Traseiştii pledează pentru amnezia generală

Prima grijă a lui Mihai Stănişoară, după ce a dezertat din PDL, a fost să-şi golească arhiva. Nu, nu vă gândiţi la cine ştie ce documente secrete, ascunse prin vreun fişet încă de pe vremea când era ministru al Apărării şi îi ţinea strategic trena Elenei Udrea. Nu secretele de stat îl bântuie acum pe Stănişoară, ci propriile lui cuvinte. Panseurile postate pe blogul personal. Alea în care îl numea pe Crin Antonescu “domnu’ Goe” şi “cel mai ridicol personaj al politicii româneşti”, acuzându-l ba de porniri dictatoriale, ba de somnolenţă vecină cu catalepsia. Niţel contradictoriu? Aş, da de unde! Asta nu-i nimic pe lângă fractura retorică pe care Stănişoară este obligat să şi-o asume odată cu transferul de la PDL la PNL.

 Fruntaşul democrat-liberal  şi-a explicat, senin, mutarea: a văzut bruc că lumina dreptei străluceşte deasupra capului lui Antonescu şi a decis să-l urmeze. Vai, nu din oportunism! Cum v-aţi putut gândi la aşa ceva? Ideologia, nu puterea, îl atrage spre calea lui Crin!

Întrebat cum rămâne cu vorbele tăioase de până mai ieri, Stănişoară a ridicat candid din umeri: “Erau doar declaraţii politice!” Adică - să înţelegem - nişte prostii lipsite de substanţă? Un inofensiv zgomot de fond pe care orice membru de partid este dator să-l facă? Cine şi de ce s-ar mai uita în gura unui politician care îşi mărturiseşte singur irelevanţa?

Evident, Mihai Stănişoară nu e nici primul, nici cel mai compromis traseist din România. Cu siguranţă nu va fi nici ultimul. Fenomenul e endemic. Tocmai de aceea mi se pare surprinzătoare agresivitatea suburbană a discursului politic. Fripturiştii ar trebui să fie mai prudenţi. Un politician autentic lasă loc de bună ziua chiar şi toiul celei mai încinse polemici. Dacă nu din elementară politeţe, măcar din calcul pragmatic. Noi, însă, nu prea avem politicieni. Avem, în schimb, puzderie de ţucalagii convinşi că aruncatul cu rahat face parte din fişa postului lor. Când schimbă tabăra (şi direcţia tirului) nu par câtuşi de puţin încurcaţi de duhoarea propriilor lături. “Eu nu privesc înapoi cu mânie”, ne-a liniştit Mihai Stănişoară, parafrazându-l pe John Osborne. La mânie cred că ar avea dreptul electoratul. Pentru fostul prim-vice al PDL ar fi mai potrivită niţică jenă.