Trebuie să credem ceea ce nu putem crede

ROMÂNIA CA O PRADĂ

Ceea ce guvernul României are nevoie mai mult decât orice în anul ce vine este o capacitate independentă de a gândi şi lua decizii. În ultimii 19 ani, atacurile împotriva guvernării, fie pro-piaţă, fie anti-piaţă, au avut cel mai adesea scopul de a supune guvernarea, de a o utiliza în interes propriu. Ele au reuşit să instaleze în România un sistem al privilegiilor, al câştigurilor nemuncite (unearned increment), cum le numea fondatorul doctrinei capitaliste John Stuart Mill. Răul zilelor noastre vine de la această tagmă a jefuitorilor care pozează fie în apărători "ai celor mulţi", fie ai "libertăţii pieţei". Ei nu sunt interesaţi însă nici de protecţie socială, nici de libertatea pieţei. Scopul lor este să se folosească de pârghiile guvernării pentru:

1)    a impune adevărate monopoluri: ale asfalturilor şi şoselelor, ale medicamentelor, ale alimentelor din supermarketuri, ale asigurărilor şi pensiilor private, dar obligatorii etc;

2)    a controla resursele de bani publici şi de energie (gaze şi energie electrică);

3)    a acapara cât mai mult posibil din banii contribuabililor în buzunarele proprii.

Acest sistem al jefuirii nu este şi nu poate fi economie de piaţă. Este o veritabilă ideologie a libertăţii de a prăda. Pieţele pot şi ele greşi, dar nespus de mult rău provoacă blocarea sau destrămarea pieţelor aflate la bunul plac al jefuitorilor. Credinţa fundamentalistă în piaţă a provocat marea criză financiară prezentă în lume. Descoperim acum cu indignare că în spatele aşa-zisei credinţe nu s-a aflat doar asumarea unor riscuri aberant de mari, ci şi uriaşe fraude. Cu mult mai rău ne apare însă talibanismul jafului averii publice. România lăsată în voia jefuitorilor e România ca o pradă. Marele public este şi marele pierzător. Pierderile sunt enorme, căci jaful nu e doar hoţie, ci şi ineficienţă. Acolo unde o activitate privată şi eficientă ar fi realizat, spre exemplu, 500 km de şosele moderne, la noi se realizează doar 250, şi aceia de calitate dubioasă. Să facem o comparaţie, cred necesară. În Spania reţeaua de metrou a Madridului s-a extins cu 56 km şi 38 de staţii în numai trei ani (1996-1999), cu un cost mai mic decât media europeană. De ce această discrepanţă? Fiindcă jaful e o junglă. Parte a junglei sunt şi taxele, reglementările şi avizele nesfârşite la număr ca şi gâtuirile birocratice, presiunile asupra funcţionarilor publici oneşti (eu cred ei există) şi uciderea în faşă a iniţiativei economice. Fiecare dintre reglementările şi taxele abuzive, fiecare dintre abuzurile comise de administraţie este o oportunitate pentru a pretinde şi obţine o favoare. Dintre toate, cea mai sigură e şpaga. Cum s-a ajuns aici? Trăim scufundaţi în permanenţă în scandalul televizual al realităţii duble. Realitatea de la suprafaţă e "vom face bine ţării şi oamenilor", iar realitatea de la bază e "noi ne vom umple buzunarele". Oameni politici implicaţi în mizerabile afaceri de corupţie sunt prezentaţi drept salvatori ai naţiunii. Partide, actori politici şi asociaţii lor controlează dezbaterea publică şi impun limite opiniei publice. Mesajul lor către cetăţeni e acelaşi indiferent de împrejurări: "Nu aveţi altă şansă decât să ne acordaţi încredere! Nu aveţi alternativă! Nu aveţi soluţie!". E impostura adusă la rang de scop naţional. E o lege a scandalului îngheţat, a roţilor care se învârt în gol. E muzica timpului nostru. Ea contează pe oboseală şi uciderea speranţei. Există altă cale? Există, oameni buni. Să vrem să-i învingem şi putem să-i învingem. În aceste zile ne amintim cum, prin voinţa şi curajul nostru, o construcţie infinit mai rea şi mai puternică s-a prăbuşit în câteva ore. Acum nu mă gândesc la o nouă revoluţie. Preţuiesc libertatea şi democraţia dobândite în aceşti ani. Vreau să nu ne mai lăsăm dominaţi de actori politici care sunt creatori doar pentru distrugerea mecanismelor democratice. Esenţa politicii este aceea că acceia care urmăresc lupta politică se simt implicaţi şi se angajează în susţinerea combatanţilor. Lipsa de angajament decide întotdeauna în favoarea relei alternative care, fiindcă câştigă, va fi prezentată drept cea bună. Barack Obama, confruntat cu incredibile minciuni la adresa lui, a exclamat la un moment dat în timpul campaniei electorale: "Hai să fim serioşi! Cuvintele au un înţeles, nu pot fi doar chestii (şmecherii)". Din fericire, el e învingătorul.