Tragedia lui Imre Nagy

Imre Nagy a platit cu viata pentru curajul de a rupe cu bolsevismul si a se situa de partea unei autentice revolte anti-totalitare. Avem in fine un volum consacrat perioadei petrecute de membrii guvernului legal maghiar condus de Imre Nagy in Romania, dupa infrangerea revolutiei din 1956. Este vorba de o carte aparuta la editura Polirom la sfarsitul anului 2004, mentionandu-l ca autor pe Nagy si purtand titlul "Insemnari de la Snagov. Corespondenta, rapoarte, convorbiri". Lucrarea, ingrijita de Ileana Ioanid, care semneaza si un substantial studiu introductiv, cuprinde un lung document redactat de Nagy in timpul asa-zisului azil politic de la Snagov, in fapt o perioada in care liderul maghiar, anatemizat de Moscova si oamenii ei drept "tradator al socialismului", era ostaticul PMR, deci al Securitatii romane. Sinistra institutie lucra direct cu patronii sai sovietici. Nagy si sotia sa se aflau intr-o izolare completa. Le era interzis orice contact cu ceilalti demnitari maghiari, desi vilele in care erau detinuti erau invecinate. Singurii care aveau dreptul sa-l viziteze pe Nagy erau Valter Roman, Nicolae Goldberger, Iosif Ardeleanu, doctorul Francisc Koepich si unii emisari ai Securitatii. Toti erau ilegalisti transilvaneni, vorbitori de limba maghiara. Misiunea lor, si in special a lui Roman, pe atunci director al Editurii Politice, care se cunostea cu Nagy de la Moscova din anii razboiului, erau sa obtina de la acesta repudierea liniei politice a guvernului democrat, rasturnat prin violenta, in urma interventiei sovietice, pe data de 4 noiembrie 1956. Desi extenuat psihic, constient de capitularile si tradarile atator fosti amici, Nagy s-a mentinut consecvent pe pozitia ca evenimentele din Ungaria nu au fost o contrarevolutie, ci o revolutie veritabila, menita sa restaureze independenta tarii si suveranitatea politica a poporului.

Textul scris de Nagy, tulburator prin demnitatea si luciditatea dovedite de acest erou al luptei antitotalitare, analizeaza lupta dintre ceea ce el definea drept cele doua tendinte din miscarea comunista mondiala. Biografia politica a lui Nagy, examinata minutios de Ileana Ioanid, nu trebuie idealizata. A fost multa vreme un comunist convins, a colaborat cu sovieticii, inclusiv cu NKVD-ul in anii ’30, cand se afla ca emigrant politic la Moscova. In egala masura, destinul sau semnifica tocmai faptul ca exista invatare politica si ca nimeni nu este definitiv plasat intr-o formula data. Pentru Nagy, adevaratii contrarevolutionari au fost birocratii stalinisti, responsabili pentru nenumarate crime impotriva poporului maghiar. Clica Rakosi-Gero-Farkas-Revai s-a facut vinovata de starea de imensa nemultumire populara care a explodat in octombrie 1956. "Cine va trai, va vedea" — aceasta a fost convingerea lui Nagy cand a scris notele de la Snagov. Deloc surprinzator, Nagy avea sa fie predat de regimul Dej politiei secrete sovietice. O inscenare judiciara la Budapesta il condamna la moarte, impreuna cu cativa dintre cei mai apropiati colaboratori. Nagy nutreste in aceste insemnari scrise cu sentimentul apropiatului sfarsit un dispret nemasurat pentru Kadar si protectorii sai sovietici. Afirma cu tarie ca in interpretarea revolutiei maghiare se ciocnesc doua conceptii: (a) "de a ineca in sange prin forta armata… toate miscarile populare care trebuie sa fie calificate drept contrarevolutionare" si (b) miscarea uriata de masa de lupta impotriva tiraniei staliniste. Pentru Nagy, destalinizarea devenise un imperativ vital. A stiut ce face si s-a angajat pe acel drum fara ezitari.

Stim ce s-a intamplat atunci in Romania: panica nomenklaturii, miscari studentesti zdrobite, promisiuni demagogice menite sa creeze impresia unei deschideri, in fapt prologul marilor represiuni din lunile urmatoare. Multe conturi au fost reglate abia in 1958. Comunistii romani descoperisera metoda prin care sa-si mentina puterea: l-au convins pe Hrusciov de devotamentul lor absolut, reusind apoi sa-si consolideze puterea prin abila utilizare a unei linii ce se pretindea nationala.

Nagy a crezut ca socialismul poate fi reconciliat cu democratia pluralista. Sub presiunea miscarii revolutionare spontane, a inteles imposibilitatea unor reforme democratice radicale intr-un sistem totalitar. A ales partea adevarului impotriva minciunii. Stia ca se afla sub supraveghere continua, insa s-a comportat, chiar si in acea insuportabila detentie de la Snagov, ca um om liber. Asa ii vorbea lui Roman, asa le scria liderilor iugoslavi, sovietici, polonezi. De partea lui s-au situat intelectuali de prim rang, scriitori, artisti, filozofi, intre care Gyula Hay si Georg Lukacs. De altfel, marxistul critic Hay fusese cel care, in octombrie 1956, publicase un pamflet nemuritor impotriva "tovarasului Kucsera", nume generic pentru birocratii servili ai dictaturii rakosiste. Revolutia maghiara a fost pentru ei momentul de spaima totala, cand tot ce obtinusera se evaporase subit. Au respirat usurati, toti acesti stalinisti, cand Nagy a fost executat. Recomand aceasta carte tuturor celor care vor sa inteleaga tragica istorie a Europei de Est in veacul XX.