Trăim în miezul unui ev aprins

De când preşedintele Băsescu a intrat în al doilea mandat, viaţa politică românească a cunoscut o degradare fără precedent. Cel mai periculos aspect este acela al încălcărilor de lege repetate şi al neconstituţionalităţii unor demersuri iniţiate de la cel mai înalt nivel.

Pentru Guvernul României, această jucărie stricată a Palatului Cotroceni, legea a devenit o chestiune agasantă, numai bună de terfelit în văzul lumii. Aceşti guvernanţi, majoritatea din Parlament şi preşedintele ţării se uită în ochii tăi, te mint şi te abuzează într-un mod uluitor. Şi pretind că o fac în numele "ordinii publice şi al siguranţei naţionale".

În nici unul dintre momentele dramatice prin care a trecut România în 20 de ani nu au fost invocate raţiuni de securitate pentru privarea unei colectivităţi uriaşe de drepturile sale fundamentale. Peste 10 milioane de români, cea mai mare parte a lor pensionari şi bugetari, sunt abuzaţi azi de o guvernare care calcă legea în picioare. În regimurile trecute au existat derapaje pentru care decidenţii acelor zile au plătit, politic şi în plan de imagine, cu vârf şi îndesat. Ion Iliescu pentru primele două mineriade - Iunie 1990 şi Septembrie 1991 - şi Emil Constantinescu pentru mineriada din 1999, când CSAT a dat ordin ca Armata să iasă în stradă, tăind calea minerilor cu tancurile.

Evident, evenimentele de la Târgu-Mureş din martie 1990, demonstraţiile violente de la prăbuşirea FNI şi alte cazuri pot fi catalogate ca precedente. În aceste cazuri amintite, câtorva zeci de oameni li s-au încălcat drepturile, au fost reţinuti, bătuţi şi apoi arestaţi fără vreo vină concretă. Un abuz evident al statului asupra cetăţenilor săi.

Ceea ce se întâmplă acum depăşeşte însă orice închipuire. Jumătate din populaţia ţării, prin legi date de guvern, este privată de unele drepturi elementare. Jurişti remarcabili, profesionişti recunoscuţi pe plan intern şi internaţional, afirmă că este o ruşine pentru ideea de justiţie ce fac acum domnii Boc şi alţi absolvenţi dubioşi ai facultăţilor de drept prezenţi în guvern.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, pensia este un drept de care nici o persoană nu poate dispune în afara beneficiarului. Odată recunoscută şi primită legal, pensia este echivalentă cu un titlu de proprietate, spune CEDO. Iar Curtea Constituţională din România afirmă că un astfel de drept nu poate fi niciodată reglementat în sensul scăderii lui, ci doar în sensul creşterii.

Amatorismul înfricoşător al echipei guvernamentale conduse de juristul Boc se manifestă şi prin alte aspecte. Ordonanţe neconstituţionale, nerecunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, încălcarea în masă a principiului neretroactivităţii unei legi. Şi multe altele, care cu siguranţă vor face deliciul judecătorilor europeni atunci când vor fi sesizaţi. Dar şi ţara noastră de râs, atunci când vom fi arătaţi cu degetul pentru o guvernare de tip venezuelean.

Ultima ispravă a regimului care invocă securitatea naţională pentru a tăia pensiile aparţine domnişoarei Roberta Alma Anastase. O ploieşteancă ce a evoluat de la costumul de baie purtat în public la un deux-pičces de preşedinte al Camerei Deputaţilor, haină care-i este foarte mare şi prost croită în atelierele Palatului Cotroceni. Ce spune al treilea om în stat, aflat tot timpul sub Băsescu? Nimic mai grav decât că opoziţia - PSD şi PNL - trebuie să răspundă pentru "trădare naţională".

Înţelegeţi deci că am omorât-o degeaba pe Elena Ceauşescu? Nu de alta, dar după fenomenul Târgovişte a apărut pe firmament o puzderie de alte cucoane cocoţate la vârf prin mofturile şi plăcerile unor bărbaţi de stat, care sunt la fel de utile democraţiei ca şi coana Leana.
La asta se adaugă mass-media, majoritatea mincinoasă şi incitatoare. Plus avertismentul de la cel mai înalt nivel ca politicienii să nu se asocieze cu mişcările de protest ale sindicaliştilor.

Climatul vieţii politice româneşti după intrarea în Uniunea Europeană a involuat. După decembrie 2009, când unii mai naivi, printre care mă număr şi eu, credeau că preşedintele va deveni mai liniştit şi mai raţional, totul a devenit un haos. Minciunile grosolane privind "ieşirea din recesiune", "depăşirea crizei" şi "ajungerea într-un port liniştit" au devenit un coşmar prin transformarea lor în recunoaşterea incompetenţei puterii.

Cine plăteşte pentru asta? Nu, în nici un caz ei. Nu habarnamismul lor ucigător, nu setea nestinsă de zeci şi sute de milioane de euro pentru buzunarul lor. Pensionarii şi bugetarii sunt de vină. Medicii, că nu l-au operat şi prin alte părţi pe preşedinte, atunci când viaţa le-a oferit şansa istorică să fie cu bisturiul pe întâia tiroidă a naţiunii. Pompierii, care mor de tineri în intervenţii şi n-apucă bucuria tăierii salariului sub coasa lui Boc. Învăţătorii şi profesorii, că nu s-au străduit destul cu aceşti doi repetenţi, care tăvălesc naţia ca pe o minge de fotbal pe un maidan unde majoretele au devenit oameni de stat.