Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dezbaterile fotbalului propun teme de turbare maximă. Explicabil de altfel. Locul ciordelii a devenit cam sterp la vreme de restrişte. Negustoria lâncezeşte, lovele nexam, fraierii nu se mai rup în aroganţe fiindcă nici notorietatea nu mai produce cum producea la vreme de risipă.
Golanii cam trag targa pe uscat. Şi ca să nu li se împută limba-n gură, au dat-o pe vorbe. Dar criza din vorbele cioflingarilor este şi mai profundă. De unde atâta fleică a gândirii la nişte odihniţi în voia soartei. Spumele zbaterii isterice mai capătă oarece consistenţă doar atunci când tovarăşii de penalitate ajung la cuţite şi decid să se dea în fapt unul pe celălalt.
Borcea a vorbit despre vameşul care a abandonat fleica din fasolea traficului de frontieră doar pentru a scăpa de pârnaie. A zis-o Cristinel cu subiect şi predicat, a zis-o direct şi penal. Nu mă aştept însă la vreo cuviincioasă autosesizare a organelor. Fiindcă spunerea lui Borcea nu beneficiază de ingredientul viagrei politice, singura capabilă să revigoreze muşchiul dreptăţii bugetate. De aceea aştept cu interes replica pârâtului. Un interes bine motivat. În primul rând mă gândesc la vulnerabilitatea acuzatorului. Nu cred că este cineva atât de naiv încât să creadă că Borcea ar putea fi vreodată materie primă pentru ceva uşi de biserică. Iar cei care deţin de obicei informaţii concrete despre lucrăturile din afara legii sunt tocmai cei care au parcurs, la rândul lor, aceleaşi trasee. Chiar şi dacă va continua să tacă Dinu Gheorghe, tot am afla ceva. Conotaţia lui mucles în astfel de cazuri se traduce simplu. Faptele pentru care a fost pârât Dinu Gheorghe au încadrare mai barosană decât cele de care ar putea fi bănuit Borcea.
Marian Iancu, alt pensionar cu greutate din menajeria fotbalului, îşi scutură mătreaţa prin bătătura Universităţii Craiova. Vorbeşte despre o licenţiere pe sub mână a clubului oltean. Spre deosebire de Borcea, Iancu se dă subtil. Se străduieşte să pară, deocamdată, doar insinuant. Nuanţele sale au însă ceva din graţia elefantului. Copita e clară. Iar încercarea patronului timişorean de a ascunde şantajul în spatele unei reţineri temporare este doar un lamentabil eşec. Marian Iancu şi Adrian Mititelu au defilat sub aceeaşi oblăduire.
Prietenia lor cu Dumitru Dragomir este notorie. Sigur, mă refer la atâta prietenie cât poate ea rezista sub tirania interesului. Este clar şi faptul că legătura în trei presupune şi un portofoliu de informaţii comun. Iar aceste informaţii nu se referă în nici un caz la vreo reţetă de îmbuteliere a cepei. Au în ele o doză de culpabilitate egală cu fereala cioflingarilor aflaţi în conflict. Şi, atunci, spuneţi sincer, nu v-aţi dori să-i întărâte dracul pe împricinaţi până când vor decide ei să se dea în fapt? Conflictele, în general, creează disconfort pentru orice om de bun-simţ. Conflictele din fotbal nu mă deranjează câtă vreme ele aşază faţă în faţă colegi de dosar. Fiindcă doar în urma unor astfel de dispute mai pot ieşi la lumină măgăriile protejate de complicităţi mizere. Măgăriile care au dus performanţa la o ruină aproape totală.
Citește pe Antena3.ro
