x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Traian Băsescu vrea o ciozvărtă electorală dublă

Traian Băsescu vrea o ciozvărtă electorală dublă

de Ion Cristoiu    |    06 Iul 2007   •   00:00

Condiţionănd promulgarea Legii pensiilor de prezentarea surselor de finanţare, Traian Băsescu vrea să obţină pentru el şi halca electorală a pensionarilor, in acelaşi timp cu cea a electoratului activ.

Supus analizei reci, lucide, interviul de la Realitatea TV a fost pentru Traian Băsescu prilejul de a se implica spectaculos in chestiunea Legii pensiilor. Tot ce a spus Traian Băsescu in legătură cu alte chestiuni (de la antipatia faţă de cei care l-au suspendat pănă la elogiul intelectualilor care-l elogiază) au fost amănunte colaterale sau, dacă ţinem cont de talentul său de manipulator al presei, trucuri menite a stărni scandal mediatic şi, prin asta, a da amploare poziţiei sale in chestiunea Legii pensiilor.

Potrivit Constituţiei, Traian Băsescu urmează să primească spre promulgare Legea pensiilor, recent adoptată de Parlament cu o unanimitate deloc surprinzătoare. Spre deosebire de ceilalţi doi preşedinţi, Traian Băsescu a transformat prerogativa constituţională a promulgării intr-un instrument menit a-i conferi mult mai multă putere.

Sub acest semn, domnia sa a făcut din promulgarea anumitor legi un moment mediatic de amploare. Unele legi au fost retrimise Parlamentului după ce in prealabil preşedintele a făcut suficient zgomot pentru ca romănii să afle că domnia sa e Preşedinte jucător. Alteori, legi importante au fost promulgate in acelaşi joc de artificii mediatice.

Legea pensiilor e una dintre cele mai mari ciozvărte electorale din Romănia ultimului timp.

PSD şi PNL s-au războit şi se războiesc pentru paternitatea acestei legi. Un drept de tată a cerut şi Partidul Conservator. Partidul Democrat, lăsat deoparte de la actul conceperii, s-a făcut şi el băgat in seamă prin denunţarea caracterului populist al Legii.

In astfel de condiţii, se inţelege de la sine că lui Traian Băsescu nu-i putea scăpa o asemenea ciozvărtă. Era musai să inhaţe şi el ceva din halca electorală. Dacă nu chiar s-o inhaţe pe toată! In cazul altor legi, mai ales al celor cu căntec, intervenţia prin folosirea prerogativei de promulgare n-a ridicat cine ştie ce probleme. Sesizănd sau chiar inventănd dedesubturi mafiote ale punerii pe ordinea de zi a Parlamentului şi ale votării, preşedintele le retrimitea legislativului cu binecunoscutele sale texte despre lupta impotriva corupţiei.

Legea pensiilor nu putea fi abordată atăt de simplu. Fiind vorba despre o lege căzănd exclusiv in sarcina Guvernului (pentru că Guvernul are datoria de a o pune in aplicare, găsind şi sursele de finanţare), Traian Băsescu o putea promulga fără nici o problemă. Admiţănd că şi-ar fi dorit să obţină un oareşce profit din promulgare, putea insoţi iscălirea de o declaraţie pompoasă despre grija sa faţă de pensionari. Ar fi fost prea puţin pentru Traian Băsescu. Domnia sa e un soi de capitalist săngeros al politicii. Din fiecare gest investit vrea să scoată maximum de profit electoral.

In consecinţă, cu instinctul său politic definitoriu, Traian Băsescu a găsit formula de a se vări in bătălia pentru halca electorală reprezentată de Legea pensiilor intr-un moment cănd mulţi pariau că jocurile clasei politice l-au exclus de la săngeroasa impărţire.

Pretextul l-a constituit chestiunea surselor de finanţare. O chestiune ridicată de mulţi analişti economici, de mulţi oameni de afaceri, care şi-au exprimat temerile că banii pentru spectaculoasa creştere a pensiilor vor fi obţinuţi fie prin introducerea unor noi biruri, fie prin sacrificarea altor domenii. Cu disponibilitatea sa de a interpreta Constituţia in folos propriu, Traian Băsescu a apelat rapid la articolul 138, aliniatul 5, care se referă la necesitatea surselor de finanţare, şi de indată a intervenit public, exprimăndu-şi indoiala in ce priveşte posibilitatea Guvernului de a găsi aceste surse. In consecinţă, atăt in interviu, căt şi in Declaraţia de presă de la Cotroceni, domnia sa a criticat Guvernul Tăriceanu pentru felul in care a abordat Legea pensiilor. Şi a anunţat că n-o va promulga decăt după ce Guvernul ii va prezenta şi sursele de finanţare. Lovitura a fost multiplă.

Mediului de afaceri publicului activ, Traian Băsescu le-a infăţişat Guvernul liberal ca fiind gata să renunţe la programul său de dreapta pentru a face concesii PSD-ului. In acelaşi timp, electoratului de dreapta, domnia sa i s-a infăţişat ca un apărător al valorilor liberale.

Se contura insă riscul ca pensionarii, unul dintre cele mai puternice electorate din Romănia, să se burzuluiască. Pentru a contracara acest risc, Traian Băsescu a născocit rapid o bănuială: Guvernul vrea să dea ţeapă pensionarilor, asumăndu-şi o lege ce nu va putea fi aplicată! Condiţionănd promulgarea Legii pensiilor de prezentarea surselor de finanţare, Traian Băsescu vrea să obţină pentru el şi halca electorală a pensionarilor, in acelaşi timp cu cea a electoratului activ. Şi astfel, printr-o mişcare dibace, Traian Băsescu poate pune măna pe o ciozvărtă electorală pentru care se bat partidele. Şi dacă ne găndim că şi-a asigurat şi electoratul de dreapta, Traian Băsescu are toate şansele de a pune măna pe o ciozvărtă dublă!

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial pensiilor