Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Coada, la mai toate marile expoziţii de la Grand Palais, din Paris,
numără sute de persoane, iar spre sfârşitul săptămânii chiar mii. În
afară de faptul că poporul, care face coadă la cultură, e disciplinat
şi nu forţează orânduiala, mai e un lucru interesant aici. Îţi trebuie
însă ceva vreme ca să-ţi dai seama în ce chip e priveliştea interesantă.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Coada, la mai toate marile expoziţii de la Grand Palais, din Paris, numără sute de persoane, iar spre sfârşitul săptămânii chiar mii. În afară de faptul că poporul, care face coadă la cultură, e disciplinat şi nu forţează orânduiala, mai e un lucru interesant aici. Îţi trebuie însă ceva vreme ca să-ţi dai seama în ce chip e priveliştea interesantă.
Majoritatea covârşitoare o formează vârstnicii, cei mai mulţi turişti fiind pensionari plimbaţi cu autocarele prin capitalele Europei, ca să recupereze ca octogenari ce nu au putut să vadă şi să trăiască la douăzeci şi la treizeci de ani.
Subiectul e gingaş din orice parte l-ai aborda. Turismul acesta cultural e un mod profund stimabil de activizare a bătrâneţii. În acelaşi timp ridică o întrebare stânjenitoare: la cine merg oare toate marile evenimente artistice, pe cine fermentează ele spiritual?
A fost recuperat un public şi s-a pierdut altul. Tineretul se ţine la distanţă de tot ce înseamnă manifestare artistică tradiţională, indiferent de amploarea şi calitatea ei, iar agenţiile de turism profită din plin de disponibilităţile democratice ale vârstei a treia, concretizate şi financiar.
Un violonist român, care a avut şi înainte de 1990 contracte cu orchestre simfonice din Italia, cânta în vacanţe pe transatlantice, pentru americani avuţi şi bătrâni. El mi-a povestit lucruri şocante pentru ce ştiam eu pe atunci c-ar fi senectutea. Pe vapor, departe de celelalte vârste şi de mass-media, vârsta a treia reconsidera toate plăcerile juneţii, adesea frenetic şi fără complexe. Muzicienii aduşi pe vas trebuia să fie arătoşi, înalţi şi bine făcuţi. Şi, mai ales, disponibili la avansurile doamnelor neînsoţite şi cu bani. Doamne foarte atente cu înfăţişarea lor, dar având totuşi condiţia femeii trecute de şaptezeci de ani. După ce-şi termina contractul pe vapor, nu foarte istovit de cântat, dar complet stors de puteri de activităţile erotice complementare, mult mai bine plătite, violonistul venea acasă, la Bucureşti, şi stătea zile de-a rândul întins în pat, cu mâinile sub cap şi cu privirea rătăcind pe tavan. Fiu de ţărani, cu nişte valori morale destul de rigide, muzicianul socratiza, cu teancul de dolari sub cap, fără a avea un răspuns la nici una din întrebările cu care se întorcea acasă, din turneu.
Când socotea că sunt pregătit să-i ascult ca un duhovnic de circumstanţă văicărelile de gigolo cu conservatorul la bază, nu făcea altceva decât să se minuneze: Aoleu, mamă, ce de whiskey trebuia să torn în mine, ca să o fac pe entuziastul! Aoleu, frate-meu, ce nebune erau americancele alea! Aoleu, ce ruşine mi-ar fi de mine dacă aş şti că nu mai prind nici un contract pe ocean!
Problema violonistului era una de bine şi de rău, sub două sute de dolari şedinţa. Şi o alta, mai mare, de prostituare şi de binefacere la tarife mai mari, dar şi mai condiţionate. Ca duhovnic, nu aveam nişte răspunsuri consolatoare, ca om însă, care se îndreaptă grăbit spre deliciile vârstei a treia, poate că am să mă gândesc mai mult la răspunsuri şi am să le găsesc.
