x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Trucuri cu trabucuri

Trucuri cu trabucuri

de Andrei Bacalu    |    25 Apr 2010   •   00:00
Trucuri cu trabucuri

Ocopertă pe care se lăfăie nişte imagini care seamănă cu formaţiunile de corali, un nume de autoare care sună muzical, Daina Taimina, un titlu ieşit din comun: "Aventurile tricotajelor în planuri hiperbolice" şi o informaţie, cartea este câştigătoarea Premiului Diagram.

Despre acest premiu, acordat în fiecare an pentru titlul cel mai original (membrii juriului nu citesc cartea!), s-a mai scris. Anul acesta, concurenţa a fost dură, printre finaliste numărându-se "Linguri din colecţiile demnitarilor celui de al treilea Reich", "Din amintirile unui vânător de viermi" şi "Lumea schimbătoare a inflamaţiilor intestinale".

Revista breslei librarilor din Marea Britanie, Bookseller, care patronează din 1978 competiţia titlurilor, susţine că orice carte ce concurează trebuie să prezinte garanţii de seriozitate. Un titlu ciudat nu înseamnă nicidecum o inepţie. Cartea Dainei Taimina, premiată în 2010, ne dezvăluie legătura dintre igliţă şi geometria noneuclidiană, iar creaţiile ilustrate şi-au găsit locul în diverse expoziţii.

Până aici, toate bune şi frumoase. Dar cu un efort minim putem găsi titluri de tot soiul (şi de tot hazul), fără a ne referi exclusiv la premiile Diagram.

Vă interesează zoologia, zootehnia, animalele de companie? Puteţi citi "Gimnastica pentru cai" (1924) sau "Anorexia la albinele bulgăreşti" (1954), eventual "Bucuraţi-vă de cameleonul dumneavoastră" (1922), "Caprele şi dresajul lor" (1895) şi chiar "227 de secrete ale şerpilor, pe care ar fi bine să le cunoaşteţi" de Paulette Cooper (2004).

Îşi merită locul în această listă de lecturi ipotetice şi "Muştele europene cu talpa plată" (Brill, 2001), "Peşti care răspund la telefon" (1937), "Utilizări ale sepiilor avansate" (2004) şi desigur "Marea carte a iepelor lesbiene" de Alisa Surkis şi Monica Nolan (2002).

Alimentele de tot felul sunt prezente în "Sadismul oral şi personalitatea vegetariană" (1985), "Aventuri în prepararea bananelor" (1972) şi "Rezolvarea problemelor brânzei" (Australia, P.C. Sweeney, 2007). Unele probleme spinoase ale domeniului sunt abordate în "Trăind şi amuzându-ne împreună cu canibalii" (1926) , "Construcţia tartinelor subţiri", care îi aparţine lui J.M. Davies (2001), dar şi în "Spanacul e la modă!" din 1938, fără legătură cu Popeye marinarul. În fine, nu putem trece cu vederea opera doamnei C. Anne Wilson "Cartea marmeladei, antecedentele, istoria şi rolul ei în lume", apărută în 1983.

Ştiinţele sociale sunt copios reprezentate de "Un an fără importanţă - 1587", "Date de referinţă în istoria cimentului şi betonului", "Cu sania şi călare în vizită la leproşii exilaţi în Siberia", scrisă de Kate Marsden şi Eric Newby în 2001, dar şi de remarcabila lucrare "Arta secretă a guvernării în vremea lui Attila".

Unele probleme medicale beneficiază şi ele de titluri atractive, de exemplu "Constipaţie şi civilizaţie" semnată de James Charles Thomson sau masivul tom "O istorie sociologică a experienţei excretorii: moduri de defecaţie şi tehnici de igienă", apărută în 2001 la prestigioasa editură Edwin Mellen Press, sub semnătura lui David Ingliss.

A fost descoperită o carte apărută în 1727, "Binefacerile eliminării gazelor intestinale", iar anul 1912 avea să ne fericească însă cu "Bătrâneţea: cauze şi mijloace de prevenire". Nu putem uita savantul studiu al lui Alfred Hess privind avitaminoza C, "Trecutul şi prezentul scorbutului" şi ne scoatem pălăria în faţa unui titlu cu adevărat inspirat "Enciclopedia ignoranţei medicale".

Cine caută informaţii anatomice le poate găsi în volume precum "Augmentaţia penisului" din 1993, "Creşterea naturală a bustului prin puterea minţii" sau "Urechile păroase - un studiu genetic".

Greu de încadrat în vreo categorie anume volumul cu titlul "Cărucioare de supermarket rătăcite prin nord-estul Statelor Unite" sau "Cum să fii hoţ de buzunare: un tratat despre principiile fundamentale, teoria şi practica furtului din buzunare". "Cum să devii schizofren" ocupă zona incertă dintre orientare profesională şi sfaturi utile, ca şi "Învăţaţi să fiţi alcoolici" (1975).

Amintiri de neuitat sunt adunate între coperţile unor cărţi precum "În tabără la canibali" de Alfred St. Johnston (1883), "Torturat de regina dragostei la pigmei" (2007) sau "Am fost subreta lui Hitler" (1953).
În fine, pentru amatorii de ocupaţii distractive mai puţin obişnuite: "Aruncarea cu grenada, un sport academic" (1918), "Arta şi ştiinţa explorării lăzilor de gunoi" (1997) şi poate "Trucuri cu trabucuri", despre care gurile rele spun că ar fi lectura favorită a lui Bill Clinton.

×
Subiecte în articol: păreri