Trenurile care pleacă la noroc

Veselia generală * De fiecare dată însă pleacă doar una dintre garnituri, pe care nimeni n-o poate ghici dinainte.

La un moment dat, voind să simbolizeze indiferenţa faţă de tot ce se întâmplă în jur, personajele de pe scenă îşi acoperă capetele cu nişte pături rupte. Obiecţia celor din Comisia de vizionare:

- Puteaţi să puneţi şi voi nişte pături mai ca lumea.

Vor crede străinii că la noi oamenii dorm pe astfel de zdrenţe.

*

Dialog

Mirosul venit din oala de pe reşou îl face pe Negruş, dulăul instituţiei, să sară în sus şi să hămăie duşmănos. Cele două femei - portăreasa şi garderobiera - nu-l iau în seamă.

Au pus la fiert o ciorbă de peşte la plic. În acest scop au scos din podeaua încăperii o lespede şi au conectat reşoul la instalaţia electrică a instituţiei. Cât timp ciorba îşi vede de clocotul ei, cele două stau la taifas:

- Ţi-ai luat groapă?

 - Da, într-un loc cât mai departe de şosea, că nu suport huruitul maşinilor.

*

CELE DOUĂ GARNITURI
În fiecare zi, la patru după-amiaza, pe linia a cincea din Gara Păcăleşti, ultima dinspre Combinatul de Cartoane, sunt garate, pentru a pleca la şuierul conductorului, două garnituri cu tăbliţe identice: Păcăleşti - Viforoasa. Ca să ajungă la tren, cei din Ifigeşti, din Bodarcea Vale şi Bodarcea Deal, din Viforoasa de Jos şi Viforoasa Centru trebuie să aştepte mai întâi, la peronul doi, plecarea rapidului de Iaşi, care întârzie totdeauna, pentru că mecanicul, de loc din Păcăleşti, a dat o fugă până acasă, să ia masa. Până a ajunge aici, călătorii pentru trenul  Păcăleşti - Viforoasa au fost nevoiţi să treacă prin adâncitura liniei întâi, peste traversele îmbibate de ulei. Nu s-au grăbit să ajungă la peronul doi, cum se întâmplă când traversezi linia într-o gară, neliniştit la gândul că ar putea să treacă tocmai atunci un tren în viteză, fără oprire.  Linia întâi e rezervată exclusiv trenului regal. România e însă de decenii Republică şi, în consecinţă, pe linia unu, cum i-ar spune crainica gării, nu vine nici un tren.

După plecarea rapidului de Iaşi, însoţită de chiotele şi gesturile necuviincioase ale derbedeilor, dacă se nimeresc să fie cumva astfel de inşi printre călătorii trenului Păcăleşti - Viforoasa, oameni la locul lor, cu serviciu, familie şi gospodărie, călătorii pentru Bodarcea Vale trebuie să se caţere pe tampoanele unui mărfar cu cisterne de petrol, rămas în gara Păcăleşti de un an şi ceva, de când i s-au rătăcit nişte şuruburi, nici până acum găsite, deşi au fost căutate şi de Poliţia călare. Astfel că, în fiecare zi, la patru după-amiaza, călătorii pentru alte trenuri personale sau accelerate, spre Bucureşti sau spre Iaşi, dacă nu sunt neliniştiţi de aşteptarea unui tren care are o oră întârziere, pot asista la un spectacol extraordinar.

Bărbaţi cu serviete diplomat, tinere cu fusta strâmtă, muieri cu saci de cartofi în spinare, mame cu copii în braţe, vlăjgani tatuaţi pe pieptul ieşit din cămaşa descheiată se caţără pe tampoanele mărfarului, se mânjesc de păcură şi ulei, îşi julesc gleznele pentru a sări pe pietrişul de lângă linia a cincea, fără peron, fiind vorba despre un tren local. Multe domnişoare gingaşe ezită să sară de la aşa înălţime, temându-se să nu cadă şi să li se vadă chiloţii. Mai totdeauna se găsesc jos, pe pietriş, cavaleri de vârste diferite, gata să le prindă în braţe după ce vor sări chicotind. Graţie trenului Păcăleşti - Viforoasa, multe destine s-au întâlnit, peste ani, destule cupluri amintindu-şi cu drag când ea i-a căzut lui în braţe, iar el - potrivit relatărilor duioase - i-a simţit inima zbătându-i-se în piept ca o vrăbiuţă speriată.

Fericiţi că mărfarul n-a luat-o din loc cu ei cu tot, călătorii dau buzna în cele două garnituri, ocupându-şi grăbiţi locuri pe banchetele de bârne.

De fiecare dată însă pleacă doar una dintre garnituri, pe care nimeni n-o poate ghici dinainte.

*

Trotuarul privat

În Marele Oraş se poate merge, contra unei taxe, fireşte, pe primul trotuar privat din ţară. Între cele două căsuţe mic-burgheze din cartier, trotuarul privat n-are nimic deosebit faţă de celelalte trotuare, zise şi de stat. Doar un panou desfăşurat pe un sfert din gardul care-l  hotărniceşte îţi aduce la cunoştinţă că: Acest trotuar este proprietate privată.

Trotuarul privat s-a dovedit o afacere extrem de rentabilă. Taxa de trecere o încasează nevasta proprietarului, fostă clarvăzătoare, actualmente pensionară. Şade pe un taburet la un capăt al trotuarului, într-un capot incert în ce priveşte spălatul, cu un chitanţier în poală. Mulţi bucureşteni, dar şi provinciali veniţi cu treburi prin Marele Oraş ţin morţiş să meargă pe acest trotuar contra cost, pentru a putea povesti acasă, prăpădindu-se de râs, despre aiureala cu trotuarul privat. Toţi, fără excepţie, trăgând concluzia că e o ţară în care lucrurile stau cu fundu-n sus.

*din volumul cu acelaşi titlu în curs de apariţie