x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tribul premierului

Tribul premierului

de Razvan Barbulescu    |    28 Feb 2009   •   00:00

România are atâtea probleme, încât simţi nevoia fixării cunoştinţelor şi a priorităţilor. Întrebări. Ce a fost mai întâi, Boc sau ţăruşul? Şoferul sau nepoata? Consiliera sau Baba? Se vorbeşte intens, aproape de patimă, despre neamurile lui Boc translatate de la Cluj la Bucureşti. Inexact. Este vorba despre alaiul lui Boc. Boc a dus nepotismul pe noi culmi. Alaiul. Alaiul lui Boc este ca un fel de transhumanţă.





Turism politic în grup organizat. Legea alaiului: se trag unii pe alţii ca înecaţii încleştaţi de paiul salvatorului. Asta nu înseamnă că e rău pentru ţară. Nici nepotismul nu e rău. E o meteahnă ce întreţine tribul unit. Dacă nepotismul e benefic, de ce ar fi alaiul de înjurat? Cu atât mai mult cu cât, de pildă, la nunţi, alaiul susţine arderea, dansul, transpiraţia. Aţi văzut nunţile proptite în garsoniera OTV? O taie de la restaurant şi sună apelul de la Diaconescu. Se calcă-n picioare să-i prindă camera pe toţi ceva de speriat. Năduşiţi, dar fericiţi. I-au văzut neamurile şi poporul aferent.

Izvorâţi de sub Dealul Feleacului, nepoata lui Boc şi fostul şofer, care şi-a încheiat studiile superioare o dată cu debutul mandatului lui Boc, fac cu mâna naţiunii în direct de la Palatul Victoria. E de colo? Care-i problema, men?, întreabă p.m.-ul enervat de insistenţa presei. Pe bună dreptate. Poţi să compari nepotismul lui Boc cu nepotismul înaltului slujbaş de la Poşta din Bacău, care şi-a promovat neamurile fiindcă şi-au depăşit prin merite condiţia? Nu. Nepotismul la Bacău, Vaslui, Bârlad e lipsit de anvergură. Dar până la urmă, cu ce e mai prejos alaiul lui Boc decât alaiul lui Tăriceanu, de la Fenechiu la Chiuariu?

Cu nimic, numai că Boc are stil. Stop cadru cu Boc. În caleaşcă de Dragobete sau dirijor de fanfară nemţească pe străzile Clujului. Boc este prototipul ardeleanului pentru care familia şi prietenii sunt totul. Bea bere ieftină cu poporul, cântă cu fanfara, năşeşte.

Dacă-l alegi, te pricopseşti şi cu verii, şi cu prietenii, şi cu fidelii. Sunt ca neamurile de la ţară, îţi umplu casa şi te întreabă dacă n-ai treabă pe undeva până-şi desfac ei bagajele.

Unită în jurul lui Boc, România şi-a recăpătat simţul familiei. Într-o vreme când divorţurile deposedează ţara de copii, valorile tradiţionale ale românului sunt repuse în drepturi o dată cu sosirea în Gara de Nord a liotei de consilieri, a puzderiei de amici care-i conduc la palat, a colegilor de facultate, liceu şi manivelă sosiţi cu flori de instalare.

În sfârşit, Boc a adus în Transilvania miticismul, obiceiul pentru care ardelenii îi invidiau pe regăţeni în epistolele europeanului Gherman, cine-l mai ştie? Mitică bocian (sună ca dracu’) e mai tare ca Mitică de Dâmboviţa. Elanul său în cucerirea Capitalei aduce a invazie. Clujul a avut după ’89 doar primari cu idei mari. Funar a gândit un tunel pe sub Feleac, Boc a moşit tunelul de la Cluj spre clădirea Guvernului. Ca în efortul nepoatei agăţate de ridiche, de care trăgeau baba şi moşul. De nepoata lui Boc a tras consiliera Primăriei, de consilieră a tras premierul, care i-a remorcat pe universitarul Baba şi pe şoferul licenţiat. Toţi premierii îşi fac echipă. Boc: fiecare îşi aduce oamenii în care are încredere. Între verişoare de gradul cinci colaterale, membrii fanfarei de gradul doi sau nepoate de Dragobete de gradul trei, Boc se simte apărat de duhurile rele, de ispitele Bucureştilor, de lucrăturile din Executiv.

De partea cealaltă a ţării sunt gorbunovii, grivencii, clanurile de sectoare, de municipii, de Capitală, atacurile la malluri, viorile Stradivarius ciordite de prin Europa, mâncarea bulgarilor mai ieftină ca a noastră, ţară eminamente agricolă, primirile cu pâine şi sare, plimbările cu snowmobilul la vârf şi poze cu turiştii. Dar mai ales ţăruşii.

Chestiunea justiţiei, lupta anticorupţie, crima organizată, tentativa de crimă a lui Trancă, pedofilul francez pălesc în faţa problemei ţăruşilor. O ţărancă amărâtă a încălcat o decizie judecătorească, mutând trei ţăruşi de pe proprietatea ei. Băgată la puşcărie, a fost scoasă de preşedinte. A urmat-o un moş. Omul a mutat trei ţăruşi plantaţi de executorul judecătoresc. Va face puşcărie. Şi îl va scoate Băsescu. Bătrânii României se înghesuie la pârnaie pe bază de ţăruşi, iar marinarul se repede să-i salveze. Dacă şi scheletele cu care mima orgasmul Oana Zăvoranu îşi vor revendica pământul, mutând ţăruşii, atunci justiţia şi Preşedinţia chiar vor avea o problemă.  

×
Subiecte în articol: editorial