi!".

Asta a fost prima la mână. Iată a doua la mână! După ce, servindu-se de argumentul crizei, grupul Ford a cumpărat pe nimic uzinele de automobile de la Craiova şi, cu absolut acelaşi argument, a obţinut de la statul român şi un pachet de facilităţi de vreo jumătate de miliard de euro (ajutoare de stat pentru pregătirea forţei de muncă şi garanţii guvernamentale de împrumut), acum vine să ceară, tocmai cu argumentul crizei, amânarea cu un an a tuturor obligaţiilor sale asumate privind investiţii, producţie şi angajări. Şi statul român va accepta găluşca! Vai, cum ar putea să-l supere pe stăpânul american, că poate nu ne mai vinde avioanele acelea de la târgul de vechituri.

A treia la mână. Dând din colţ în colţ după bani de pensii, statul român a luat decizia de a limita pentru un timp vărsămintele din încasările de contribuţii pentru pensii către fondurile de pensii private obligatorii, ceea ce ar mai fi degajat constrângerile. FMI, Banca Mondială şi Comisia de la Bruxelles s-au repezit să condamne măsura, "recoman­dând" renunţarea la aceasta. Credeţi că s-au gândit cumva la soarta viitorilor pensionari, către ale căror conturi se în­dreaptă aceste vărsăminte şi care oricum ar urma să beneficieze doar peste două-trei decenii de respectivele conturi? Aş, s-au gândit la profiturile imediate ale companiilor, toate străine, care admi­nistrează fondurile private de pensii obligatorii!

A patra la mână şi ultima: în acest timp, Guvernul român a decis amputări fără egal în Europa de salarii şi programe de asistenţă socială!

Parcă n-ar mai fi nevoie de nici un comentariu. Totuşi, este unul: prea ne-au luat toţi de proşti! Nenorocirea este însă că şi suntem!