Trandafirul celorlalţi

"Misticii au stiut intotdeauna ca viata este un proces dual de daruire si acceptare. Nu se poate altfel. Altfel se va pierde tot echilibrul natural. Trandafirul trebuie sa daruiasca si el ceva – pro­ba­bil o bucurie interioara, o celebrare. Asa cum isi imprastie parfumul in aer, la fel trebuie sa ofe­re o energie interioara, o creativitate, o celebrare care sa incante pamantul si mediul inconju­ra­tor. Solul trebuie sa se simta fericit ca a creat trandafirul; trebuie sa se simta implinit, sa­tis­fa­cut, multumit. Totul se afla in legatura. Aici nimic nu fiinteaza singur", a spus Osho.

Noi credem adesea ca suntem niste insule si spu­nem sau Egoul nostru spune: "Eu am facut to­tul singur, nu m-a ajutat nimeni, n-am avut pe ni­meni, am fost copil sarac si m-am ridicat doar prin propriile puteri". Dar, daca totul este interde­pen­dent, daca viata este un proces dual de da­ru­i­re si acceptare, cum s-ar putea ca sa creada ci­n­­eva ca a facut totul de unul singur? Nimeni nu s-a nascut singur si daca a fost abandonat. Ni­meni n-a crescut singur si daca n-a avut parinti. Ni­meni n-a avansat in plan social fara ca sa-i fi in­tins cineva o mana, un sprijin cat de mic, o incurajare, o felie de paine, un cuvant frumos! A cre­de ca traim singuri, in vreme ce multimi de oa­meni isi intind razele catre noi, precum soarele, nu-i altceva decat o credinta prin care ne au­to­sa­bo­tam. Ne aflam in plin avant al Egoului atunci cand credem ca unii sunt sprijiniti si ajutati, iar pe noi ne vizualizam drept insule parasite, eventual destinate sa creasca, sa infloreasca si sa se de­gra­deze de la sine. Asa cum spune Osho, noi nu suntem complet independenti niciodata, cum nu suntem nici complet dependenti de ci­ne­va anume. Iar intelegerea acestor concepte, exis­tente in insasi natura vietii, intelegerea ssi asi­mi­larea lor corecta ne pot face fiinte mai profun­de, contemplative, putin mai fericite sau macar mai putin disperate si infricosate de experienta vie­tii. Pamantul depinde de soare, de gravitatie, de toate miscarile din univers. Trandafirul depinde de pamant, de soare, de caldura, de umiditate. Si noi depindem de toate acestea, dar si unii de altii, si tocmai a intelege legatura naturala dintre noi ne predispune catre iubire, compasiune, intelegere, toleranta si daruire.

Natura noastra ne obliga sa daruim; noi daruim si daca nu stim asta, dar a fi constienti de natura noastra daruitoare, ca si de aceea pri­mitoare ne poate deschide unii catre altii intr-un mod vindecator. Tocmai pentru ca nu suntem constienti intru totul de legea daruirii si a pri­mirii, care spune ca primim si dam continuu, noi riscam sa credem ca suntem singuri, abandonati de oameni si de Dumnezeu. Putem crede ca numai unora le este sortit sa primeasca, asa cum noua ne pare ca ne este sortit sa ni se ia. Egoul ne tulbura, ne imbolnaveste emotional si ne destructureaza in clipa in care ajungem sa cautam o utopica stare de independenta sau o la fel de utopica stare de dependenta. Multi oameni se confrunta cu suferinti interioare sau concrete din pricina acestei confuzii sau a neintegerii naturii "duale a vietii". Noi primim, orice am primi. Noi trebuie sa daruim apoi din ceea ce primim. La fel ca trandafirul, primim frumusete si energie, vitalitate si miros placut, iar legea vietii ne obliga sa dam mai departe. Legea vietii ne invita sa impartasim ceea ce primim; sa impartasim iubirea cu altii. Sa impartasim frumusetea. Daca visam sa avem o lume mai buna si un mediu de viata mai fericit, noi trebuie sa avem grija, sa fim atenti, sa le cream celor din jur aceste trairi. Poate ca de aceea taina fericirii si a iubirii ar putea fi tocmai puterea noastra de a le darui celorlalti sau de a fi "trandafirul" lor!