Manifestaţia organizată de Sindicatul pensionarilor militari de Ziua Unirii împotriva recalculării pensiilor a fost mult mai bine organizată faţă de cea din toamnă şi a căpătat, cu adevărat, caracter naţional. Rapida strângere a rândurilor a fostelor cadre militare a fost posibilă deoarece luna aceasta, din cauza prostiei guvernanţilor, multora dintre ei le-a venit pensia înjumătăţită. Însuşi preşedintele Traian Băsescu a băgat de seamă, post-factum, că Guvernul habar n-a avut să comunice măsurile de recalculare a pensiilor militare. Prea târziu, fiindcă la mitingul din faţa Universităţii Naţionale de Apărare a fost numit "fostul comandant suprem".
Principalul lider al protestelor, istoricul militar Mircea Dogaru, şi-a continuat, ba chiar şi-a radicalizat discursul în faţa pensionarilor militari faţă de toamna anului trecut. Deja, acesta a vorbit despre un "ultimatum" adresat Guvernului pentru a reveni la situaţia dinaintea tăierii pensiilor, aducând aminte şi de hotărârile Justiţiei făcute în această privinţă pentru că le-au fost încălcate drepturile. Evident, ultimatumul invocat a conţinut şi o serie de ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, cu mesajul că militarii răspund doar în faţa poporului român. După ce "asistatul" Mircea Dogaru, aşa cum s-a numit ironic referindu-se la măsurile Guvernului, a spus răspicat "noi suntem Armata", "noi suntem luptători", drumul a fost deschis. În acelaşi timp, istoricul militar a mai spus că "noi fiind rezervişti, să vedem cum ne mai mobilizaţi", refuzând astfel să mai recunoască autoritatea celor în funcţii. Dincolo de cuvintele care la un miting pot crea efervescenţa manifestanţilor, acest din urmă fapt prezintă o stare care poate deveni gravă pentru securitatea naţională. Totodată, colonelul în rezervă a făcut şi un apel foarte interesant la adresa colegilor aliaţi pensionari militari din Europa şi SUA, dar şi din Rusia de a se solidariza cu membrii Sindicatului în această problemă a tăierilor pensiilor, pentru ca nu cumva să păţească şi ei acelaşi lucru în ţările lor.
Dar în faţa UNAp, scandările pensionarilor militari au depăşit "competenţa" pensiilor militare tăiate şi, astfel, încet-încet capătă trăsăturile unei platforme-program. Întâi s-a susţinut cauza militarilor angajaţi pe bază de contract şi a poliţiştilor şi jandarmilor care vor fi daţi afară. Apoi, s-a protestat, tot la îndemnul lui Mircea Dogaru, faţă de FMI şi s-a strigat "Aţi vândut totul din ţară!". Pentru gestionarea acestei situaţii de "genocid", cum au numit-o pensionarii militari, colonelul în rezervă a prezentat soluţia participării Sindicatului la alegeri, întâi cele locale, cu reprezentanţi proprii drept candidaţi independentţi. Ceea ce începe să dea sens ultimatumul politic lansat.