Martori oculari care au dorit să-şi păstreze anonimatul ne-au declarat că Rapidul a învins Timişoara printr-o execuţie de excepţie a lui Matici. Surse credibile din anturajul dinamoviştilor susţin că doi moldoveni, Viţelaru şi Mulisa, au marcat golurile egalităţii din Ştefan cel Mare.
O persoană demnă de încredere, care a văzut meciul Unirea Urziceni - Steaua din imediata vecinătate a patronului stelist (care a stat la tribuna oficială) şi a managerului Memeluş (care a stat pe banca de rezerve), ne-a declarat în exclusivitate că cei doi nu au văzut meciul împreună şi de aceea s-au înţeles separat. Suntem în măsură să vă dezvăluim, în exclusivitate, conform informaţiilor senzaţionale furnizate de un spectator care a pătruns în tribună cu bilet de intrare, că autorul golului prin care Oţelul a învins CFR-ul se numeşte Neagu şi nu este un fotbalist bogat.
Iată, doar de la noi puteţi afla că etapa a treia a returului s-a jucat după etapa a doua şi înaintea celei de-a patra.
Cam atât despre fotbalul care se joacă foarte puţin şi nu este înţeles nici atât cât se joacă. Cam atât despre lăutarii fenomenului. Restul e un muget prelung şi pustiu, e zgomot de menajerie.
Marian Iancu, amărât şi cu sufletul în două bărci, a acceptat adevărul înfrângerii din Giuleşti. Atitudine de laudă. Dar şi la derută, dacă avem în vedere faptul că l-a delegat pe Chivorchian să cultive protestul pricinos. Timişorenii vor să-i reclame pe rapidişti la Înalta Curte pentru legitimarea incorectă a studenţiştilor Dacian Varga şi Tibi Bălan. Eu pot crede, sau chiar cred, că legitimarea celor doi la Rapid paişpe s-a făcut pe sub masă.
Dar nu din cauza acestei făcături au pierdut timişorenii. Iar Chivorchian ar trebui să accepte, înainte de toate, adevărurile fotbalului. Pe de altă parte, doar nişte virgine ar avea dreptul să reclame violul. Obişnuiţii traseelor submesene par pur şi simplu caraghioşi când se dau fete mari.
Iuliu Mureşan l-a ascultat în tăcere pe Mandorlini, antrenor care şi-a asumat insuccesul de la Galaţi. Apoi, în drumul spre Cluj, omul lui Paszkany şi-a revenit şi a găsit de cuviinţă să arunce eşecul în spinarea arbitrului Colţescu. Arbitru care n-ar fi acordat luni un fault la o fază din care marţi s-a înscris golul lui Neagu. E comică rău bosumflarea celui obişnuit să trăiască în răsfăţul fluieraşilor.
Mihai Stoica şi Gigi Becali au mutat bostanul meciului de la Urziceni în troacă. Gigi pretindea respect de la fostul angajat. Dar MM n-avea la el ceea ce-i pretindea Becali, deoarece, de-acum, cântă la alte mese. Gigi, cu cea mai a dracului sinceritate de care este capabil, l-a făcut pe MM zdreanţă. MM, mai cult în capul lui şi orgolios după studii, i-a atras atenţia lui Gigi că n-au păscut oile împreună.
Şi aş zice că avea dreptate MM. Managerul n-a fost la păscut. A participat doar la intelectuala procedură a mulgerii. Mari oameni, ilustră prestaţie. Bravo, Naume! Ferice de telefoanele tale. Iar ai lustruit audienţa la maximum.